Curentul International

Jurnal londonez (1)

  

Autor: Lavinia IANCU

Plecarea.

Gata! Mi-am luat inima-n dinţi şi m-am hotărât să plec! Viaţa e cam grea la noi acasă.  (din mai multe puncte de vedere pentru mine!) .Aşa ca de ce sa nu încerc să văd cum stă treaba asta cu emigrarea. Ştiu că nu e uşoară! Dar de ce să nu îmi încerc şi eu norocul!? Am auzit că in Europa cel mai bine se câştigă în Marea Britanie şi Germania, dar cum cu limba germană nu ma prea împac, Marea Britanie câştiga în detrimentul Germaniei, ca la un meci de fotbal…  Aşa că… direcţia Londra!

*

După un drum puţin obositor cu microbuzul spre aeroport şi cu avionul, iată-mă ajunsă în ţara ploilor „United Kingdom”! Pe parcursul zborului am trecut printr-o zonă de turbulenţă… nu prea plăcută pentru stomac! (Sic!). În timp ce pilotul aeronavei se pregătea de aterizare, majoritatea pasagerilor au aplaudat în semn de mulţumire pentru dexteriatea piloţilor de a aduce aparatul la sol. Cu această ocazie, am făcut cunoştinţă şi cu adevăratul gentalman britanic şi anume… un „domn” care împreună cu prietenii lui ne-a făcut pe toţi pasagerii „idiots”… deoarece am îndrăznit să batem din palme!

Prima impresie.

În fine, aceasta a fost doar prima dintre ciudăţeniile trăite aici, pe aceste meleaguri. Ca să nu mai spun că… deseori am avut impresia că sunt în Asia, Africa sau poate Orientul Mijlociu. Este plin de oameni de culoare de diferite naţionalităţi. Dar nici asta nu ar fi o problemă… Adevărata problema este mizerie de nedescris pe străzi! Credeţi-mă! Nu vă puteţi imagina cât de curat este oraşul de pe malul Crişului Repede, de unde am plecat… pe lângă vestita Londră. Şi pe deasupra mai şi pute a urină destul de des… Am dedus că acest „fenomen” este cauzat de faptul că toţi beau, foarte mult, mai ales bere. Imediat după ce ies de la serviciu merg in pub-uri la băute şi e posibil că nu sunt suficiente wc-uri publice… aşa că se uşurează pe unde apucă! Deci cam asta a fost „Wellcome to London” pentru mine!

Unde locuiesc?

Londra e împărţită pe 6 zone, iar eu stau în zona 2, adică una din cele bune zone, cică. Zona 1 e centrul, unde e situat Wesminster Abbey, Big Ben şi alte atracţii turistice pe care le ştim cu toţii de prin filme sau reviste! Zona 6 se află în afara Londrei, şi se remarcă prin case şi străzi mai curate, iar următoarea comparând calitatea şi curăţenia este zona 1 unde se face curatenie zilnic. Zona 4 e plină de români, bulgari, albanezi, ţigani şi alte rase…. Oricum am făcut poze să vedeţi, din zona 2. Numai spun că în metrouri am văzut persoane „care beau sau mănâncă ceva”. O bere, un suc, o cafea şi apoi lasă pe jos, pe marginea geamului, sau pe banchetă: ambalaje, sticle, cutii cu resturi de meniuri de la McDonald’s, ziare… Ce mai! Mizerie cât cuprinde.  Aşa că la capitolul curăţenie toate zonele stau foarte prost.

Şi culmea… mă întreb de ce oamenii de pe-aici sunt aroganţi, gălăgioşi, încrezuţi şi indiferenţi la tot ce mişcă din „alte ţări mai puţin neaoşe”. Nici nu pot să vă descriu… Oare aceştia ne învaţă pe noi ce înseamnă bunul simţ…? Hm! Mai au foarte mult să ne ajungă… Sincer! Dar, desigur,  avem şi noi foarte multe capitole unde ni se pot da lecţii…

În căutare de muncă.

Oricum, eu iau viaţa aşa cum este, încerc să nu mă stresez şi chiar să nu bag în seamă prea mult lucrurile negative. Încerc să mă adaptez din mers. Ieri am aplicat on-line pentru toate job-urile posibile în zona de est, sud-est şi centrul Londrei (pentru că eu  locuiesc în zona de est şi vreau să fiu mai aproape de casă). Aştept răspunsul lor, dar oricum mai aplic şi în seara asta pentru alte job-uri şi… nu numai în domeniul cosmeticii… la care (zic că) mă pricep! Am să verific pe internet şi site-ul comunităţii de români de aici. Între timp am să mă interesez de un curs bun de machiaj… Nu am intenţia să stau prea mult fără servici, aşa că mâine mă duc la o agenţie a unor polonezi (sunt foarte mulţi aici) care au ajutat-o şi pe o prietenă de-a mea pentru a obţine „National Inssurance Number” (NIN), adică un fel de carte de identitate. Fără NIN, ca emigrant, nu poţi face nici o mişcare…

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

13 iunie 2011

Popularity: 2% [?]

Capcana votului prin corespondenta

Autor: Grigore L. Culian (New York)
Dupa ce la parlamentarele din 2008 si prezidentialele din 2009 Biroul Electoral Central (BEC) – controlat de banda mafiota rosie vopsita in portocaliu si aflata la putere – a luat controlul sectiilor de votare din strainatate din mâinile comunitatilor românesti si l-a pus la discretia personalului ambasadelor si consulatelor României, netezind astfel, prin frauda, drumul lui Traian Basescu spre al doilea mandat la Cotroceni, Puterea pune la cale o noua diversiune pentru parlamentarele din 2012 si prezidentialele din 2014: votul prin corespondenta. Schimbarea presedintilor sectiilor de votare din strainatate, (alesi pâna in 2008 din rândul membrilor comunitâtilor, care aveau legitimitate) nu a fost intâmplatoare. Prima dovada in sprijinul acestei afirmatii e faptul ca, pentru prima oara dupa 1990, atât in 2008 cât si in 2009 s-au inregistrat fraude masive la vot, mai ales la Paris, dar si in Spania sau Italia, lucru nemaiintâlnit pe vremea când sectiile de votare erau conduse de reprezentantii locali ai celor care votau. Daca aceasta masura abuziva a avut totusi o acoperire legala (desi imorala!), fiind vorba de o decizie a Biroului Electoral Central, iata ca puterea portocalie incearca inca de pe acum – cu ajutorul ambasadelor si consulatelor României – sa ne bage pe gât votul prin corespondenta, desi nu exista nicio lege in acest sens votata in Parlament! Scopul este pregatirea unor fraude de proportii la alegerile din 2012 si 2014, pentru mentinerea puterii in mâinile mafiei PDL-iste.
Unii se vor intreba – pe buna dreptate – ce probe am. Ei bine, prima dovada este declaratia facuta de actualul ministru de Externe, Theodor Baconschi, la “plenara” PDL, unde “diplomatul din jacuzzi” s-a angajat sa aduca partidului de guvernamânt peste un milion de voturi din strainatate! Sa fim seriosi! Am fost presedinte de comisie ani de zile si românii din strainatate nu au adus niciodata mai mult de 70.000 – 80.000 de voturi din intreaga lume! Sa-i fi apucat tocmai acum pofta de vot si sa vedem un milion sau doua la urne in 2012 si 2014? Daca iau ca exemplu sectia de votare din zona New York, unde se presupune ca ar trai circa 100.000 de români, la scrutinurile electorale din ultimii 20 de ani nu s-au prezentat mai mult de 1.000 – 1.500 de alegatori, recordul de peste 3.000 fiind stabilit la alegerile prezidentiale din 1996, 2000 si 2004. In aceste conditii, de unde poate scoate ministrul Baconschi un milion de voturi pentru PDL? Evident, din votul prin corespondenta, vot imposibil de controlat si/sau reclamat, fiindca atât inregistrarea cât  si numaratoarea o fac tot “EI”, care stiu foarte bine cum se poate fura in România “LOR”, mai ales ca au experienta hotiei, mostenita de la vechea nomenclatura comunista.
O alta ingrijorare a mea o reprezinta tentativa de invrajbire, dupa principiul “divide si stapâneste”, a românilor de acasa impotriva celor care au ales sa traiasca in strainatate. Prima diversiune apartine presedintelui Traian Basescu, care, imediat dupa “câstigarea” alegerilor prezidentiale din 2009, le-a multumit românilor din strainatate ca l-au facut din nou presedinte! Cu alte cuvinte, cele 70.000 sau 80.000 de voturi ar fi facut diferenta. Fals! Aceste voturi puteau veni din oricare judet din România, unde mai bine de 5 (cinci) milioane de romani l-au votat pe Traian Basescu, iar acum ne acuza ca noi le-am ales presedintele! Partial, au dreptate, iar operatiunea de dezbinare a reusit!
Va voi prezenta acum un scenariu perfect posibil pentru alegerile din 2012 si 2014. Sa presupunem ca in Romania se vor prezenta la vot circa 10 milioane de alegatori (cifra reprezinta participarea la prezidentialele din 2009) si 10 la suta (procentul actual in sondaje al PDL) vor vota cu candidatii partidului la parlamentare (si cu candidatul la prezidentiale). Asta ar insemna ca PDL va obtine un milion de voturi, iar Opozitia restul, ceea ce ar insemna pierderea puterii (cu eventuale consecinte penale pentru unii membri ai “partidului-stat”). Sa presupunem, de asemenea, ca ministrul Baconschi va aduce din strainatate, cu ajutorul votului prin corespondenta, milionul de voturi promis, plus alte doua milioane furate. Asta ar insemna un 30 la suta pentru PDL, plus 10 la suta din tara, adica aproape de 40 la suta. Vor urma negocierile cu UDMR, UNPR si alte partide – fantoma, plus dezertorii santajabili penal din Opozitie, care vor aduce mafia portocalie la un neverosimil 50+1 la suta, cu care va forma un nou guvern si va ramâne la putere! Aceasta e miza votului prin corespondenta al românilor din strainatate, o strategie cinica si o diversiune menita sa adânceasca prapastia dintre noi si cei aflati in suferinta in tara!
Ce autoritate morala avem noi, cei care traim in America sau aiurea, sa decidem  cine va conduce România in viitor? Platim noi taxe, ni se taie noua pensiile si salariile, sunt batrânii si copiii nostri lasati fara bani de hrana si medicamente, fara scoli si spitale? Suntem noi jefuiti de mafiile comuniste, travestite in democrati, care s-au rotit la putere in ultimii 22 de ani in România? Ce-ar fi sa ne alegem reprezentanti in Parlament care sa ne apere interesele si sa NU mai permitem unui activist de partid ca Mircea Lubanovici (PDL, Colegiul 3-Diaspora) sa doarma pe banii românilor si sa ridice mâna la comanda?! Nu e mai bine sa-i lasam pe cei din tara sa-si aleaga singuri parlamentarii, evitând astfel conflictul artificial inventat de actuala Putere pentru a ne controla prin dezbinare?!    
New York, 1 august 2011
(Grigore Culian, editorul saptamanalului New York Magazin)

