March 28, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

La Campul Romanesc – Hamilton (Canada)

13 min read

corneliu-florea

La Câmpul Românesc

Autor: Corneliu Florea

MOTTO
Dorinta de a darui izvoraste din iubire si pretuire.

De când am aflat de CÂMPUL ROMÂNESC de la Hamilton – Ontario (Canada) am dorit sa merg sa-l vad, sa fiu si eu acolo intr-una din acele saptamâni de intrunire a românilor de pretutindeni, la daruirea lor pentru identitatea si cultura româneasca, pentru propasirea idealurilor românesti. La inceput, ani de zile, nu mi-am putut permite material o asemenea dorinta, multumindu-ma sa citesc cu deosebit interes CUVÂNTUL ROMÂNESC – cea mai buna publicatie româneasca anticomunista din deceniile opt si noua ale secolului XX.  Pentru ca, atât Câmpul Românesc cât si Cuvântul Românesc au fost rodul daruirii patriotice a legionarilor scapati de prigoana din România si pe care propaganda comunista si antiromâneasca le-a etichetat defaimator drept focare revansarde legionare – netinând cont de drepturile inscrise in United Nations Universal Declaration of Human Rights aprobata in 1948 – iar cei ce se apropiau de ele erau clasificati de comunisti drept legionari, dusmani ai clasei muncitoare si ai cuceririlor  revolutionare. Efectul acestei propagande comuniste nu a fost cel scontat, a fost invers, de bumerang, fiindca in decursul anilor la Câmpul Românesc si Cuvântul Românesc au venit si colaborat patrioti români din toate categoriile social-politice, de toate vârstele si profesiile, prezentând cu aplomb si discernamânt  realitatea nefasta  a dictaturii comuniste, demonstrând continuu ca nu este vorba  de nici o cucerire revolutionara ci de o dictatura comunista impusa prin forta tancurilor de la Rasarit. La publicatia Cuvântul Românesc am fost acceptat sa colaborez, absolut voluntar si autonom intre 1981 si 1987, dar nici macar in acei ani nu am participat la saptamânile culturale de la Câmpul Românesc.
Acum a venit momentul implinirii acestui pelerinaj la locurile unde flacara culturii românesti si-a luptei anticomuniste a fost aprinsa si purtata de sute si mii de români din Nord America incepând din 1951, când au cumparat Câmpul  Românesc si, prin forte proprii, au inceput sa-l amenajeze iar din 1977 au initiat si editat, tot prin forte proprii, Cuvântul Românesc publicatie fara echivalent prin clarviziune si curajul patriotic nici pâna in zilele de azi. Ce m-a pornit in acest  pelerinaj acum, in Iulie 2009, nu este invitatia in sine, au mai fost si in trecut, ci poetul si scriitorul  Alexandru Tomescu, fata de care am o deosebita consideratie din simpatie personala si multe motive obiective.
