Curentul International

DE LA RĂSĂRITUL LA APUSUL LUMII, PE UNDA DE CÂNT CU MAESTRUL DAN IORDĂCHESCU

 Autor: Mihaela Dordea

            De la îmbrăţişarea lumii care înseamnă pofta de a poposi, la revenirea acasă, întotdeauna acasă, ceea ce înseamnă că popasurile sunt mereu provizorii, între privirea care se plimbă peste creste de munţi şi valuri de mare şi sufletul care rămâne într-un singur loc, acela în care eşti tu însuţi, al tău şi al celor din care te tragi, între aceste două meridiane se află esenţa divina picurată în unda de cânt pe care i-a dăruit-o Dumnezeu maestrului Dan Iordăchescu.

            Superbă rostuire de viaţă să asculţi chemarea luminilor rampei, şi îndrăgostit de jerba irizată a apelor lor, să te tot înalţi pe treptele unei scări de mătase până acolo, undeva sus, unde viaţa îţi făureşte fascinanta bucurie a evoluţiei spiritului în artă. Şi Doamne cât e de minunată arta cântului!

            Peste şaizeci de ani de carieră… 262 de turnee internaţionale, 61 de ţări în care a ridicat sălile de spectacol în picioare.

            61 de ţări străine, „de la răsăritul lumii la apusul lumii”, cum spune maestrul, în care a fost venerat aducând astfel lauri scenei naţionale şi şcolii lirice româneşti.

            Glasul baritonului Dan Iordăchescu, generos, superb timbrat, mobilitatea mimicii, împreună cu compoziţiile de mare rafinament scenic, pătrunderea în cele mai intime detalii ale caracterului textului dramatic, umorul, subtilitatea cu care maestrul abordează fiecare rol, fiecare piesă lirică, dar şi de factură folclorică,- doine interpretate ca nimeni altul, şi e doar un exemplu, pentru că factura sa interpretativă este nelimitată, abordând şi muzică uşoară şi jazz, dar mai mult decât atât, bucăţica de suflet pe care o pune în fiecare acord, cucereşte publicul de oriunde, din orice sală, fie la  Opera Naţională, fie la Ateneul Român, fie la Scalla di Milano, sau în oricare alt colţ al lumii.

            Nu voi vorbi acum despre cele peste o mie de spectacole de opera, sau cele peste 1600 de concerte de pe scenele celebre din toată lumea: Teatro alla Scala – Milano, Viena Staats Oper, Opera de Paris, Seattle, Hamburg, Munchen, Berlin, Sankt-Petersburg, Los Angeles, San Francisco, New York, Dallas, Bolshoi Teatr – Moscova etc.), cu parteneri din lotul greilor muzicii lirice ca Mario del Monaco, Placido Domingo, Mirella Freni, Renata Scotto, Virginia Zeani, Monserrat Caballe, Luciano Pavarotti, J. MacCracken, Franci Corelli, N. Rossi-Lemeni, G. DiStefano si altii sub bagheta lui Riccardo Muti, Lorin Maazel, Georges Pretre, Zubin Mehta, M. Rostropovitch, Tullio Serafin, Sir Colin Davis şi alţii. Nu voi vorbi despre biografia maestrului, o biografie care începe în urmă cu 80 de ani din care mai bine de 60 pe scenă. Îmi rezerv bucuria de a povesti cu maestrul, despre domnia sa cu suflet şi cânt, aşa cum nu a mai făcut-o niciodată.

            Am să vorbesc însă despre seara de 26 iunie 2010, de la Ateneu. O seară  care mie şi altor zeci de persoane care i-am fost alături maestrului din toată fiinţa, a însemnat mult mai mult decât un eveniment cultural. A fost o seară atât de intimă, atât de caldă, atât de „ de suflet”, încât cuvintele nu o pot cuprinde.

Pe scenă a urcat OMUL  Dan Iordăchescu,  omul care şi-a pus sufletul în palmă şi a făcut risipă de iubire şi lumină interioară, o lumină care a cuprins întreaga sală coborând ca un văl de mătase din glasul şi inima maestrului.

A urcat pe scenă şi a povestit. Cu sinceritate, ironic, nostalgic, vesel, cu o uşoară tristeţe în glas uneori, cu amintirile sale umplând de frumuseţe sufletele noastre.

Şi apoi maestrul a cântat. Fascinant şi la 80 de ani ca întotdeauna. Fascinaţi ne-am adunat în jurul său la final, şi povestea a continuat. Şi promit că împreună cu maestrul vom face o minune din aduceri aminte, de la răsăritul lumii la apusul lumii.

La mulţi, mulţi ani maestre, cu gând de lumină şi de suflet!

Popularity: 8% [?]