Popularity: 4% [?]

Mille viae ducunt homines per saecula Romam

(O mie de drumuri vor duce întotdeauna oamenii la Roma

sau „Toate drumurile duc la Roma!”)

 

Deci, se zice că… toate drumurile duc la Roma! Aşa o fi, dar nu pentru oricine. Clujenii se pot mândri. Cetatea Eternă are oaspeţi de seamă. Julia şi Romeo Saleno, primul cuplu de pop opera, românii noştri neaoşi sunt deja la Roma.

La telefon, în urmă cu câteva minute, Julia era foarte veselă: „Domnul regizor Cornel Diaconu a confirmat că vom cânta la Roma în cadrul Festivalului Callatis din 9-15 august 2011, trei seri distincte, iar în cadrul Galei din 15 august, noi vom oferi un premiu special în cadrul concursului Miss Diaspora:  www.missdiaspora.ro.

 

Iată câteva detalii despre concurs, aşa cum le-am primit de la organizatori: La Miss Diaspora participă fete de origine romana din 17 ţări. În anul acesta vor fi 23 de finaliste, în funcţie de ultima preselecţie din Spania. Nu participă fete din România. Concursul este organizat doar pentru fete din diaspora care au cel puţin unul dintre părinţi de origine romană. Programul de pregătire pentru finaliste este complex şi se desfăşoară la Roma în perioada 1-14 august. Finală Miss Diaspora este inclusă în Seara de Gală.”

Julia şi Romeo Saleno au absolvit Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, apoi au urmat studii la New York sub îndrumarea Renatei Scoto, a tenorului David Bender solist al New York City Opera şi Chearles Riecker, director al Operei Metropolitan.

Romeo Saleno este singurul tenor roman selecţionat la Washington DC în OPERALIA lui Placido Domingo, iar Julia a predat canto la New York.

În acest an, în luna mai, Julia şi Romeo Saleno au cântat peste Ocean, mai întâi pe Broadway, dar şi în cadrul unor festivităţi ce s-au desfăşurat la Las Vegas şi la New Orleans. La toate acestea se adauga spectacolele susţinute în ţară şi apariţiile de pe micul ecran: TVR, Antena1, Antena3, Naţional TV.

Romeo şi Julia au câştigat numeroase premii la Concursuri Internaţionale de Canto.

Hai romani lumea ne vede!

Rodica Elena LUPU

Bucureşti

7 august 2011

 

Popularity: unranked [?]

În Canada, la Câmpul Românesc

 

Autor: acad.Nicolae Dabija (Chisinau)

 

În Canada, la Câmpul Românesc  (Jurnal)

La Câmpul Românesc, o localitate din provincia Ontario, Canada, Săptămâna Culturală din acest an s-a desfăşurat între 11 şi 16 iulie.

Câmpul Românesc este o mică Românie.

Aici mai bine de 45 de ani românii de pe întreg continentul american continuă să se întâlnească în fiecare vară.

Cei mai mulţi dintre ei au fost nevoiţi să emigreze după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar rândurile lor sunt completate de cei care au ajuns în Lumea Nouă după 1990, mulţi dintre ei fiind tineri.

Contra timpului

Ajung cu avionul de la Bucureşti la Amsterdam în dimineaţa zilei de 13 iulie. Decolăm din Amsterdam la 13 iulie, ora 11.00, şi aterizăm la Toronto, Canada, la 13 iulie, la ora 10.00.

Am mers contra timpului, ţinând cont de diferenţa de timp amendată de fusurile orare.

Avionul Boeing, care e o uriaşă casă zburătoare, e plin cu negri africani (la aeroportul din Toronto aveam să mă conving că sunt cu toţii cetăţeni canadieni). Unul dintre ei seamănă leit cu un consătean de-al meu, Aurel Cotorobai, cu deosebirea că şi-ar fi dat chipul cu vacs. Mă gândesc că soţia lui ar zice acelaşi lucru, crezându-l că vine acasă după ce a descărcat un vagon de cărbuni la gară.

Ne salutăm în avion ca doi cunoscuţi şi ne zâmbim ca nişte oameni care nu s-au văzut de mai mult timp.

Sunt întâmpinat la aeroport de o impresionantă delegaţie româno-basarabeană: Lia, Victor şi Sanda Popovici, Iacob Cazacu-Istrati, Tamara şi Oleg Bagrin, Boris şi Ilie Leu Vasilev, ziaristul Alexandru Tomescu, Adriana Todiraşcu, cu drapelele României şi Republicii Moldova, cu pâine şi sare. “Probabil, nici şefii de stat nu sunt întâmpinaţi astfel”, le spun prietenilor mei.

La Ovidiu Creangă

La “bojdeuca” lui cu trei etaje din centrul oraşului Toronto ne aşteaptă Ovidiu Creangă. “Bunelul” Creangă e cel care acordă anual zeci de burse pentru cei mai buni elevi ai unor licee din Republica Moldova şi Transnistria (tot R. Moldova): “Lucian Blaga” din Tiraspol, “Alexandru cel Bun” din Tighina, Vărzăreşti (strada principală din această localitate poartă numele lui Ovidiu Creangă), Nisporeni ş.a. Bătrânul mi se mărturiseşte: “Am nouăzeci de ani, şi l-am rugat pe Cel de Sus să mă ajute să ating suta, pentru că mai am multe lucruri de împlinit. În primul rând, să aduc România Mică (Basarabia mea) la România Mare”.

Discut cu “bunelul Creangă”, cum îi zice toată Canada vărzăreşteanului nostru, despre Basarabia de ieri şi de azi.

“Mi-e dor de Chişinău, oraşul tinereţii mele. Şi de Bălţi, unde mi-am făcut liceul. La Vărzăreşti trăiam la un canton, de multe ori, nopţile, câinii se certau cu lupii la gardul din sârmă ghimpată care-l înconjura”. Tatăl său, Vasile Creangă, era inginer la Direcţia Şosele şi Drumuri. Avea 42 de ani, când a fost omorât în bătaie la Chişinău, în ziua de 28 iunie 1940, de către bande bolşevice. Mama lui, Eleonora Pompilă, l-a crescut de una singură. “Eu am avut o viaţă plină, îmi mai spune Ovidiu Creangă. Am avut parte de toate: şi de zboruri înalte (am făcut inovaţii unice în România, mai şi eram persoana de încredere a Elenei Ceauşescu, pe care am ajutat-o să devină academician), dar şi prăbuşiri (pe timpul comuniştilor era să fiu împuşcat; li se năzărise că aş fi fost legionar). Nu e bine în viaţă să ai doar succese, ele te fleşcăiesc”, afirmă el, ca o concluzie. Ovidiu Creangă e optimist: epigramele sale fac voie bună şi altora.

Una autocritică?!

“M-am scremut, m-am opintit,

90 i-am împlinit.

Şi în pas de defilare

Merg spre sută, frăţioare!”

Consângeanul nostru se află în emigraţie de patru decenii. Casa lui e aici. Dar rădăcinile i-au rămas pe undeva pe la Vărzăreşti, pe la Chişinău, pe la Bucureşti.

“Dracu-a zis: “Eu am mâncare.

Hai veniţi! Am masă mare!

Hai veniţi! La voi e groaznic!

Şi ne-am dus la Dracu-n praznic!”

Recită şi râde: “Spiritul vioi mă ţine în formă. Trebuie să acceptăm şi bătrâneţea, asta fiind unica modalitate de a trăi cât mai mult. 90 de ani e o cifră, nu e jucărie… Eu am ieşit din perioada de garanţie. Dar nu sunt bătrân, sunt doar născut mai devreme”.

Canadieni prin adopţie

Când ajung la Câmpul Românesc, Igor Pădure mă întreabă:

– Când aţi venit?

– Ieri, zic. Iar ca să fiu amabil, îi pun aceeaşi întrebare:

– Dar Dumneavoastră?

– Acum 8 ani.