Din Winnipeg-ul preeriei canadiene pâna la Câmpul Românesc – Hamilton  sunt peste 2300 de km pe care m-am hotarât sa-i parcurg la volan  (draivuindu-i cum am zice in romglenza, atât de la moda in România de azi) alegând traseul  printre si peste Marile Lacuri Nord Americane. Astfel din provincia canadiana Manitoba am trecut in partea de nord a statului american Minnesota pâna la Marele Lac Superior, la Duluth. Aici, peste un golf al marelui lac, am trecut in statul Wisconsin iar drumul la inceput m-a purtat de-a lungul malului Lacului Superior, apoi pe lânga Lacul Michigan pâna la strâmtoarea dintre Lacul Michigan si Lacul Huron pe care am trecut-o pe cel mai mare si majestuos pod suspendat nord american. Peninsula Michigan de jos am strabatut-o pe o exceptionala autostrada spre sud pâna la Port Huron, unde se afla o alta strâmtoare a Marilor Lacuri, cea dintre Lacul Huron si Lacul Erie. Aici, americanii si candienii au ridicat un impresionant pod metalic sa le uneasca tarile. Trecându-l am intrat in  provincia canadiana Ontario, de unde mi-a mai ramas doar o aruncatura de bat pâna la Câmpul Românesc! Nu puteam sa nu fac aceasta paranteza de traseu, de o vasta si unica frumusete continentala, cu lacuri cât niste mari, o adevarata nemarginire naturala datatoare de uimire si bucurie calatorilor, prin care trecând ne dam seama si cât de de mici si efemeri suntem, dar, curios, in acealasi timp putem realiza ca suntem inzestrati cu puterea de absorbtie si percepere spirituala, intelectuala a nemarginirii…
Câmpul Românesc se afla undeva in mijlocul peninsulei provinciei Ontario, in plina natura, departe de autostrazile dintre marile orase. E un spatiu de 25 de hectare, la intrarea caruia pe o tabla cu tricolor româneasc scrie Romanian Park si de unde incepe un drum strajuit de copaci. Apoi pe stânga se deschide un parc unde se afla o troita româneasca inconjurata de busturile unor mari personalitati culturale românesti ce au trait si creat româneste in exil. Urmeaza o arie de picnic sub copaci batrâni si Centru Cultural “Nae Ionescu”, spatios si frumos pavoazat interior, având o biblioteca ticsita, o camera cu spicific româneasc si alte, multe dependinte necesare. De la Centrul Cultural se coboara la un mic râu lenes peste care o punte urca la Capela Ortodoxa cu Clopotnita. Pe o latura a câmpului exista multe case de vacanta pe fundatie sau pe roti, fiecare cu o gradina oglindind personalitatea stapânului ei. Este inca mult spatiu ce asteapta sa fie folosit, amenajat. Totul mi s-a parut cunoscut, implinit româneste la care as mai fi adaugat un catarg cu un tricolor românesc, fiindca in Nord America fiecare e liber sa-si ridice steagul natiunii sale pe proprietatile ce ii apartin. A se vedea si la alti nord americani.
Dintre gazde, de la inceput, am dat mâna cu Domnul George Balasu si Doamna Lena promotori ai acestei asezari, apoi m-am imbratisat de bucuria intâlnirii cu Alexandru Tomescu, cel care a intâmpinat si tratat cu ospitalitate româneasca pe toti oaspetii veniti din Canada si Statele Unite. Preotul Dumitru Ichim, o binecunoscuta personalitate româneasca din Canada, cu mult har crestineasc a oficiat in aceasta saptamâna utrenia si vecernia iar ospatarea noastra o datoram Doamnelor Câmpului Românesc, carora le suntem mult recunoscatori.
In cele trei zile cât mi-am permis sa stau, fiind supusul timpului meu, am participat la conferintele si discutiile ce se tineau dupa cina si deobicei durau  pâna dupa miezul noptii. Pentru mine au fost trei zile deosebit de valoroase, cunoscând români de la care am aflat si invatat multe.