Dumnezeu a pus frumuseţe în fiecare loc de pe pământ şi a mai lăsat omului menirea de a înţelege şi a slăvi acest dar de mare preţ. (Gabriela Petcu)

 

                           Un drum şerpuitor se aşternea în faţa mea printre culorile de verde-arămiu ale unei toamne târzii, nostalgice. Liniştea mirifică a naturii mă întâmpina cu oarecare mândrie a acestor meleaguri bihorene lăsate special pentru sufletele iubitoare de frumos. Tinca – octombrie 2009. Liceul „Nicolae Jiga” din localitate îşi sărbătorea cu mare atenţie patronul spiritual. A fost un prilej de bucurie, de întâlnire şi cunoaştere între oameni cu dragoste pentru educaţie şi cultură. Amintesc cu mare drag pe câţiva dintre cei care au pus suflet la această sărbătoare, localnici şi invitaţi: prof. ing. Viorica Ana Madear, directoarea Liceului Teoretic „Nicolaie Jiga”, Floarea Cioca, profesoară de limba română, părintele profesor de religie Dorel Leuca, Simona Urs, profesor de limba română, poeta Gabriela Genţiana Groza, membră a Uniunii Scriitorilor din România, conf. univ. dr. Dan Popescu de la Universitatea orădeană „Partium”, conf. univ. dr. Constantin Mălinaş (plecat de curând dintre noi…Dumnezeu să-l odihnească!), profesorul Iosif Popa, George Roca, scriitor român, stabilit la Sydney, în Australia, Maiorul (r.), Daniel Ştefănuţiu, poetul orădean Alexandru Sfârlea, poetul-medic dr. Lucian Munteanu, Voicu David, Ana Codrean învăţătoare pensionară, primarul comunei, ing. Teodor Costel şi mulţi alţii.

 

                          Azi, Tinca revine în pagini scrise cu mare dăruire prin condeiul profesorului de geografie, Radu Turla. Volumul “Oameni şi fapte din zona Tinca” este o dovadă de dragoste pentru aceste meleaguri cu istorie, tradiţie, cultură, cu oameni minunaţi pe care autorul îi consemnează. O altă mândrie a Tincăi, scriitoarea Gabriela Genţiana Groza, întăreşte personalitatea lui Radu Turla, numindu-l “şlefuitorul de diamante”.

                           ŞLEFUITORUL DE DIAMANTE

                          Autor: Gabriela Genţiana Groza

  

          Locuitorii comunei Tinca din judeţul Bihor aflaţi sub lupa atentă a dascălului de geografie, cu talent de condeier, RADU TURLA, au fost cuprinşi cu obiceiurile, activitatea cotidiană şi realizările de-a lungul anilor în volumul OAMENI ŞI FAPTE DIN ZONA TINCA apărut de curând la editura Imprimeriei de Vest din Oradea. Autorul ne propune spre lectură locuirea într-un univers pe cât de variat pe atât de interesant modelat în eseuri, unele dintre ele publicate anterior în pagina culturală a ziarului ,,Crişana’’.Veritabil educator, aplecat cu pasiune asupra luminării conştiinţelor elevilor care i-au fost încredinţaţi în munca la catedră, beneficiază de calităţile mai rar întâlnite azi, de a fi meticulos şi realist în descrierea semenilor şi a muncii lor prin care aceştia contribuie la prosperitatea şi bunul mers al treburilor comunei .Oamenii locurilor devin astfel în cartea lui personaje deosebit de stimate, fie că e vorba de înaintaşii tincani, fie că se referă la contemporanii săi.

Radu Turla îşi trage seva din satul natal Oşand, fiu al unor onorabili învăţători. Acolo a fost impregnat de frumuseţea naturii, a obiceiurile de altădată, de bogăţia culturii populare, de omenia şi iubirea de Dumnezeu şi de cele sfinte, acolo a deprins pentru tot restul vieţii respectul şi dragostea pentru semeni. Autorul ni se adresează într-un limbaj accesibil, natural, fără ocolişuri, cu acurateţea frazei, propunându-ne câteva teme esenţiale pentru cunoaşterea localităţii şi a locuitorilor săi. Se desprind astfel: istoricul comunei Tinca, realizări şi perspective, cultele religioase şi activitatea lor, şcoala căreia , cum era şi firesc, scriitorul îi afectează un spaţiu mai amplu, primăria şi sfera de lucru a acesteia, transporturile, obiceiurile locale, despre Casa de Copii, despre fiii comunei care s-au ridicat în diferite demnităţi, despre scriitorii şi cântăreţii care s-au inspirat de pe meleaguri tincane şi, ca o temă predilectă, Staţiunea balneoclimaterică Tinca, dedicându-i un studiu aparte.Se apleacă de asemenea cu atenţie asupra vieţii satelor aparţinătoare comunei Tinca, creionând o lume aparte într-un tablou care stârneşte emoţie.

                           Volumul, ce cuprinde şi fotografii sugestive care evocă aniversări ale comunităţii,  prezintă personalităţi locale precum şi locuinţe frumoase şi familiile care le însufleţesc, este ca un document în care autorul surprinde momente şi oameni de pe toate treptele sociale cu frământările şi năzuinţele lor.

                        A consemnat,

Gabriela Petcu

Popularity: 7% [?]