Igor Pădure e chişinăuian, absolvent al Liceului “Gh. Asachi”. E profesor de matematici la un liceu din London (o localitate de lângă Hamilton).

Un alt român, Bunescu, îmi povesteşte:

– Eu sunt în ţara asta de 17 ani. În fiecare zi îmi spun: plec mâine! Şi tot aşa, de 17 ani. E greu să vii aici, e greu să pleci.

“Marşul Basarabiei”

Imnul manifestărilor de la Câmpul Românesc începând cu inaugurarea lor, de acum aproape cinci decenii şi până azi, este “Marşul Basarabiei”.

Toţi cei prezenţi, oameni de diverse vârste, în sala încăpătoare a Centrului Cultural se ridică în picioare ca să intoneze:

“Az-noapte la Prut

Războiu-a-nceput,

Românii trec dincolo iară,

Să ia înapoi

Prin arme şi scut

Moşia pierdută astă-vară…”

Unii dintre cei prezenţi – bătrânul George Bălaşu ş.a. – îl cântă cu lacrimi în ochi.

Pentru prima dată în cadrul manifestărilor de aici are loc “Ziua Basarabiei”.

Omagiu exilului românesc

În cuvântul meu de salut, după ce am mulţumit organizatorilor pentru invitaţie, am menţionat printre altele:

“…În 1976, când a ajuns la Chişinău, Nichita Stănescu a spus: “Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea ca să ajung de Acasă Acasă”.

La fel şi eu: am făcut cel mai lung drum din viaţa mea ca să ajung din câmpia românească a Basarabiei în Câmpul Românesc al Canadei.

Am venit aici şi ca să prezint un omagiu exilului românesc.

Câteodată mă surprind la gândul – când îmi vin în minte nume de români celebri, ca Mircea Eliade, George Emil Palade, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi ş.a. – că în a doua jumătate a secolului XX, când comunismul a tăbărât peste Ţară, adevărata Românie s-a aflat în afara graniţelor ei.

Cel puţin, conştiinţa acesteia s-a aflat sau în diaspora sau în puşcării…”.

La masa rotundă “Basarabia ieri, azi şi mâine” participă prof. Paul Leu (Kenmore, Washington), Florin Cârlan, preşedintele Fundaţiei “Grigore Vieru” (New York), Iacob Cazacu-Istrati (Toronto), Lia Popovici, preşedintele Asociaţiei Canada-Moldova (Toronto), părintele Dumitru Ichim (Kitchener), George Filip (Montreal) ş.a.

Sunt lansate cărţile “Tema pentru acasă”, aparţinând subsemnatului şi “Stalin mi-a furat copilăria” de Boris Leu Vasilev.

Când îşi prezintă volumul de memorii, Boris Leu Vasilev afirmă: “Am scris-o mai mult cu lacrimi decât cu cerneală”.

Bătrânul deţinut al lagărelor staliniste a impresionat profund asistenţa prin mărturiile lui despre ce-a însemnat Gulagul pentru basarabeni.

Mulţi dintre cei prezenţi, trecuţi şi ei prin închisorile comuniste româneşti, ascultând experienţa tristă a basarabeanului nostru, se conving, a câta oară?!, că imaginaţia călăilor nu are limite.

Notiţe fugare

Citez câteva impresii despre conferinţă:

George Filip (poet, Montreal): “O astfel de conferinţă n-am auzit în viaţa mea. Am 72 de ani, profesorul Dabija mă cunoaşte, în cartea mea “Ţara din lacrimă” n-am pus hotare între pământurile româneşti”. Poeţii sunt apostoli, primiţi-i ca pe nişte apostoli”.

Florin Cârlan (New York): “În toată Europa nu există o suferinţă mai mare ca a Dumneavoastră. Ion Iovcev e un bulgar care luptă pentru românism la Tiraspol. Eleonora Cercavschi din Grigoriopol a fost decorată acum doi ani la Washington pentru românism. În 1995 lui Nicolae Dabija i s-a propus să fie ministru al Culturii la Bucureşti. “Nu, a zis poetul, eu trebuie să fiu pe baricade la Chişinău”. Urmează să ne visăm Ţara aşa cum o ştie şi Dumnezeu, trebuie să fim şi realişti, altfel, ne mănâncă iluziile”.

Alexandru Goţea (New York): “Azi sufletul românesc a renăscut la el Acasă. Basarabia are o misiune: să trezească Ţara”.

Elena Uils (Washington): “Un bosniac mi-a spus: România e zero fără Republica Moldova. Cele mai frumoase femei din lume sunt moldovencele”.

Dumitru Răchitan (Hamilton): “Am redescoperit azi Basarabia prin marii ei intelectuali”.

Grigore Culian (New York): “Ziua de azi mi-aminteşte de o alta. Eram în Piaţa Astoria din New York. Acolo ne-am adunat toţi românii, înainte de Crăciun. Când a prins să cânte Ştefan Hruşcă colinde, brusc a început să ningă. Ca şi cum colindele provocaseră cerurile. La fel, întâlnirile multaşteptate provoacă sentimente inedite”.

Preot Dumitru Ichim (Kitchener): “Am impresia că adevăraţii români se află în afara României, suferinţa naşte tărie şi luciditate”.

Ionel Gheorghina (Hamilton): “Câmpul Românesc a avut un scop: dărâmarea comunismului. Acum s-ar cere un alt program. Acesta ar putea fi solidarizarea românilor din toată lumea”.

Sandu Napa (Montreal): “Să facem un cadou de ziua de naştere a lui Nicolae Dabija şi să unim toate asociaţiile româneşti din Canada”.

Ovidiu Creangă (Toronto): “Basarabia e mai românească decât restul României”

Ş.a.

Între cei prezenţi la manifestările de la Câmpul Românesc sunt mai mult reprezentanţi ai mass-media româneşti din Canada şi SUA: Grigore Culian e directorul publicaţiei “New York Magazin”, Ştefan Străjeri e director la “Curentul Internaţional” (SUA), Puiu Dumitru Popescu e directorul publicaţiei “Observatorul”, care apare la Toronto, Alexandru Tomescu – al publicaţiei “Alternativa”, şi ea din Toronto, preotul Teodor Damian editează revista “Lumină lină” la New York, Felicia Stepan – publicaţia “Ziarul Plus”, care apare la Kitchener, tot la Kitchener părintele Dumitru Ichim tipăreşte revista “Rădăcini”, Ionuţ Dupleac e directorul revistei “Zig-zag român-canadian”, care se vinde la Quebec, George Sava e editorul hebdomadarului “Pagini româneşti” din Montreal.

Publicaţiile menţionate mai sus întreţin flacăra limbii române, informează românii de pe continentul american (numai în Toronto locuiesc peste 70 000) cu noutăţile din Ţară, încearcă să-i solidarizeze şi să-i facă să nu-şi uite rădăcinile.

Oameni-mărturii

Majoritatea oamenilor în vârstă care s-au adunat la manifestările de aici au avut de suferit din cauza regimului comunist.

Alexandru Goţea îmi vorbeşte de faptul că familia sa a adunat 30 de ani de închisoare comunistă: tatăl lui, unchi, mătuşi, verişori ş.a., care au făcut penitenţă în România.

Doru Cioată, pictor “suprarealist abstract şi impresionist-expresionist”, cum îşi zice dânsul, unul dintre marii artişti ai exilului, îmi spune: “Noi am plâns aici când a murit Vieru”.

Apoi îmi povesteşte despre părinţii săi care “au divorţat oficial de patru ori şi s-au recăsătorit de cinci ori”. Tatăl meu, după numele său Nicolae Savin, a făcut închisoare numai pentru faptul că după război a dansat cu nişte prieteni “Hora Unirii” la Iaşi. “Voi vreţi unirea Basarabiei cu Ţara”, li s-a imputat. Şi pentru un dans au înfundat, toţi “dansatorii”, puşcăria. Piaţa Unirii din Iaşi devenise pe atunci A Arcului, iar numele lui A.I. Cuza de pe statuie a fost marchelat. Se temeau şi de el. Ca şi de cuvântul “Unire”.

Liviu Cananău îmi vorbeşte despre tatăl său, Nicolae Cananău.

Născut în 1919, în România Mare, la Badicul Moldovenesc în Basarabia de Sud (raionul Cahul de azi), în paşaportul şi adeverinţa de naştere ale lui Nicolae Cananău era scris: “Născut în URSS”.

Care URSS? În 1919 Badicului Moldovenesc se afla în România Mare.

“Cu această minciună în paşaport tatăl meu a trăit toată viaţa, el ne vorbea de Basarabia ca de raiul pe pământ”.

Capuchihaie la Moscova

Fac cunoştinţă cu mai mulţi basarabeni deosebiţi la Câmpul Românesc.

Unul dintre ei se numeşte Alexandru Mursa din Chişinău.

Părinţii săi fuseseră angajaţi la Ministerul de Comerţ Exterior al U.RSS. Pe tatăl său, Condrea Mursa, profesor la Politehnica noastră, l-am cunoscut. Când soţii Mursa au fost trimişi să lucreze în Madagascar, Alexandru a fost luat de la bunica lui chişinăuiancă şi adus la Moscova, unde a studiat la o şcoală şi a locuit într-un internat al Ministerului de Comerţ Exterior, din clasa a VI-a şi până într-a X-a inclusiv. Era o şcoală specială pentru copiii care aveau părinţi ce lucrau peste hotare. De ce?! Pentru ca maturii să nu rămână “în străinătate”. Erau un fel de ostatici, ca la turci fiii de domni în evul mediu. Cu Alexandru mai studiau fii şi fiice de ambasadori, de angajaţi ai diferitelor ministere care lucrau peste hotare.