nicapetreecrotonda2
Prima seara la care am participat a fost cu adevarat o manifestare de cultura româneasca prin conferinta Domnului Sandu Sindile care a facut o reusita paralela intre viata si opera lui Nicolae Grigorescu cu a unui pictor canadian, Homer Watson, ilustrata cu reproduceri din operele celor doi. A fost si o seara de  poezie româneasca in care doua cenacluri, cel din Kitchener numit “Muntele Maslinilor” si cel din Toronto “Nicapetre” s-au intrecut, captivând auditoriul cu versurile lor. Pentru mine, netrecând pragul cenaclurilor si desprins de poezie de multi ani, a fost o mare revelatie, descoperind diferenta dintre a  citi poezia si de a o asculta recitata de poetul ei. Pe hârtie poate aparea palida, recitata este insufletita, vie, patrunde si te emotioneaza. Domnul Dumitru P. Popescu, editorul publicatiei OBSERVATOR din Toronto, a prezentat o interesanta expozitie de vechi publicatii si carti românesti, aducându-ne aminte de truda inaintasilor nostri ce au contribuit, cu sufletul si mintea la cultura româneasca. In seara urmatoare audienta a ascultat cu piosenie prezentarea patetica a profesorului basarabean Iacob Cazacu-Istrate despre Basarabia. Momentul reunirii Basarabiei cu România, atât de prielnic indata ce fosta URSS a anulat pactul Molotov – Ribbentrop, a fost impiedecat, stavilit ordinar de catre cea mai nefasta troica antiromâneasca dupa 1989: Ion Marcel Ilici Iliescu, Petre Roman, Adrian Nastase. Cuplul Emil Constantinescu si Adrian Severin au tinut linia trasata de troica, mergând mai departe prin tratatul lor cu Ucraina. Cât despre marioneta de bâlci, Traian Basescu, cu cât ii trec zilele cu atât românii isi dau seama de nulitatea caracterului sau si de perspectiva sigura ca nu va fi nici mai mult nici mai putin decât Ion Marcel Ilici Iliescu si Emil Constantinescu – Tapul. Istoria il va pune in aceeasi vitrina a rusinii cu ei.
De la Timisoara, Gerhard Binder publicistul si redactorul la radio, intr-o foarte aleasa limba literara româneasca a prezentat in stil nemtesc, sistematizat “România anilor 2008 – 2009”. Un tablou trist, cât peretele centrului cultural in care ne aflam. L-am ascultat mâhniti, fiindca avea dreptate. A staruit asupra confuziei, intentionat intretinute in strainatate, dintre rromi si români, intre comportamentul rromilor din mijlocul nostru, in spatiul nostru mioritic, dacic din care nu vedea solutia de iesire fiindca suntem ingraditi de sârma ghimpata a  polliticaly correctness-ului. Starea de fapte, ideea si consecintele irita pe toti românii, fiind un nod gordian pus in fata noastra pe care nu putem sa-l desfacem. M-am trezit ca iau cuvântul si, plecând de la faptul ca nodul gordian nu se desface ci se taie, am propus nici mai mult nici mai putin decât sa ne intoarcem la vechea denumire de daci ai Daciei lui Burebista si Decebal si sa-i lasam pe rromi-Rromei sa se numeasca cum vor daca asta cred ei ca le schimba apucaturile. Am crezut ca voi fi repezit ca protocronist legându-ma de “Badita Traian care a venit sa ne incruciseze cu legiunile lui, sa formam un nou popor, neolatin, mai destept si frumos decât dacii, dar nu chiar cât sunt ei rromanii din Rroma”. Când colo, ce sa vezi, celor de fata le-a surâs ideea si cu surâsul vom ramâne, fiindca de la idee la un puternic curent de opinie ce sa duca la fapta este o cale atât de lunga la români, ca mii de ani vor trebui de-or mai avea!
In cea de-a treia zi, la masa de prânz s-a produs un mic, foarte mic incident de opinii. Domnul Profesor Dr.Claude G. Matasa, o binecunoscuta si apreciata personalitate din exilul românesc (azi numit diaspora de unii, termen  neacceptat de altii) si, mai recent, consul onorific al românilor din Florida, s-a ridicat de la masa, si cu gravitatea-i cunoscuta, a spus ca va da citire scrisorii  adresata de Ion  Mihai Pacepa Asociatiei Culturale Române din Hamilton. Am ramas perplex, si nu numai eu, altii nedumeriti si uimiti, iar unii indiferenti. De unde pâna unde, si, mai ales, de ce in AD 2009 generalul de securitate Pacepa isi trimite solul prieteniei cu daruri verbale, lingusitoare la Câmpul Românesc unde se aflau si fosti detinuti politici de pe vremea când Pacepa era unealta de