HAMILTON, ONTARIO

Organizează între 12 şi 17 IULIE

SĂPTĂMÎNA “CÂMPULUI ROMÂNESC”

 

Pentru informaţii detailate vizitaţi website-ul www.campulromanesc.ca iar dacă aveţi comentarii sau întrebari trimeteţi-le la info@campulromanesc.ca
Duminică, 11 Iulie
Tradiționalul picnic al Câmpului Românesc

Luni 12 Iulie, ora 7 PM
-  SANDU SINDILE,critic de artă, Kitchener, “Postimpresionism  în pictura și literatura română”
-  JULIAN TH. ICHIM, Kitchener, ” G20 și suveranitatea României”
-  Prof. PAUL LEU, Washington, ”Rolul lui Emil Bodnăraș în sovietizarea României’
Marți, 13 Iulie, ora 7 PM
-  Pr.Prof.Dr. THEODOR DAMIAN, New York, ”Valori teologico-filosofice în poezia lui Mihail Crama”
-  GRIGORE CULIAN, NEW York, Director ziarul “New York Magazin”, ”Situația politică a României după alegerile prezidențiale”
-  MAGDALENA MANEA, Toronto, Director ziarul “Acasa”, ”Emigranții români din ultimul deceniu”

Mercuri, 14 Iulie, ora 7 PM
-  Pr.Dr.DUMITRU ICHIM, Kitchener, ” De ce Ștefan cel Mare a fost și Sfânt?
-  Cenaclul literar ”Muntele Măslinilor” din Kitchener
-  IACOB CAZACU – ISTRATE, scriitor, Republica Moldova, ”Pericolul accentuării moldovenismului primitiv în afara României”

Joi 15 Iulie,ora 7PM
-  ALEXANDRU RACU, doctorand în științe  politice, University of Ottawa, “Crestinismul si ideologiile politice moderne”                                 
-  Ing. PETRE ALBULESCU,USA, “Mama în poezia românească”
-  RAUL DUTNIC, TorontoDirector ziar “Jurnal Romanesc”, Realizator Tv. “Noi Romani”,  ” Pelerinaj la Locurile Sfinte”

Vineri 16 Iunie, ora 10  dimineața
- SFÂNTA LITURGHIE

Vineri 16 Iunie ora 7 PM
-  MIRCEA PLATON, doctorand la ”Ohio State University”, Ohio, ”Despre normal”
- SEBASTIAN DOREANU, ziarist, Denver, Colorado, ”Nae Ionescu în țară și în exil”
- DUMITRU POPESCU, Toronto, Director ziarul “Observatorul” “Cenaclul literar Nica Petre la 15 ani”
-  VASILE  LUPASC, scriitor, ”Răstignit între două cruci”

                              Sâmbătă, 17 Iunie
  -  Banchetul de închidere
         – Recital poezie

Popularity: 5% [?]

Idila si Revolutie – Alan Elsner:  Romance Language –

 

Autor: Silvia Jinga (Michigan, USA)

Romanul lui Alan Elsner publicat la New Orleans in anul acesta ne ofera nu doar acuratetea cunoasterii universului romanesc, dar si bucuria  unei naratiuni care ne convinge prin autenticitate, sensibilitate si profunzimea introspectiilor.  Fictiunea lui Alan Elsner nu este o scriere de circumstanta prilejuita de o sedere a sa in Romania ca professor de jurnalistica la Universitatea din Bucuresti in anul 2007, ci o incercare serioasa de cuprindere, intr-o poveste de dragoste imaginata, a unor impresii adanci, asupra unui mediu pe care l-a cunoscut direct sau indirect, din relatarile studentilor sai.  Lectura cartii e cu atat mai pasionanta cu cat ne privim in oglinda pe care un scriitor strain, dornic de cunoastere o indreapta spre esenta conflictuala a societatii romanesti in lunile premergatoare Revolutiei din 1989 si in perioada tranzitiei prelungite, post revolutionare..

Cartea are in centrul ei o idila intre jurnalista americana Elizabeth Graham si poetul, eseistul roman, Stefan Petrescu, aflat in arest la domiciliu la inceputul anului 1989, cand demareaza intreaga lor istorie.  Autorul incearca sa motiveze cat se poate de convingator calatoria lui Elizabeth in Romania si sentimentele celor doi protagonisti. Cu toate acestea debutul acestei relatii are o doza de artificialitae, care pe parcursul naratiunii se estompeaza, lasand locul verosimilitatii. Ea, avand o casatorie de fatada este tentata sa isi reia colaborarea la magazinul “The Brahmin” editat de Ralph Eskew, nasul Petrei, fiica lui Elizabeth si a lui Stefan. Ca sa scape macar pentru o vreme de sotul ei american, un scriitor veleitar, ca sa retraiasca bucuria socului realitatii,  a scrisului si, de asemenea, ca sa-l cunoasca pe Stefan Petrescu, a carui fotografie, poezie si biografie au impresionat-o, Elizabeth se arunca intr-o aventura totala, intelegand prin aceasta intreaga ei experienta in Romania dinainte de caderea lui Ceausescu si din timpul Revolutiei, incepand din martie 1989.