Erau sute de copii, un fel de “capuchihaie” la Moscova.

Când se întâmplase că rămăsese cineva dintre părinţii acestora în vreo ţară, copiii dispăreau din internat şi nu mai auzea nimeni de ei.

Dor de casă

Canada e o ţară a tuturor posibilităţilor şi naţionalităţilor.

Italienii au venit în Canada cu satele, cu străzile, cu clanurile lor: ca să nu le fie dor.

Şi unii basarabeni fac la fel.

Tamara Bagrin se află aici cu toată familia. Dar o macină dorul de Acasă. “Acasa mea e Acolo”.

Oleg Bagrin e medic la Toronto. Copiii lui vorbesc deopotrivă româna şi engleza.

Îmi povesteşte:

– Noi, basarabenii, fiind de două sute de ani puşi în situaţia de a ne apăra limba, avem mai multă rezistenţă în faţa canadenizării. Îl întreb pe un român sosit din România: “De ce nu vorbeşti cu copiii româneşte?” “Nu le trebuie româna, îmi răspunde. Vreau să uit cât mai curând de tot ce e România”. Basarabenii sunt mai tenaci. Aici statul, cu grădiniţa, cu şcoala,  cu diverse acţiuni pentru elevi, îţi fură copilul. Dacă nu-i acorzi atenţie, ţi-l fac foarte repede străin…”.

90% dintre români se canadenizează. Doar vreo 10% rămân şi români, sub aspect lingvistic. Mai sunt şi dintre acei care, atunci când îşi aud copiii vorbind româneşte, îi plesnesc cu palma peste gură: “Să nu vă aud!”, crezând că le vor binele. Despre astea îmi povesteşte Dumitru Răchitan, preşedintele Asociaţiei Românilor de la Hamilton.

Confuzii patriotice

Mi se povesteşte despre Constantin Vişoianu, preşedinte al Comitetului Naţional Român din New York, cel care, ori de câte ori sosea la Câmpul Românesc, le vorbea mereu celor prezenţi despre “…românii de la Nisa pân-la Tisa”, în loc “…de la Nistru pân’la Tisa”.

Fostul ministru în guvernul României de până la 1944 mutase astfel ţara cu tot cu românii care o înconjoară ceva mai în interiorul continentului.

Capelă Ortodoxă

La Câmpul Românesc există o capelă din lemn, cu clopotniţă şi un loc pentru meditaţie, “cu un câmp energetic deosebit”, cu opt scaune cioplite din piatră de marele sculptor Nică Petre. Acelaşi sculptor e şi autorul unui basorelief al lui Eminescu de pe teritoriul acestei aşezări româneşti. Alături – un bust al lui Nae Ionescu, şi o troiţă din lemn ridicată în memoria poetului Aron Cotruş, care-l are ca autor pe Valeriu Cercel. Acesta a venit şi-n acest an la Câmpul Românesc cu dalta în geantă, parcă întrebând organizatorii: “Ce mai e de cioplit pe aici, pe la Dumneavoastră?!”

Pe teritoriul campusului se află şi o Rotondă a scriitorilor români din exil: Mircea Eliade, Horia Stamatu, George Donev, Horia Vintilă, Vasile Posteucă…

La Câmpul Românesc există şi o Capelă Ortodoxă.  Aceasta îşi are uşile deschise zi şi noapte.

În zorii zilei de 15 iulie, când ajungem la ea cu Alexandru Goţea, un pui de iepure iese, fără grabă, din chiar altarul acesteia, dispărând în pădurile din preajmă.

…Se vede, acesta se rugase un pic mai înaintea noastră.

Apoi, părintele Dumitru Ichim oficiază o utrenie, acompaniate de trilurile a sute de păsări din pădurile care intră în biserică.

“Domnului să ne rugăm pentru poporul românesc din România, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa. Să piară taberele vrăjmaşilor neamului românesc”, zice preotul, ultima frază fiind una de psalm scris sau nescris încă.

Ce frumoasă e ziua care începe cu o utrenie, îmi zic după aceea.

La cascada Niagara

Prietenii de la Câmpul Românesc îmi fac un cadou de ziua mea de naştere: mă duc să-mi arate cascada Niagara.

Plătim câte 20 de dolari pentru a urca pe un vas care să ne poarte pe râu până la peretele de apă al cascadei. Ca noi sunt mii de persoane sosite din toată lumea, care aşteaptă să ajungă la această minune a naturii.

Spun prietenilor care ne însoţesc (Florin Cârlan, Alexandru Goţea, Iacob Cazacu): e suficient ca o ţară să aibă o cascadă ca asta, ca venitul naţional să-i fie asigurat.

Cascada Niagara nu poate fi povestită, ea trebuie văzută.

Noaptea, lumini curcubeice o împodobesc, umplând-o de frumuseţe şi mister. Aici poemul se aşterne singur pe file…

Părul tău pe umeri, seara,

Îţi cădea ca Niagara.

Păr de oarze şi de grâie,

Cobora pân-la călcâie.

 

Urmăream, prin frunza crudă

cum ieşea din pleata udă

umărul tău de zăpadă:

precum luna din cascadă.

 

Ochii tăi când, sub pleoape,

căpătau licăr de ape,

sărea luna ca o iadă

din cascadă în cascadă…

 

Lumina e un grai uitat…

Biserica ortodoxă românească “Sf. Ioan Botezătorul” din Kitchener îl are ca preot pe dumitru Ichim. Părintele e şi poet, faţă de care literatura română din Ţară are o datorie: să şi-l recupereze ca pe unul dintre poeţii creştini cei mai profunzi.

“Lumina nu-i lumină,

ci doar un grai uitat…”

Biserica se află pe una dintre cele mai înalte coline de pe care se vede ca în palmă tot oraşul.

De 46 de ani, în Sala Socială, ridicată lângă biserică se desfăşoară Festivalul Folcloric Bănăţean, cu colective invitate din România.

Biserica mai are o sală încăpătoare “pentru Cenaclul Literar”, două stadioane, unul pentru fotbal şi un altul pentru handbal, şi o şcoală.

Ctitoria e pictată cu sfinţi români: Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Dumitru din Basarabi, Antim Ivireanul, Teodora de la Sihla, Daniil Sihastrul ş.a.

În Canada, în fiecare oraş ceva mai mare există şi câte o biserică ortodoxă românească.

Ca românii să se poată ruga Celui de Sus şi-n limba lor de acasă.

Forul Românilor  de Pretutindeni

În Canada activează vreo cinci asociaţii ale românilor, vreo trei de-ale basarabenilor (conduse de Lia Popovici, Ala Mândâcanu, Maria Tonu), câteva – de-ale bucovinenilor.

Şi aşa în toate ţările unde sunt români.

În cadrul săptămânii Culturale de la Câmpul Românesc s-a discutat mult despre necesitatea creării unui For Mondial al Românilor, care ar aduna şi ar coordona activităţile celorlalte asociaţii. “Putem face mai multe pentru românii din Ţară, pentru Basarabia, Bucovina, Transnistria şi celelalte ţări, unindu-ne”, susţin vorbitorii. “Câmpul Românesc e un loc simbolic pentru toţi românii, el urmează să solidarizeze consângenii noştri din toată lumea”. “Fiind asociaţiile unite, vom fi mulţi, iar fiind mulţi vom fi puternici şi se va ţine cont de poziţiile noastre în diverse probleme”.

“În Canada, iniţial, apoi şi în alte ţări, Forul să unească asociaţiile românilor, basarabenilor, bucovinenilor pentru acţiuni comune, cele legate de Zile ale Limbii Române, 1 Decembrie, 27 Martie, Mărţişor, Eminescu…”.

“Să promovăm împreună Limba Română, cultura românească, Istoria României”.

“Mişcarea românească este la ora actuală mai puternică în afara graniţelor României”.

Se propune a se crea Forul Românilor de Pretutindeni – România Universal Forum, cu sediul în Canada, la Câmpul Românesc.

Florin Cârlan din New York crede că acesta trebuie să aibă drept model de activitate Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Despre alegeri

Un român, Corneliu Chişu, a fost ales recent deputat în Parlamentul Canadei.

La Toronto, la alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova, au participat 315 votanţi, din ei 10% au votat pentru partidul comuniştilor.

În srutinul din 2005, Lia şi Victor Popovici, cum în Canada nu exista un centru de votare pentru R. Moldova, s-au deplasat tocmai la Washington, parcurgând cu maşina aproape 6 000 de kilometri, ca să poată vota pentru Parlamentul Republicii Moldova.

Şi când te gândeşti că unora dintre concetăţenii noştri li-e lene să parcurgă 2-3 metri ca să-şi exprime opţiunea.

Radu Dolgan, bravo!

La banchetul festiv de închidere a Săptămânii Româneşti, evoluează formaţia “Magic”, interpreta Lia Lungu din New York şi Radu Dolgan, liderul formaţiei chişinăuiene “Noroc”.

Radu Dolgan consacră concertul “despre o chitară şi un artist” memoriei tatălui său, Mihai Dolgan.

Basarabeanca Tamara Bagrin, prezentă în sală, cunoaşte pe de rost toate cuvintele cântecelor. Dar, am impresia, şi ceilalţi, peste 200 de români sosiţi la Câmpul Românesc de pe tot continentul american.