nadejde a dictaturii comuniste? De ce nu le-a trimis scrisori de apreciere si sprijin acestor detinuti politici atunci când erau in inchisorile comuniste, nu acum? Nu e greu de intuit, de descifrat, intentia si impactul compromiterii acestei redute anticomuniste de catre un tradator al României, numai ca e nevoie de o mica dezbatere argumentata. Intâi, pentru cei ce isi ridica sprânceana când altii sustin ca Pacepa este un tradator al României, un fals anticomunist ii poftesc pe cei ce ridica sprâncenele sa-si aminteasca daca dupa fuga lui Pacepa institutiile si intreprinderile la care erau angajati au ramas fara securistii si informatorii care ne supravegheau si terorizau psihic cu urmarirea, amenintarile si dosarele lor? NU, nici vorba, acel segment intern al securitatii a ramas nestirbit, Pacepa a distrus sistemul de informatie, spionaj si contraspionaj exterior al României, segment pe care il au toate tarile lumii, indiferent de regimul politic, segment foarte important pentru siguranta fiecarui stat. Acest segment, foarte greu de format si mentinut, Pacepa l-a pus pe tava strainilor, lasând România descoperita pentru un moment, moment de care au profitat din plin serviciile de informatii, spionaj si contraspionaj straine in tara noastra. (Acelasti lucru l-a facut si Iliescu cu Roman in Decembrie 1989 ca la trei luni sa fim socati de evenimentele de la Târgu Mures!). Al doilea, nu scoateti din ecuatie faptul ca generalul de securitate  Pacepa a fost sluga umila si profitoare a familiei Ceausescu timp de 15 ani. Dupa anumite date si argumente sustinute de fosta securitate Pacepa era deja urmarit  pentru neloialitate profesionala si parvenire materiala de pe urma  academicienei (a se citi cartea Colonelului de securitate Ion Mânzat). Pacepa nu-si poate sterge trecutul de sluga a tiraniei comuniste si de tradator de tara, prin deconspirarea serviciilor de informatii ale României, cu scrisori de genul celei citite de consulul onorific al românilor din Florida. Ascultati un pasaj  din scrisoarea lui: “Dragi prieteni, Permiteti-mi sa ma asociez, prin intermediul fostului meu coleg de facultate, Dr.Claude Matasa, celor ce va adreseaza calde felicitari cu prilejul celei de a 51-a aniversari, si sa-mi alatur umila recunostinta pentru contributia Asociatiei dumneavoastra la eliberarea tarii. Când se va scrie istoria adevarata a României, ea va consemna ca rachetele ce au distrus tirania Ceausescu au fost lansate de asociatiile emigratiei române din Occident si de postul de Radio Europa Libera”. Ni s-a facut greata de acest cabotin in total declin intelectual, caracter nu a avut niciodata, care ne-a stricat masa de prânz “cu rachetele lui” iar eu m-am revoltat pe mesagerul lui si m-am hotarât sa scriu un pamflet separat cu dovezi si argumente despre perfidia tradatorului Pacepa.
Seara a continuat cu o interesanta prezentare de diapozitive din Cambodia si Vietnam comentate doct de Prof. Dr. Claude G. Matasa. A urmat un alt profesor, un cercetator istoric, Paul Leu venit de la Seattle, care a prezentat martirul unui preot ortodox . A impresionat când din sala a luat cuvântul un fost detinut politic care a impartasit inchisoarea si lagarul cu preotul martir. Amintirea l-a emotionat, ne-a emotionat. Dupa aceasta serie de profesori a urmat un inginer, Domnul Petre Albulescu, care cu farmec deosebit a delectat audienta tinând o prelegere despre oamenii de stiinta români recunoscuti pe plan mondial, lasând in concluzie ideea ca luând in considerare toti parametrii, natiunea româna desi mica in comparatie cu multe altele, a dat mai multi si mari oameni de stiinta si cultura in secolul XX decât alte natiuni mai numeroase, cu invatamânt universitar mai  vechi si dezvoltat decât al nostru.
Mi-a parut rau ca a trebuit sa plec fara sa ascult conferinta Profesorului Dr. Nicolae Dima din Arizona despre “România si Omenirea in secolul XXI” fiind convins, ca va lansa idei interesante, critice ce vor fi aprins dezbatute si, dupa cât il cunosc, Nicolae Dima este un maestru in a stârni dezbateri interesante. In aceiasi masura regret ca nu il pot asculta nici pe ziaristul Grigore Culian, care editeaza cu profesionalitate NEW YORK MAGAZIN, un saptamânal românesc apreciat. Il simpatizez si mai mult acum dupa recentele dezvaluiri si acuzatii  intemeiate aduse conducerii Institutului Cultural Român din NY. Exemplul sau de argument, verticalitate si curaj ar trebui sa fie luat de multi din mass media româna, fiindca asta ramâne. Restul nu e nici apa de ploaie…