Idealismul jurnalistei este intrecut doar de cel al poetului disident pe care-l intalneste la capatul drumului ei undeva pe Calea Plevenei, intr-un apartament friguros, cum altcumva, caci doar eram pe vremea fervorii ceausiste de achitare a datoriilor tarii. Un functionar de la ambasada americana, Clint Aldrich ii spune lui Elizabeth o gluma despre defilarea de 1 Mai in care Ceusescu era interesat “to see how many people survive the winter” – ca sa vada cati oameni au supravietuit iernii, trad. ns (p. 74). Reconstituirea cadrului auster al vietii romanilor in anul premergator schimbarii este realizata cu meticulozitate si dramatism.  Autorul foloseste cateva fapte semnificative, usor de recunoscut de cei care le-au trait, inspirate din realitatea acelor ani, cum ar fi: frigul din case, cozile pentru procurarea alimentelor, criza de hartie igienica,  pretuirea de care se bucurau tigarile Kent care puteau deschide orice usa, limbajul de lemn al oficialilor, teroarea generalizata, epuizarea oamenilor, suspiciunea epidemica, birocratia despotica a regimului, supravegherea drastica a relatiei cu strainii, coruptia. O centralista de la un hotel timisorean incearca sa obtina ceva dolari de la Elizabeth, in schimbul promptitudinii legaturii telefonice cu America.

Impresia jurnalistei americane despre populatie este de totala infrangere: “They hardly talk in public. It’s a nation of whisperers”. – Abia vorbesc in public. Este o natiune care vorbeste in soapta – trad. ns. (p.63). Observatia ei se completeaza cu cea a lui Clint Aldrich, ofiterul de presa de la Ambasada Americana din Bucuresti, care vedea Romania de atunci ca fiind “a land of wild rumors and gossip because nobody trusts anything the government says”. – un pamant de zvonuri ciudate si barfe pentru ca nimeni nu crede nimic din spusele guvernului – trad. ns. (p.73). Aeroportul Otopeni pare a fi simbolul viu al ingenuncherii natiei  de catre vigilenta  “organelor” din faimoasa Securitate. Elizabeth ii transmite lui Ralph Eskew impresiile ei despre atmosfera apasatoare la debarcarea  la Otopeni:”As soon as you get off the plane is swarming with police and militiamen. They herd you around like prisoners of war and you have to fill out a dozen of different forms before they allow you to leave.” – Indata ce cobori din avion roieste de politie si militieni. Te mana in jur ca pe prizonierii de razboi si trebuie sa completezi o duzina de felurite forme inainte sa te lase sa pleci – trad. ns. (p.63). Cat despre capitala “the streets were almost empty and totally dark”. – strazile erau aproape goale si intunecate- trad. ns.(p.63).

 Ralph Eskew, redactorul magazinului “The Brahmin” isi aminteste dimpotriva despre o epoca mai frumoasa, cea dinainte de al doilea razboi mondial cand Bucurestiul era cunoscut ca “little Paris”, avand “elegant mansions, lovely architecture”. – vile elegante, arhitectura placuta – trad. ns.(p.63).

Nici Timisoara nu arata mai primitoare. Cenusiul vietii predomina. Singura pata de culoare pe intregul aspect mohorat o puneau afisele despre “Geniul Carpatin”, noteaza Elizabeth in relatarea ei. Ea insasi este subiectul unui act brutal din partea a doi securitsti “afumati”, care, dupa ce o urmaresc iesind dintr-o biserica, ii cer aparatul de fotografiat ca sa-i distruga filmul. Practica era comuna pe vremea aceea, o stim cu totii.  In vreme ce romanii traiau intr-o mizerie generalizata, aflam ca ambasadorul roman la Londra avea printre altele misiunea de a expedia saptamanal “dog food” pentru Corbu, cainele familiei prezidentiale. In aceeasi ordine de idei trebuie mentionate intrevederile lui Elizabeth cu unii oficiali romani, dintre care cea cu ministrul Comertului, Dl Daescu e excelent creionata, amintindu-ne de satira marelui Caragiale. La intrebarea caustica a lui Elizabeth, privind subnutritia populatiei si dificultatile procurarii hranei, ministrul cu un teribil aer de ciocoi explica infometarea tarii prin mentalitatea taraneasca a romanilor  pusi pe stocare de alimente: “These people, they hoard food, they are all hoarders, even though hoarding is socially irresponsible and should be stamped out. I suppose if you went to their homes, you would find each have five or six chickens hidden away in their freezers.”  – Acesti oameni stocheaza hrana, sunt cu totii niste agonisitori, desi acumularea este social iresponsabila si trebuie distrusa. Cred ca daca i-ai cauta pe acasa, ai putea gasi la fiecare cinci, sase pui ascunsi in frigidere – trad. ns. (p.78) Dar jurnalista il stramtoreaza cu intrebarile: “How do they run the freezers when the electricity goes off every night? – cum de le functioneaza frigiderele cand electricitatea e luata in fiecare noapte? – trad. ns.” Conversatia lor e memorabila, aducandu-ne in fata ochilor suferinta vie a acelor ani. Diversiunea cu stocarea alimentelor ni s-a fluturat pe la televizor in zadar ca sa calmeze spiritele nemultumite. Personajul ministerial e grotesc si pe deplin reprezentativ pentru nepasarea aroganta, sfidarea criminala a populatiei de catre aparatul de partid.

Prin intermediul personajelor sale autorul pune in discutie pasivitatea romanilor fata de tiranicul regim. Clint Aldrich ii da lui Elizabeth exemplul Poloniei si Cehoslovaciei, avand o disidenta organizata in comparatie cu Romania. In aceasta dezbatere auzim o multitudine de pareri, fara ca opinia unuia sau altuia dintre  personaje sa ne fie oferita drept concluzie ultima. Clint, Pringle, Elizabeth toti acesti jurnalisti straini care asista si scriu despre prabusirea comunismului in Germania de Est, Ungaria, Polonia, Tarile Baltice se indoiesc in lunile tensionate dinaintea lui decembrie 1989 ca romanii se vor ridica pentru libertate. Scepticismul lor este mereu exprimat. “Nothing is going to happen in Romania”, zice englezul Pringle, trimitandu-ne  la  comentariul cel putina condescendent ca “mamaliga nu explodeaza”, care circula in lunile premergatoare Revolutiei.