O mică Românie

Timp de aproape o săptămână de zile am avut impresia că am auzit inima României Reîntregite bătând la Câmpul Românesc din Canada.

Am plecat de la Câmpul Românesc cu convingerea că România înseamnă toţi românii. Inclusiv cei din afara ei.

Un basarabean care locuieşte în Siberia îmi spunea că, acolo unde sunt 2-3 români, e deja o mică Românie.

Am găsit “o mică Românie” şi la Câmpul Românesc.

Nimeni dintre cei care vin de pe tot continentul american ca să se întâlnească an de an în această localitate n-a părăsit Ţara de bunăvoie.

Dar fiecare îşi poartă dorul cu el.

Ca pe o povară. Sau ca pe o binecuvântare.

La serata de rămas-bun, toţi cei prezenţi s-au rugat împreună cu părintele Dumitru:

– Doamne, ajută Neamul Românesc de pretutindeni, oriunde s-ar afla, ar visa şi ar spera acesta. Fii cu el, acum şi-n vecii vecilor!

 

Nicolae DABIJA

Popularity: 4% [?]

Forul Românilor de Pretutindeni – Comunicat de presă

În cadrul Săptămânii Internaţionale de Cultură, care s-a desfăşurat între 11 şi 16 iulie 2011 la Câmpul Românesc (Ontario, Canada), reprezentanţii comunităţilor româneşti, sosiţi de pe tot continentul american, au dezbătut subiecte importante ale spiritualităţii româneşti, ale exilului românesc, ale legăturilor cu România, cu românii din Ţară şi din lume.

S-a accentuat în mod imperios necesitatea solidarităţii românilor din diaspora, a creării unui cadru de coordonare a acţiunilor asociaţiilor româneşti, a reactivării unor comunităţi anterior importante, a actualizării legăturilor dintre acestea şi crearea unui centru de consolidare şi orchestrare a activităţilor comune ale asociaţiilor româneşti.

“Avem valori comune, sărbători comune, dureri comune, rădăcini comune, doruri comune, s-a vorbit în cadrul dezbaterilor cu acest subiect. E important să ne ştim împreună, românii din întreaga lume, chiar aflându-ne departe unii de alţii. Fiind împreună cu fraţii şi consângenii lor din diaspora, românii din România, Basarabia, Bucovina, ţinutul Herţa, Transnistria îşi sporesc şansele lor pentru dreptate şi libertate”.

Pornind de la cele expuse mai sus, participanţii la manifestările Săptămânii Internaţionale de Cultură de la Câmpul Românesc au decis să creeze Forul Românilor de Pretutindeni – Romanian Universal Forum, asociaţie nonguvernamentală cu un Comitet de Conducere din care fac parte importante personalităţi ale comunităţilor româneşti: Florin Cârlan (New York), Ovidiu Creangă (Toronto), Lia Popovici (Toronto), Dumitru Răchitan (Hamilton), părintele Dumitru Ichim (Kitchener), Iacob Cazacu-Istrati (Toronto), Alexandru Goţea (New York), Romulus Ioniţă (New York),  Nicolae Dabija (Republica Moldova), Puiu Dumitru Popescu (Toronto), Liviu Cananău (Kitchener), Ilie Vasilev (Quebec), Doru-Cioată (Toronto), Alexandru Mursa (Toronto), George Filip (Montreal), Mircea Popescu, Ionel Gheorghina (Hamilton), Ştefan Străjeri (Detroit, SUA), Alexandru Tomescu (Toronto), Virgil Păun (Târgovişte, România), Sanda Devis (Burliington), Octavian Melenciuc (Toronto), Aurel Sasu (Cluj, România), Nicolae Dima (New York), Mircea Pânzaru (Ottawa), Alex Cetăţeanu (Montreal), Victor Căpăţină (Toronto), Marian Costache (Hamilton).

La o primă şedinţă a Comitetului de Conducere a noii asociaţii mondiale româneşti, preşedinte al Forului Românilor de Pretutindeni, cu sediul la Câmpul Românesc (Ontario, Canada), a fost ales dl Nicolae Dabija, iar dnii Liviu Cananău şi Iacob Cazacu-Istrati  – vicepreşedinţi.

 

15 iulie 2011, Câmpul Românesc, Canada

Popularity: 3% [?]

Autor: Simona BOTEZAN

 

La finalul anului şcolar 2010-2011, preşedintele Barack Obama a acordat premiul President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence elevilor: Ştefan Mehedincu, Mary Lungu, Matthew Bălinişteanu şi Thomas Ion D’Orazio. Cei patru copii români studiază în Washington DC Metropolitan Area.

Ştefan Mehedincu locuieşte la Hagerstown, MD şi a obţinut Oustanding Academic Award pentru rezultate excepţionale la matematică, la terminarea clasei a V-a. Ştefan este fiul preotului Dan Mehedincu de la Biserica Ortodoxă Română din Rockville, MD şi este în SUA de şapte ani. Deoarece din clasele preşcolare şi până acum a obţinut numai calificativul excelent, i s-a propus să se mute la o instituţie de învăţământ pentru copii supradotaţi. În sistemul Magnet Schools copiii supradotaţi au şansa să avanseze mai repede şi să acumuleze credite pentru liceu şi facultate.

„Odată cu această recomandare, Ştefan, pasionat de matematică şi de muzică – cântă la pian şi la saxofon – a primit şi diploma de la Casa Albă”, scrie ziarului Libertatea. Doamna Maria Mehedincu ne-a declarat telefonic: „Premiul obţinut de Ştefan este o mândrie şi o onoare pentru noi ca familie, dar şi pentru comunitatea românească de aici. De asemenea, este o responsabilitate deosebită pentru Ştefan pe viitor.”

 

Dând dovadă de modestie şi o maturitate uimitoare pentru vârsta lui, Ştefan spune că “este mai uşor să ajungi în vârf decât să rămâi acolo”. El este conştient că acest premiu îl va obliga să confirme, să înveţe mai mult, să demonstreze celor din jur că nu a fost o performanţă accidentală şi că merită cu adevărat atenţia şi aprecierea preşedintelui.

Mary Lungu a obţinut President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence la Springfield Middle School din Williamsport, Maryland. Mary Lungu este premiată pentru a doua oară, dupa ce anul 2010 a obţinut acelaşi premiu – Outstanding Academic Excellence, ca absolventă a Maugansville Elementary School. Ea a fost cooptată deja în programul Magnet School pentru copii supradotaţi. La absolvirea clasei a şasea, odată cu premiul Casei Albe, Mary Lungu a primit şi o diplomă din partea National Junior Honor Society, care a acceptat-o ca membru. Organizaţia este formată din copii cu rezultate academice şi sociale de excepţie, care, pe lângă rezultatele deosebite la învăţătură, în timpul liber voluntariază în şcoli şi în sprijinul comunităţii.

Doamna Clara Lungu, a declarat pentru cititorii noştri: „Când Mary a primit prima dată premiul, au fost premiaţi 16 copii. A doua oară au fost premiaţi 28 de copii. Dar eu am fost extrem de fericită pentru  că fetiţa mea era unul din ei. Este o cinste, o bucurie şi o mare onoare pentru mine, dar mai ales pentru Mary. Aceasta recunoaştere publică o va ajuta să se dezvolte armonios, să-şi formeze principii sănătoase şi un caracter puternic. Sunt foarte mândră că sunt mama ei! Mary are de dus o muncă grea în şcoală şi în societate, dar merita efortul pentru viitor. Aş vrea ca toţi copiii români să fie apreciaţi şi recunoscuţi în acelaşi fel, toţi părinţii să simtă această bucurie. Să nu vă fie ruşine niciodată că sunteţi români! Avem o ţară frumoasă. Românii sunt oameni talentaţi. Avem copii cuminţi, frumoşi şi inteligenţi. Ne mândrim cu voi! Voi sunteţi oglinda noastră. Acesta este mesajul meu pentru copiii mei (mai am o fetiţă de 5 ani, Andreea) şi pentru toţi copiii români. Ei reprezintă neamul românesc, viitorul şi sunt mândră că unul dintre aceşti copilaşi speciali este Mary a mea.”

 

Matthew Balinişteanu are 11 ani şi locuieşte în Fairfax, VA. A obţinut premiul President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence 2011, la absolvirea clasei a cincea. Mama lui Matthew spune că premiul a sosit prin poştă. Anca Balinişteanu este din Suceava, lucrează ca designer vestimentar şi a emigrat în SUA cu mulţi ani în urmă. Iniţial Matthew a fost elev în SUA. Ulterior, dar nu ştia să scrie şi să citească deloc în limba mamei sale. Pentru ca Matthew să înveţe limba română, părinţii l-au trimis pentru doi ani la Suceava, la bunci, unde a absolvit clasele a 3-a şi a 4-a.

Thomas Ion D’Orazio este cel de-al patrulea premiant român, distins cu Outstanding Academic Excellence în anul 2011. Are doar cinci ani şi a absolvit clasa pregătitoare- kindergarten. Thomas provine dintr-o familie mixtă. Daniela, mama lui Thomas este din Bucureşti. Thomas studiază într-o suburbie a capitalei, situată în Maryland. Thomas este unul dintre cei mai mici câştigători ai prestigioasei distincţii prezidenţiale.