Am plecat pe drumul de intoarcere in preerie burdusit de impresii, idei, oameni cu faptele si comportamentul lor si pe parcursul a sutelor si sutelor de kilometri, printre Marile Lacuri Nord Americane, le-am tot macinat. Ma bucur ca am fost si eu acolo; una este a auzi indirect si a-ti imagina, altceva a vedea si a lua parte direct. Multumesc tuturor de primire si ospitalitate, ii apreciez pentru sufletul si munca depusa, fiindca au facut mult si inca mai sunt de facut, mentionând in acest caz pe energeticul Domn Dumitru Rachitan. Toti merita respect si recunostinta invitatiilor, a participantilor. Cât priveste gazda mea, Mihai Mincu, ce se recomanda cioplitor in piatra fiind insa un adevarat sculptor, sunt convins ca in timp va imbogati zestrea Câmpului Românesc lasata de Nicapetre. Parintele Dumitru Ichim renoveaza Capela cu Clopotnita iar scriitorul Alexandru Tomescu ce are in grija vasta biblioteca va scrie o istorie adevarata despre  Câmpul Românesc si Oamenii Lui.
Imi pare rau pâna la mâhnire ca, dintr-o suta de mii de români ce locuiesc in apropierea Câmpului Românesc – Toronto, Hamilton, Kitchener, Windsor – au venit atât de putini. O suta de mii de români nu au putut umplea o sala de 300 de locuri! E nelinistitor. Un conational incerca o explicatie metaforica: “Românii noului val de emigranti si-au lasat radacinile românesti in primul aeroport, ei au plecat numai dupa bani”. Chiar toti, toti? Nu pot sa cred, nu se poate! E drept, generatia noastra a venit pentru libertate, dar nu exista libertate fara bani, asa cum banii  nu pot tine loc de radacini, de neam. Oare sa fie românii cel mai usor de globalizat?! De ce nu asteapta, sa ia exemplul americanilor, a rusilor, chinezilor sau chiar pe al evreilor!
Am ramas suprins ca Ambasada Româna din Ottawa condusa de o poeta, Elena Stefoi, nu a vrut sa ne onoreze cel putin cu niste versuri in recitare personala, cred ca meritam si noi, românii de rând. Deasemenea, tânarul consilier cultural al ambasadei, Eugen Predatu, putea sa treaca macar cu niste pliante turistice din România. Absenta Consulatului Român din Toronto este de inteles; sunt doar trei si very busy-busy! Totusi, incercati dragi tovarasi si prieteni, priviti cum incearca si Pacepa sa se alature acum la vremea senilitatii sale, aflând ca  la Câmpul Românesc nu se poarta camasa verde, nici cea rosie, ci a fost si a ramas doar o rampa de lansare a  rachetelor impotriva comunismului si antiromânismului…
Un simtamânt de regret am deasemenea ca elevii si studentii români au fost asa de putin vizibili, dar dintre ei, unul, Justinian Ichim un autentic Che Guevara românesc, ne-a vorbit liber, in ton revolutionar, despre noul capitalism american ce are drept slogan “get  rich  or  die  trying”. Cam numai atât sa fi ramas din mândra si democrata societate nord americana? Sa mai privim! Apoi, tânarul Justinian Ichim a vorbit despre globalizare in care omenirea va fi uniformizata, sugerând  sa rezistam depersonalizarii prin cultura noastra nationala! Frumos. Ar fi bine, folositor ca acestea sa fie percepute si intelese si de asa-zisi atasati culturali  de prin ambasadele romane, de boierii mintii ai Bucurestiului, de mass media din România. (Nu asteptam percepere si intelegere de la ICR-urile lui  HRP,  el/ele având alte misiuni, dupa cum s-a vazut recent si la NY).
LA  REVEDERE CÂMP ROMÂNESC.
Corneliu Florea, Iulie 2009, Wawa la Lacul Superior

1 thought on “La Campul Romanesc – Hamilton (Canada)

  1. Dragi romani (sau daci liberi!) din Canada de ce va mirati:doar nu o sa fiti acolo mai uniti dacat noi aici in RRomania?!Aveti dreptate,poate ca Dacia ar fi mai bine sa-i zica Romaniei dar ce te vei face dacaq rromii o sa-i mai adauge un ? Nu va rezulta …
    Dracia??
    Va doresc la toti sarbatori fericite!

Leave a Reply to maramuresanu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.