Autorul este de partea lui Stefan, incercand sa ne spuna ca samanta dorului de libertate nu pierise dintre romani.  Doar Stefan Petrescu, poetul arestat la domiciliu si apoi exportat in Roma ca fiind incomod regimului, doar el, Poetul are credinta ca poporul lui va reactiona cand va veni momentul favorabil  Alan Elsner reactualizeaza  in figura lui Stefan mitul romantic al creatorului, care trebuie sa fie martorul si purtatorul de cuvant al celor carora opera lui se adreseaza. In dialogul dramatic de la Positano dintre Elizabeth si Stefan parca il auzim pe mesianicul Goga. . Sa reamintim ca O. Goga numea scriitorii “faclii pe culmi” in momentele de rascruce ale unui neam. Personajul lui Elsner afirma cam acelasi lucru: “When the hour strikes, my country will need voices, leaders, people with credibility, with integrity. Exiles and émigrés do not have that credibility because they fled to a better, more comfortable life leaving the rest behind. <…> But I do have the ear of the people. I have earned their trust.” – Cand vine ceasul, tara mea are nevoie de voci, conducatori, personae credibile, integre. Exilatii si emigrantii nu au aceasta credibilitate pentru ca ei au plecat pentru o viata mai buna, mai comfortabila, lasand restul in urma.  Dar eu  ii aud pe oameni. Le-am cucerit increderea. – trad. ns. (p. 177) Stefan are credinta ca romanii vor fi capabili sa se scuture de tiranie: “I do feel in my heart and in my bones that a big change is sweeping Europe and Romania must be part of it … If that is so, I must be in Romania.” – Simt in inima si oasele mele ca o mare schimbare matura prin Europa si Romania trebuie sa fie o parte a ei.- trad. ns. p.177) Ca orice poet romantic el se simte chemat sa fie “trambita de alarma”, cum ar fi spus Goga sau dupa Cosbuc “suflet in sufletul neamului”. “I told myself, someone has to stay to bear witness. If all poets and the writers and the philosophers leave, who will be left to tell the truth?” (p.145) – Mi-am spus ca cineva trebuie sa stea pentru marturie. Daca toti poetii si scriitorii si filosofii pleaca, cine va ramane sa spuna adevarul – trad. ns.  A rosti adevarul, iata misiunea sacra a artistului, indifferent cine ar fi el.

Elizabeth vrea sa-l fixeze langa ea ca sa-si salveze dragostea. Barbatul desi cu inima sfasiata de dragoste are puterea sa vada mai generos, necesitatea luptei pentru marele ideal al liberatii unui popor pentru care merita sa-ti dai viata. Pastrand proportiile comparatiei, sa observam ca personajul creat de  Elsner are gesticulatia unor spirite romantice ca Byron si Shelly. Judecata lui Elsner asupra rolului personalitatii in istorie mi se pare de bun simt, incluzand prin contrast parerea asupra emigratiei, care oricat ne-ar deranja, este de asemenea adevarata.  Cei care au parasit corabia nu pot fi niciodata la fel de convingatori ca aceia care au ramas sa sufere si sa lupte. Suferinta pentru o cauza nu se poate plati in nici o moneda oricat de valoroasa ar fi ea.

Filonul romantic atinge de asemenea  iubirea imaginata intre jurnalista care incearca sa se smulga de sub presiunea cliseelor unei societati de consum si un poet  care se opune inrobirii fiintei intr-o societate totalitara. Flacara spiritului este cea care ii uneste pe Elizabeth si Stefan si  prin aceasta romancierul se distanteaza ironic de modelul comercial al dragostei intr-o lume dominata de vizual Autorul sesizeaza conflictul etern intre sentiment si datorie, terestru si celest. Este doar ca aceste contraste dialectice obsedante pentru romantici sunt transpuse in contemporaneitate. Elizabeth il implora in Italia sa ramana cu ea,  precum Catalina il implora pe Luceafar. Deosebirea consta in faptul ca Luceafarul eminescian nu primeste dezlegarea Creatorului, iar Stefan nu primeste dezlegarea de la constiinta sa: “All this is most tempting. But then I think that I owe it to myself and to my fellow citizens to remain. I’m afraid that if I leave, my conscience will never rest easy” (p.146). – Totul [in Italia] este foarte tentant. Dar in acelasi timp ma gandesc ca imi datorez mie si concetatenilor mei sa raman [in tara]. Mi-e teama ca daca plec, constiinta mea nu-si va gasi linistea niciodata – trad. ns.          Trimiterile lui Alan Elsner la Eminescu sunt constante pe tot parcursul romanului.  Autorul nu ramane la nivelul simplului citat, ci ii preia sensul si il dezvolta in structura cartii sale.