Condiţiile de eligibilitate pentru President Award for Education şi, respectiv President’s Award for Educational Achievement, sunt disponibile la adresa:

http://www2.ed.gov/programs/presedaward/eligibility.html

Festivităţile de premiere ale copiilor cu rezultate deosebite la învăţătură se desfaşoară anual, în lunile mai şi iunie. Pentru a fi eligibili, şcoala şi premiaţii trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe. Premiile sunt înmânate de către directorii şcolilor în care învaţă copiii. Diplomele sunt însoţite de o scrisoare, semnată de Preşedintele Barack Obama. Se acordă mai întâi premiile President’s Award for Educational Achievement, pentru realizări academice în situaţii deosebite. Aceste premii au ca scop recunoaşterea valorii unor elevi care şi-au îmbunătăţit performanţele şcolare în ciuda unor nevoi speciale. Ele recompensează studenţii care muncesc din greu pentru a-şi menţine performanţele, deşi o boală, probleme personale, sau faptul că au nevoi speciale, îi determină să depună un efort mai mare decât colegii lor. De asemena, sunt recompensate realizările deosebite în domeniul artelor.

Apoi se acordă premiile de excelenţă President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence. Premiile se acordă pe baza rezultatelor de la testele statale sau naţionale, recomandări, eseuri şi participarea la activităţi extraşcolare corelate cu performanţa academică. Recomandările reflectă realizări de excepţie la diferite obiecte de studiu, precum şi orice alte rezultate care depaşesc programa şcolară de bază. Ele trebuie să fie susţinute de dovezi tangibile, evaluarea portofoliului, sau proiecte speciale. Se pot lua în considerare, de asemenea, ca parte a criteriilor, activităţile în care un student demonstrează motivaţie, initiaţivă, integritate, profunzime intelectuală, calităţi de lider şi / sau hotărârea excepţională.

Directorul şcolii ţine o cuvântare în care menţionează faptul că are onoarea de a fi delegat de către Preşedinte pentru a înmâna premiile. Apoi copiii primesc diplomele semnate de preşedinte şi o monedă de aur, special edition. De asemnea, premianţilor li se înmânează câte o scrisoare de felicitare semnată de preşedinte. Părinţii sunt felicitaţi şi li se înmânează embleme (un Pin cu stema USA pe el), pe care copiii le vor purta în piept ca semn al performanţelor academice deosebite.

În 2009 şi 2010, în cadrul unor ceremonii organizate la Casa Albă, preşedintele Barack Obama a acordat 100 de premii PECASE pentru cercetătorii ştiinţifici de excepţie. Trei dintre premianţi au fost românii: Rada Mihalcea; Emilia Moroşanu şi Eric Pop. Cei trei români au obţinut finanţarea proiectelor lor de cercetare pentru cinci ani. În anul 2011, preşedintele Obama l-a premiat pe Ionuţ Cristea, primul român absolvent al Academiei Navale Americane.

Simona BOTEZAN

Washington D.C.

21 iulie 2011

Popularity: 2% [?]

CÂND SUFLETUL ŢI-O IA ’NAINTEA MINŢII…

Kourion beach, o plajă liniştită, cu soarele mângâind trupurile celor ce se bucură azi de străuciri de raze blânde, calde şi-mbietoare la visare şi marea unindu-se cu cerul ca-ntr-o poveste de dragoste nebună limpezindu-mi în albastrul ei privirea obosită de-atâta aşteptare… Nisipul fierbinte, presărat pe-alocuri cu pietre colorate şi rotunjite de zbuciumul necontenit al valurilor se-aşterne ca un covor de jar sub tălpile-mi reci… M-aşez în genunchii gândului ca-ntr-o rugăciune, aşteptând să te araţi – din valurile ce se sparg de maluri sau poate dintre stâncile ce-ascund mistere… Da, pentru că tu eşti taincul mister ce-mi stăpâneşte-adesea gândul…oare ne-am fost aproape în altă viaţă şi-acuma simt cum te-ntrupezi din nou, ca dintr-un vis frumos şi-mi baţi sfios la uşă?

 Ţi-am aşezat imaginea-n oglindă şi te-am privit, cutremurându-mâ: erai atât de viu, atât de tânăr şi plin de viaţă şi-atâta disticţie se-ntrezărea în orice gest al tău, atât de tandru mi-ai zâmbit iar ochii-ţi străluceau ca două smaralde şlefuite cu mare grijă de mâna lui Dumnezeu, tânărul meu domn… Te-am mângaiat cu privirea-mi plină de dorinţă şi te-am aşezat cuminte în sipetul gândului frumos, ca pe un talisman.

Sufletul meu, precum o floare de lotus deschisă te ţinea strâns între petale şi-ţi simţea prezenţa mai mult ca niciodată. Ce tânără eram atunci…
Mă uit spre mare şi te caut în depărtări albastre; inspir miresmele-i sărate, te chem apoi aproape…un amalgam de sentimente se zbate-n mine şi mintea mi-o ia razna!

Încerc să mă trezesc dar simt caldura ta învăluindu-mă şi visul nu vrea să se curme…
Un pescărus rebel se-nvârte-n zbor deasupra mării, căutându-şi parcă loc de popas pe-ntinderea albastră… privesc spre el şi mă îndrept uşor spre ţarm, aş vrea să-mi ducă răvăşirea cu zborul lui odată, departe, departe, departe… Dar mă salută graţios şi lin bătând din aripi, parcă-mi şopteşte pe limba lui, zâmbindu-mi cu condescendenţă:

„femeie, ţi se întâmplă asta doar atunci, când sufletul ţi-o ia ‘naintea minţii…” şi s-a pierdut în zare….
Kourion, Cyprus

22 mai, 2011

 

 

SE FRÂNG ÎN MINE DORURI NESFÂRŞITE

 

Se frâng în mine doruri nesfârşite

Mi-e lacrima izvorul din fântână

Şi-n ochiuri de lumină răvăşite

Văd cumpăna cu ciutura-i bătrână

 

 

Cum dintre pietre dăruieşte viaţă

Şi limpezimi aşterne peste gânduri

Desculţă-n zori aprinşi de dimineaţă

Culeg fiori de dor de printre grinduri

 

 

Lumini adun cu braţele-mi liane

Şi împletesc din flori de portocal

Cununi de dor, speranţe diafane

Şi vise ascunse-n creasta unui val

 

 

Pe ţărmul depărtării număr clipe

Umbrele fug de dragoste strivite

M-adăpostesc seraficele-aripe

Şi  frâng în mine doruri nesfârşite.

 

 

Limassol, Cyprus

2 iulie 2011

 

 

DE CE MĂ DOARE ASTĂZI GÂNDUL?

 

De ce mă doare astăzi gândul

Şi ochii, Doamne, de ce-mi plâng?

Mi-e-atâta de uscat pământul

Şi lacrimi calde-n suflet strâng?

 

Da, lutul meu e-arid, se sfarmă

Fără de Tine-mi  seacă-ades’

Fântânile,  fiori de spaimă

Mă înconjoară  şi-şi dau ghes!

 

Nu vreau să-i iau în custodie!

Alung cu-nverşunare  fiara

Tu-n  adieri de iasomie

Îmbracă-mă  cu primăvara!

 

Miresmele-i să curgă-n mine

Ca un izvor de apă vie

Flori de iubire, cu stamine

De vers curat, în poezie…

 

Cum sufletul smerită-Ţi dărui

Tu, Doamne, binecuvântează!

Din calea mea ziduri să nărui

Şi liniştea-mi în veci veghează!

 

Nu mă lăsa Doamne-n abis!

Ridică-mi Tu mai Sus fiinţa

Căci pe pământ e-un “paradis”

Ce clatină, viclean credinţa.

 

Mă dăruie cu-nţelepciune

Când frica tainic mă-mpresoară

Dă-mi harul Tău în rugăciune

Fă gândul meu să nu mai doară!

 

Limassol, Cipru

25 mai 2011

 

 

TRISTEŢI LA MALUL MĂRII

 

Valuri, zbucium, stânci izbite

Pietre reci , umbra-nserării

Suflete desţelenite

Şi tristeţi la malul mării

 

Gânduri tainice, căinţe

Sparte-oglinzi în largul zării

Cioburi de fagăduinţe

Din tristeţi la malul mării

 

Încercări  nereuşite

Peste lacrima uitării

Amintiri neprihănite

Şi tristeţi la malul mării

 

Toate-mi flutură zadarnic

Steagurile depărtării

Eu rămân ascunsă tainic

În tristeţi la malul mării…

 

Limassol, Cyprus

2 iunie 2011

 

 

CENUŞĂ DE GÂNDURI

 

 

În arşiţa zilei mi-e gândul  uscat

Secat de putere e-n mine izvorul

Sub pale lumini de amurg blestemat

Îmi caut fărâme de suflet…şi dorul.

 

Pe malul scăldat de albastre iluzii

Nisipul arzând sub păşirea-mi aridă

Clepsidrele umple cu-atâtea confuzii

Iar trecerea clipei e-acum insipidă.

 

Cioburi de vise sub lacrimi de raze

Răsfrânte pe ape şi-n sfere de foc

Ascund menestrelul vrăjit de Zaraze

Şi creste de valuri spre lume-şi fac loc

 

Lovind fără milă-ntr-un vuiet sălbatic

De mare nebună şi gemete surde

Alungă speranţe pe-un mal singuratic

Cu gânduri-cenuşă în linişti absurde…

 

 

 

Limassol, Cyprus

21 iulie, 2011

 

Popularity: 2% [?]

MAI ARE ROMÂNIA O VOCE ÎN EUROPA?

(CAZUL HAGI CURDA)

 

Autor: George RONCEA

 

 

Protest faţă de încălcarea de către Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului, a libertăţii de mişcare, a libertăţii cuvântului şi a presei, în cazul jurnaliştilor romani Valentin Ţigău şi Simona Lazăr. Mai are România vreo voce în Europa?