 Romanul incepe cu citat din Eminescu  Sonet I : “Si tu citesti scrisori din roase plicuri”, in traducere engleza. Ceea ce urmeaza este o constructie epistolara a romanului, doar ca scrisorile personajelor sunt adaptate la tehnica de azi, fiind expediate via e-mail. Cand Petra e insotita de Angela la cursul profesorului universtitar Stefan Petrescu afla de la prietena ei romanca despre iubirea interzisa dintre Eminescu si Veronica Micle.  Aluzia la aceasta iubire ne intareste inca mai mult ideea filonului romantic al cartii. Dorind sa opuna presiunii mercantile a societatii de consum idealismul unui sentiment etern uman ca iubirea si pentru a recupera profunzimea lui, autorul foloseste atat referintele literare: Eminescu, Shakespeare cat si proiectarea pasiunii erotice pe fundalul mortii.  Perechea Eros – Thanatos este un mit vechi ca si literatura: sa amintim doar de Tristan si Isolda, Romeo si Julieta etc. Sensul efemer a tot ce e omenesc  intra in conflict cu aspiratia spre absolut a omului implicata de sentimentul iubirii.  Referirea la moarte nu ramane doar la nivelul literaturii, ci devine palpabila in luptele de strada din Bucuresti de dupa 20 decembrie, in scenele cu raniti, impuscaturi, panica si disperare de pe strazile Bucurestiului descrise de Elizabeth in reportajele ei, si in sfarsit in chiar situatia limita in care cei doi indragostiti sunt pusi cand sunt ei insisi impuscati, din fericire nu mortal si apoi transporati la spital. Se vor desparti pentru aproape o viata:  Elizabeth intorcandu-se in America, dupa ce a fost tratata in Germania, Stefan, ramanand in Romania dupa ce si-a pierdut un ochi.  Elizabeth va naste o fetita pe care o va boteza Petra, cinstind numele tatalui ei.  Nasterea pruncului din dragoste e sfanta si simbolica pentru lumea mai buna care ar fi trebuit sa se nasca in Romania dupa moartea celor o mie de tineri care au strigat la Revolutie in cutremuratoarea si azi exaltare:”VOM MURI, DAR VOM FI LIBERI”. Acest lucru sublim nu trebuie uitat, in ciuda morcirlei realitatii politice din Romania post-revolutionara.  De altfel Elizabeth da glas diziluziei ei cauzata de confiscarea Revolutiei de catre esalonul doi al dictatorului si distorsionarea elanului popular:”It was almost unbearable to think that the glorious revolution that had almost taken our lives was nothing but a sham. After that, I wanted nothing more to do with Romania” – este aproape insuportabil sa te gandesti ca glorioasa revolutie care ne-a  costat aproape viata n-a fost nimic altceva decat rusine.  Dupa asta, n-am mai dorit sa am de-a face cu Romania – trad. ns. (p.257).

Meritul romancierului american  este de a fi extras din viata politica a Romaniei anului 1989 ceea ce a fost extraordinar, nobil in setea de libertate a unui popor oprimat care nu a avut parte de o Revolutie de catifea, ci a platit cu sange scump aspiratia sa.  Tragismul acelor zile l-a fixat in intensitatea unei iubiri care sa exprime dimensiunea eternitatii la nivel individual si colectiv.

Meditatia asupra eternitatii si a cailor de a accede la ea traverseaza cartea ca un halou al povestii de dragoste.  Analizand sonetele lui Shakespeare cand Petra participa la cursurile de la Universitatea bucuresteana, Stefan insista asupra temei ars longa, vita brevis, de asemenea de circulatie in literatura europeana de la poetii latini pana la Pirandello.  Faptul de viata perisabil fixat in arta este invesnicit.  Exista o tema a romanului in roman si a artistului care se desfasoara in aceasta carte simultan cu planul autentic al realitatii traite. La Positano in Italia, cand Stefan se desprinde din mrejele dragostei pentru a se intoarce acasa la cei care sufereau, simte nevoia de a eterniza frumusetea dureroasa a clipei intr-un sonet dedicat Elisabetei. Intentia e marturisita: “Perhaps, like Shakespeare, I could make this moment/seem eternal” – Probabil ca Shakespeare, as putea face acest moment sa para vesnic – (p. 180).

In ciuda  deziluziei teribile a lui Elizabeth dupa mineriadele pe care le aminteste succint si a dorintei ei de a nu mai avea de-a face cu Romania, viata o obliga sa revina in Romania pentru ca Petra, fiica ei pleaca in cautarea tatalui in toamna anului 2007.  Aceasta ii prilejuieste scriitorului zugravirea unui nou plan al realitatii romanesti, in mediul universitar, juvenil la aproape doua decenii de la Revolutie.  Starea de spirit acum mai pozitiva se combina cu relevarea unor frumuseti turistice in capitala, la Sibiu, Sinaia etc. Tema marii iubiri este secondata chiar de la inceput de explorarea schimbarilor din societatea romaneasca de dupa Revolutie, dintre care castigul cel mai mare pare a fi iesirea Romaniei din izolarea comunista, deschiderea ei prin generatia tanara spre lumea larga. Acest lucru vrea sa exprime drumul Petrei printre studentii bucuresteni, unii seriosi, dornici de a face arta, ca Mihai altii cinici, dar in fond generosi, precum Angela, intruchipand jemanfisismul de ultima ora or how to be cool in limbajul de aici.  Prin Petra si Mihai, dedicatul student la Conservator, ni se sugereaza in contrapunct o noua poveste de dragoste, avand cu totul alte nuante decat cea lui Elizabeth si Stefan. Suntem intr-un nou plan temporal, aproape douzeci de ani mai tarziu.  Povestea Petrei nu este lipsita de tribulatiile si nelinistile sentimentului, dar poarta amprenta generatiei civilizatiei digitale:  grabite, pragmatice, neconventionale.  Sfarsitul cartii tipic american cu happy end: marii indragostiti se regasesc, chiar daca aproape de varsta a treia pare cam aranjat, dar scenele sunt bine scrise, incat pot stoarce uneori lacrimi.