Domnule Preşedinte al României, Traian Băsescu,

Ne adresăm Dvs ca şef al diplomaţiei României şi preşedinte al tuturor romanilor, garant şi apărător al drepturilor lor.

Sâmbăta, 16 iulie a.c., în cursul dimineţii, doi ziarişti profesionişti romani se îndreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfinţirea primei biserici romaneşti din actuala Ucraina, de la ocuparea Basarabiei de către URSS, cu crimele, deportările şi distrugerile odioase care au urmat, şi până astăzi. La graniţa cu statul vecin, punctul de frontieră Reni, Valentin Ţigău, realizator la Radio România Actualităţi şi soţia sa, Simona Lazăr, redactor la Jurnalul Naţional, au fost încunoştiinţaţi că sunt declaraţi indezirabili, „persona non grata”, mai precis „jurnalist non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulate generic „Reporter în Basarabia de Sud”. Materialele incriminate pot fi găsite la adresa http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Una dintre probleme este că, deşi această interdicţie datează încă din 2009, până acum nu a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor romaneşti, în ciuda zecilor de întâlniri bilaterale futile avute la toate nivelele diplomaţiei.

Asociaţia Civic Media, membră a Organizaţiei de Media a Sud Estului Europei (SEEMO), bazată la Viena, care este afilitata la Institutul Internaţional de Presă (IPI) cu sediul la New York, protestează faţă de acest abuz grosolan al autorităţilor ucrainene, care constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, aşa cum sunt ele stipulate în Declaraţia Universală a ONU, ratificata şi de Kiev, a libertăţii de mişcare, a libertăţii cuvântului şi a libertăţii presei, consfinţite şi de către Consiliul Europei, unde Ucraina este membră, cât şi un afront la adresa relaţiilor bilaterale de bună vecinătate şi a eforturilor pe care le face România pentru apropierea acestei ţări de structurile europene la care suntem parte.

În lipsa unui răspuns adecvat din partea ministrului Teodor Baconschi şi a ministerului Afacerilor Externe – care, până la această oră, a treia zi după incident, nu au binevoit nici să solicite scuze din partea Ucrainei şi nici măcar să-i contacteze pe cei doi ziarişti profesionişti – vă solicităm Dvs să reparaţi demnitatea naţională ştirbita şi să apăraţi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor romani şi, în acelaşi timp, ale presei libere din România.

Gestul de tip totalitarist-comunist al vecinei noastre răsăritene, la fel ca şi tratamentul la care este supusă numeroasă minoritate românească de pe teritoriul actualei Ucraine sau modul în care Kievul ignora acordurile internaţionale în privinţa Deltei Dunării, dovedesc că această ţară este încă profund ancorată în mentalitatea sistemului bolşevic şi ale produsului acestuia, homo sovieticus, de ale cărui practici şi metode, de tip KGB-ist, nu se poate dezice.

Vă aducem aminte că, în urmă cu şase ani, în aprilie 2005, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina vă transmitea printr-un Memoriu un set similar de probleme. „O mare problemă – se afirmă în Memoriu – este reprezentată de interdicţiile de intrare în Ucraina impuse de autorităţile ucrainene fără nici o explicaţie. Lista celor care au primit interdicţie de intrare în Ucraina este lungă: Marian Voicu, realizator la TVR, Victor Roncea, şeful secţiei de ştiri Externe de la ZIUA, scriitorul George Muntean, fost vicepreşedinte SCLRB, Ion Beldeanu, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Suceava, Eugen Patras, fost vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura Românească “Mihai Eminescu” din Cernăuţi, s.a”.

Faptul că, după şase ani, nimic nu s-a schimbat din atitudinea Ucrainei faţă de România, de etnicii, cetăţenii şi presa ei, în ciuda faptului că suntem membri cu drepturi depline ai NATO şi UE, arata că avem o problemă perenă, nerezolvată, ceea ce demonstrează şi că diplomaţia romana, cel puţin pe această relaţie, este la pământ.

În acelaşi Memoriu se atrăgea atenţia şi asupra unei alte probleme, şi anume „cea a faptului că localităţile romaneşti din Ucraina nu au revenit la denumirile lor istorice, păstrându-se denumirile impuse în perioada sovietică”. Am fost profund dezamăgiţi să constatăm că, din Comunicatul oficial al MAE privind situaţia celorlalţi romani, în număr de 130, reţinuţi temporar la graniţa cu Ucraina în aceleaşi împrejurări, lipseşte cu desăvârşire menţionarea numelui romanesc al localităţii în care se sfinţea biserica Mitropoliei Basarabiei, şi anume Hagi Curda, fie şi numai în paranteză, după numele falsificator impus de sovietici, respectiv Camîşovca. Această practică mai este uzitata doar de Ambasada Ungariei din Republica Moldova, care eliberează vize Schengen folosind pentru Chişinău denumirea rusească, de Kisinyov. Este o ruşine pentru noi, ca romani, în secolul 21, să ne resovietizam numele numai ca să fim pe placul unui stat agresor şi perpetuu agresiv faţă de conaţionalii noştri vitregiţi de soartă, în timp ce în propria noastră ţară nu mai ştim cum şi unde se la suflam reprezentanţilor extermisti ai ungurilor, ca să se simtă mai bine.

Nu mai puţin întristător este să constatăm faptul că diverse cluburi şi organizaţii care se pretind „active” pentru drepturile ziariştilor au zăcut pasive în acest caz, în lipsa vreunei mize financiare sau de interese politice şi de grup. Dezarmant este şi faptul că o instituţie publică, cum este Radioul Naţional, condus, ce-i drept, de UDMR, nu a emis nici un protest în apărarea propriului ziarist, angajat al RRA, ale cărui drepturi au fost încălcate în timp ce reprezenta România. Astfel de ciudăţenii sunt, din nefericire, dovada că anormalul a ajuns o normalitate, începând de la sfaturile şi informaţiile “avizaţilor” şi până la nivelul de jos, al “activilor”.

Încheiem cu aceleaşi cuvinte pe care le-am mai folosit în trecut într-un caz similar, când predecesorul Dvs, preşedintele Ion Iliescu, a preferat politica “jocului de glezne” şi a diplomaţiei ridicate cam pe la acelaşi nivel, a „genunchiului broaştei”, care însă, în condiţiile celei de azi, pare totuşi o perspectivă a unei “înălţimi ameţitoare”:

„În dorinţa ca acest caz să nu devină un precedent pentru sisteme politice nedemocratice din jurul României, care ar dori să „pedepsească” abuziv libertatea presei, afectând astfel şi alte instituţii media romaneşti, vă solicităm luarea unei poziţii oficiale”.

Cum MAE şi RRA nu au avut timp să le facă publică poziţia ziariştilor „vinovaţi”, o reproducem aici aşa cum a fost ea publicată, cu o solidaritate singulară, de ziarul „Curentul”:

„Ca jurnalişti profesionişti, n-aş miza, în totalitate, pe senzaţionalul episodului Hagi-Curda. Tot ce s-a întâmplat acolo era previzibil; scenariul se putea scrie, aproape la fel, în multe ţări est-europene cu deficit de democraţie. Acolo, unde un cunoscut ziarist ucrainean de opoziţie, Gheorghi Gongadze, a fost asasinat, în anul 2000, de serviciile speciale cu ordin de la conducere, de ce ne-am aştepta că alt ziarist să însemne mai mult decât încă un individ periculos? În definitiv, aici se află răspunsul la întrebarea: «De ce ne-au refuzat ucrainenii intrarea în statul lor vecin şi prieten?». Am publicat, în urmă cu doi ani, o serie de reportaje documentate în Basarabia de Sud. Şcoala, limba română, biserica, conştiinţa de neam – toate aceste valori aflate în pericolul de a se destrăma şi asupra cărora ne aplecăm de mai multă vreme prin natura meseriei noastre. N-am trucat şi n-am exagerat nimic. În general, s-a scris puţin despre Basarabia de Sud, şi acele reportaje au marcat, poate, deschiderea unei noi ofensive pentru adevăr. Dar, cum ştiţi, în anumite situaţii, adevărul doare mai mult ca o rană de glonţ. Revedeţi aceste articole, pentru a înţelege mai bine, la adresa http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria noastră nu e nouă. Sute şi mii de alţi jurnalişti au suferit pentru că au spus adevărul. Unii au plătit cu viaţa, ca Gheorghi Gongadze. În ciuda acestor tragice întâmplări, jurnaliştii n-au încetat să caute adevărul pentru a-l spune oamenilor, având speranţa că ar putea schimba lumea în care trăim. E ceea ce am făcut şi noi. Credem că nu am greşit“, ne-au declarat colegii noştri Valentin Ţigău şi Simona Lazăr.

Domnule Preşedinte, arătaţi-le şi arătaţi-ne că nu am greşit!

Victor RONCEA

Preşedinte-fondator Asociaţia Civic Media

18 Iulie 2011

 

http://www.ziaristionline.ro/2011/07/18/civic-media-catre-traian-basescu-protest-fata-de-incalcarea-de-catre-ucraina-a-drepturilor-fundamentale-ale-omului-si-a-libertatii-presei-in-cazul-hagi-curda/

Citiţi şi:

Crez de jurnalist non grata. Trei vorbe pentru domnul presedinte Traian Basescu despre Ucraina, demnitatea nationala, libertatea de miscare si a cuvantului

Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce saruti mainile romanilor din Ucraina – Simona Lazar, Reporter in Basarabia de Sud »

Popularity: 3% [?]

Georgeta RESTEMAN

 

Cât vom mai asista la aceste „piese de teatru ieftin” care  ascund sub reclame şocante „prezenţe scenice” semianalfabete? Dureros! E cumplit să vezi cum se atribuie titluri şi diplome, fără nicio jenă unora care de-abia ştiu să lege două vorbe în limba maternă şi nici acelea corecte,  şi în momentul în care dau „switch-ul” pe limba pe care ar fi trebuit să o asimileze (dar n-au fost  în stare) devin mai mult decât penibili şi să laşi tineri eminenţi, inteligenţi, olimpici să-şi caute norocul pe alte meridiane unde valoarea lor este, într-adevăr apreciată!

***

Dacă în urmă cu două luni am părăsit o ţară care-mi este şi-mi va rămâne mereu aproape de suflet, am făcut-o pentru că din preaplinul sufletului se revărsa prea multă amărăciune peste toate mizeriile la care am asistat, neputincioasă, în ultimii ani, căutând peste graniţe nu un simplu refugiu, nu goana după îmbogăţire sau huzurul, ci doar un mijloc de supravieţuire pe care ţara mea, ţara noastră a tuturor celor care suntem români nu mai poate sau mai bine zis nu mai vrea să ne-o ofere.

Eşti corect, eşti cinstit, eşti onest, eşti sincer şi mai „ai şi ceva în cap”? Nu eşti bun! Nu faci compromisuri? Nu ai ce căuta în România! Nu ştii să te linguşeşti şi să te supui mediocrităţii sau de-a dreptul tâmpeniei? Eşti un paria al societăţii cangrenate de boala parvenitismului şi a cameleonismului exacerbat, a impotenţei intelectuale ridicate la rang înalt şi-a promovării nonvalorii…

N-aş fi dorit să mă folosesc de sintagma „trist dar adevărat”, devenită de-acum banală şi uzitată adesea când se face referire la ceea ce se petrece în ţărişoara noastră, unde cândva, „demult, tare demult…” (parafrazându-l pe Tudor Chirilă de la Vama Veche), occidentalii veneau şi se înfruptau din dărnicia „micului Paris” şi se desfătau în frumuseţile oferite de cadrul natural de excepţie şi ospitalitatea României noastre – dar iată-mă silită să rostesc fără să vreau: da, „trist dar adevărat!”.

Urmăresc zilnic, graţie serviciilor unei companii româneşti de televiziune prin cablu care operează şi în Cipru, ştiri, actualitatea românească în toată „splendoarea” şi decăderea ei, cu „acces direct” la cancanuri şi „perieri” de prost gust care te fac, pe de-o parte, să nu regreţi că stai departe de acea societate bolnavă, dar pe de alta, naşte revolta, sentimentul acela care clocoteşte în tine zbătându-se să demonstreze că nu toţi românii sunt tâmpiţi, că nu sunt nici „figuranţi” pe o scenă a valorilor răsturnate şi nici „actori de tinichea”.

România are valorile ei, atâtea câte-au mai rămas „acasă” şi trebuie să şi le păstreze intacte, curate, limpezi şi departe de interese meschine – care sunt, fără îndoială, în total dezacord cu menirea lor ca valori! O societate sănătoasă se construieşte şi rezistă oricăror „intemperii” cu oameni corecţi, cu oameni valoroşi, cu oameni cu un caracter puternic!

Cât vom mai asista la aceste „piese de teatru ieftin” care  ascund sub reclame şocante „prezenţe scenice” semianalfabete? Dureros! E cumplit să vezi cum se atribuie titluri şi diplome, fără nicio jenă unora care de-abia ştiu să lege două vorbe şi nici acelea corecte şi să laşi tineri eminenţi, inteligenţi, olimpici să-şi caute norocul pe alte meridiane unde valoarea lor este, într-adevăr apreciată! Noi, cei care-am depăşit vârsta maturităţii ne resemnăm, sau poate nu! Dar ei? Tinerii aceştia minunaţi, ce fac? Chiar dacă BAC-ul de anul acesta a demonstrat „clasa” majorităţii, există un segment care merită toată cinstea şi aprecierea…

Şi argumentez cele afirmate anterior printr-un exemplu concludent: în luna iunie a avut loc la Larnaca a XV-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, organizată de Asociaţia de Matematică din Cipru,  la care elevii români au luat nici mai mult, nici mai puţin de 6 medalii: 3 de aur, 2 de argint şi premiul special al juriului pentru originalitatea soluţiei găsite pentru o problemă, obţinând în acelaşi timp punctajul maxim! Cinste lor şi celor care i-au crescut şi i-au instruit! Vă puteţi edifica asupra acestui succes al tinerilor matematicieni români, accesând link-ul de mai jos.

http://www.ziare.com/articole/olimpiada+balcanica+matematica

Câte mijloace media din România au evidenţiat rezulatele meritorii ale acestor muguri de român, „micuţilor Einsteini” – cum sunt catalogaţi în „Ziarul românesc din Cipru”? La valoarea lor nu s-a avut „acces direct”?

Fraţilor, stopaţi odată aceste practici de-a dreptul nebuneşti şi treziţi-vă! Ne faceţi neamul de râs! Creaţi voit o imagine mizerabilă asupra României noastre care de-abia mai respiră de sub mormanul de inepţii care se petrec în ea! Nu este suficient cât împietează asupra noastră faptele celor care cerşesc, care fură, care înşeală, care îşi etalează „frumuseţile” prin parcurile şi locurile rău fămate din ţările în care s-au pripăşit şi datorită lor, de multe ori ţi-e pur şi simplu jenă să vorbeşti româneşte de teama de a nu te aşeza la acelaşi nivel cu ei/ele? Suficient! Opriţi-vă! Eu mă opresc acum aici (dar nu pentru mult timp!): cine are minte să priceapă, cine are ochi să vadă şi cine are putere să acţioneze!

„E nevoie de schimbare!” – ne-am săturat auzind acest lucru de ani buni, dar nu s-a schimbat nimic! Ba da! – îmi cer scuze, s-a schimbat din rău, în mai rău: promovarea nonvalorii a devenit brand naţional!

Georgeta RESTEMAN

Limassol, Cipru

15 iulie 2011

Popularity: 2% [?]

George ROCA :

 

Lisabona – Madrid – Bucureşti:

La sfârşitul lunii iunie a.c., a avut loc, la Lisabona, decernarea Premiilor de caracter cultural şi artistic MAC 2011, oferite anual de Mişcarea de Artă Contemporană din Portugalia, şi care marchează cea de a 17-a aniversare a acestei prestigioase instituţii.

Instituite pentru prima oara în anul 1997, premiile MAC au ca obiectiv dinamizarea relaţiilor dintre diverşi agenti şi practici artistice şi spaţiile asociate lor, atât cele fizice, galerii, instituţii cât şi cele aparţinând  mediilor de comunicare, presa scrisă sau televiziune, din mai multe ţări.

Jurnalistul român Fabianni Belemuski, director al Revistei Niram Art din Madrid, a primit Trofeul pentru Presa Scrisă, în numele întregii echipe editoriale, alături de fondatorul revistei, pictorul Romeo Niram. Trofeul pentru  Promovare Culturală i-a revenit Agenţiei Defeses Fine Arts, înfiinţată de Eva Defeses, care reprezintă în spaţiul iberic mai multe instituţii, reviste şi artişti plastici români.

Mişcarea de Artă Contemporană a oferit Trofee, Premii şi Medalii la numeroşi jurnalişti şi artisti plastici din Portugalia şi Spania, printre care cunoscutul pictor armean Onik Sahakian, maestrul portughez Hilario Teixeira Lopes, jurnalistul de la televiziunea portugheză TVI Joao Paulo Sacadura, scriitorul spaniol Héctor Martínez Sanz, directorul revistei Madrid en Marco, etc.

Promotorul cultural spaniol António Calderón de Jesús, cunoscut pentru proiectele sale de cooperare culturală româno-spaniolă, a fost distins cu Medalia de Recunoaştere Internatională. Directorul-fondator al Mişcării de Artă Contemporană, Alvaro Lobato de Faria, i-a înmânat personal distincţia. Calderón de Jesús este fondatorul galeriei Artejescal din Madrid care reprezintă mai mulţi artişti plastici români şi un promotor activ al culturii române. Ultimul său proiect este seria de filme documentare despre arta din România, pentru care fost intervievaţi în jur de 1000 de artişti şi au fost editate peste nouăzeci de DVD-uri care prezintă artişti, ateliere, expoziţii din Iaşi, Botoşani, Suceava, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Slatina, Dolj, Corabia, Caracal, Balş, Cetate, Craiova, Roşiorii de Vede, Alexandria, Timişoara, Bucureşti, Ploieşti, Targu Jiu, Piteşti şi multe alte sate şi orase mai mici din toată România.

Antonio Calderón de Jesús lucrează, în prezent, la un proiect mai extins care uneşte arta din România cu cea din Spania şi Portugalia. Se doreşte promovarea artiştilor români, portughezi şi spanioli într-un centru de documentare a artei contemporane din toată lumea, cu obiectivul de a le face cunoscute operele. In acelasi timp, Calderón de Jesús definitivează deschiderea a noi spaţii expunere la Madrid, care să faciliteze schimbul de expoziţii ale artiştilor din România şi Portugalia, în colaborare cu instituţii internaţionale.

GR

Popularity: 4% [?]