Romanul  se compune in fata ochilor nostri printr-o continua alternare de planuri intre 1989 si 2007, intre Massachussetts si Romania, trecandu-se mereu de la  povestea vietii ei redactate de Elizabeth la povestea Petrei narata cand de autor la persoana a treia cand de personajul insusi la persoana intai. Intre cele doua personaje feminine se aude in rastimpuri vocea lui Stefan care apare intr-un crescendo spre final.

Titlul romanului se bazeaza pe jocul semantic intre “romance”, desemnand caracterul romanic al limbii romane si sensul de istorie de dragoste (romance in engleza). 

Romance Language  este o carte care incita la lectura prin adevarul despre totalitarismul romanesc, prin verosimilitatea personajelor si situatiilor in cea mai mare parte, comunicandu-ne despre viata Romaniei din trecutul apropiat mult mai mult decat Supleantul lui Petru Popescu.

Popularity: 2% [?]

Brăţara albastră - sau promovarea pornografiei/prostului gust in literatura

Autor: Luminita Aldea

De ani buni „acasa” ne pleacă în CER, amintirile şi trecutul ne piere, dorul, de ce ar fi trebuit să fie neamul nostru şi nu i s-a dat voie să fie, plânge, lumina plânge în doliu iar tinerii aşteaptă la cozi imense, călcându-se în picioare, la paşapoarte, ca să plece… Să plece oriunde din ţara în care viitorul nu mai vine şi speranţa poartă haine cernite. Dar spre ce să plece!? Spre a fi sclavi într-o Europă  care ne dă cu tifla şi luptă mai mult pentru drepturile animalelor, decât cele ale oamenilor şi nu m-ar mira ca într-o zi să văd un cerşetor spunând: Sunt animal! Daţi-mi drepturile cuvenite unui animal, căci ca om nu am nicio şansă. O Europă care ţipă pentru drepturile minorităţilor sexuale – în ea ruşinea, bunul simţ, naturalul, rânduiala lui Dumnezeu au murit sau nu se mai poartă – şi ale handicapaţilor, dar această Europă nu spune un cuvinţel despre copiii supradotaţi din România, care din cauza sărăciei se descurcă foarte greu sau renunţă la şcoală. Să fim liniştiţi! Europa va avea grijă de ei atunci când vor fi handicapaţi, minoritate sexuală sau animale! Ca oameni cu creier, ca speranţă de geniu nu prezintă interes nici pentru guvernanţii români şi nici pentru cei străini.

Lumea ne-a arătat colţii – o lume la care visam înainte de 1989 şi spre care am zburat plini de speranţă după 1989 – şi nu mai ştim acum, ca neam, care ne este soarta şi rostul. Ne-am legănat bezmetici de la est la vest şi ne-am plecat umili în faţa celor ce conduc vremelnic lumea de parcă nu suntem neam cu rădăcini adânci înfipte în pământ. Am aceptat lecţiile oricui şi i-am lăsat să se joace pe spatele nostru de-a istoria şi de-a educaţia. Tinerii aleg după ce termină şcoala să fie sclavi şi asta li se pare mai mult decât nimicul, golul şi lipsa de speranţă de acasă – ce soartă crudă pentru urmaşii dacilor care, între a muri şi a fi sclav, alegeau întotdeauna moartea.

Înainte de 1989 era un rău-bine, acum e un rău-rău, care foarte greu se mai poate îndrepta. Speranţa deja a murit de mii de ori şi de renaşte o face ca să moară iar. Din când în când vipuri bolnave de narcisism încep să vorbeasă de o brăţară albastră şi te conving să o cumperi, să o porţi la mână şi să arăţi prin asta că îţi pasă. Prezentatoare de emisiuni celebre, în rochii de mii de euro, ce plâng la comandă şi apoi tot la comandă lacrimile le seacă ca să poată dansa şi râde poartă această brăţară albastră la mână… Le pasă!

Brăţara aceea costă cam tot atât cât costă să-şi repare o unghie care s-a rupt şi cam tot atât şi durerea şi îngrijorarea lor. Când ai un salariu uriaş, când rochia, machiajul şi coafura costă cât preţul tuturor brăţărilor albastre fabricate, e cinic să spui că îţi pasă, că de fapt purtând acea braţară, faci doar o poză în care pretinzi că eşti ceva ce nu eşti şi că simţi ceva ce nu simţi, dar dă bine la televizor, în faţa unui popor pe care îl crezi tâmpit şi vrei doar să faci pe Alba ca Zapada şi să dai impresia că te doare totul când de fapt nu te doare nimic.

Neamul meu e la răscruce. A epuizat speranţele şi pentru est şi pentru vest. Suntem înglodaţi în datorii de pruncii ce se nasc, se nasc gata sclavi şi nici nepoţii nu vor fi prea liberi. Unde am greşit!?… La ce a folosit libertatea dacă am coborât atât de jos!? În dictatură eram creatori, harnici, eram POPOR! Creaţia promovată acum de critică e aşa: (Îmi cer scuze pentru citatul următor, dar este reprodus dintr-o carte apărută pe banii statului român şi autorul este lăudat şi preamărit de Alex Ştefănescu şi de Nicolae Manolescu.)

„Căca-m-aş pe mine pe stradă, ce ţâţe ai, fă Patrie,

O noapte cu tine, Patrie, şi apoi să mor!

Intre ţâţele tale, fă Patrie, fă Fefeleago, vreau să ejaculez

Gâfăie şi tu un pic, fă Patrie, ca să mă exciţi,

Dă-ţi şi tu Tricoloru jos de pe tine

Să-ţi ginim bulanele goale/Hă?

Asa e mai bine?

Sau vrei sa ti-o bag mai adanc?

O, Patrie, ce unsa intra in tine!

Ah, Patrie!, ah!…Aaah!…Aaaaaah!…Iuuuuh!

Mai da un pic din cur, fa Patrie!

Vreau sa simt gaoaza ta dulce!

Fa Patrie, mai ridica un pic fusta

Ah ce cur ai/ Fa Patrie, ai un cur ca un magnet!

Ce dinti ai cu care mi-ai musca si coaiele,

fa Patrie, cand esti in calduri!

Esti curva, ai pizdulice la spate,

mai spre fund, ca tataroaicele!”

(Mihail Galatanu-O noapte cu tine si apoi sa mor)

„Ce bani buni ai facut tu, fa Patrie,

Cu turcaleti, cu arabi, cu libaneji si curji,

in boschete sau direct din picioare

Toti stiu ca esti meseriasa cand dai din bucile tale, fa Patrie,

Ale tale sunt paraiasele de sperma care-ti curg printre sani,/

Ale tale izvoarele de fecale!/

Ce frumoasa esti tu, fa Patrie si cum ne lasi sa ti-o bagam toti intre            picioare,

Stai si tu la noi macar o data, fa Patrie,  sa ne dam si noi drumul in tine!/

Ce sfinctere si ce rozeta ai, fa Patrie,/

Nimeni nu da asa de bine din cur ca tine?…”

(Mihail Galatanu-O noapte cu Patria)

Au murit din noi toate reperele. Nu avem busolă pentru bine şi rău, pentru alb şi negru. Nu pot plânge pentru mine. Eu am trecut dincolo de lacrimă. Plâng pentru neamul meu, plâng pentru o generaţie sacrificată într-un experiment diabolic de-a joaca cu libertatea. Plâng pentru că şi copiii mei vor pleca prin străini, plâng că am văzut gluma cu „salutul românesc”… dar nu am fost supărată pe francezi, cum m-a durut inima citind mizeriile de mai sus. Cel ce a scris pretinde că e român, criticii sunt şi ei tot români…

Lumnita Aldea

Nota trimisa redactiei:

“Stimate domnule Stefan Strajeri, imi cer scuze pentru citatul mizerabil continut de articol (imi face repulsie) din Mihail Galatanu, dar vreau sa stie romanii pe ce se cheltuie banii si ce se promoveaza pentru a distruge valorile unui popor.” 

Popularity: 6% [?]

Centenarul Bisericii Baptiste Romane din Cleveland

Autor: Peter Cocirteu (Cleveland, Ohio, USA)

In luna mai anul curent, Biserica Baptista Romana din Cleveland, a sarbatorit o suta de ani de existenta.

De-alungul celor o suta de ani de existenta, Biserica Baptista Romana din Cleveland, intabulata sub numele de Cleveland Romanian Baptist Church, cu adresa: 581 E. Ridgewood Drive Seven Hills, Ohio 44131, a fost slujita peste ani noua vasnici slujitori ai lui Dumnezeu, inainte mergatori ai credintei crestine Nou Testamentale, propavaduita in limba romana in orasul Cleveland Ohio, Statele Unite ale Americi.

Din lipsa de spatiu, in mod cronologic si telegrafic va voi prezenta, doar motoul slujirii fiecarui pastor, esenta predicilor, inspirate din Cuvantul lui Dumnezeu, care ia caracterizat pe fiecare din slujitorii biserici dealungul anilor; si  care au ramas pilduitoare cu trecerea vremii pt. pamant si eternitate:

1. “ Si tu, poti sa ai un nou inceput,cu Domnul Isus Hristos”

         Avand ca meditatie; I Cor. 3:11. Rev. Avram L. Gredys, 1910-1914

1. “  Orice suflet, are mare valoare in ochii lui Dumnezeu”

          Avand ca inspiratie; Rom.10:13. Rev. Mihai Farc, 1914- 1939

1. “ Daca vrei, si tu poti fi un om a lui Dumnezeu”

          Avand ca  inspiratie; Daniel 11:32. Rev. Danila Pascu, 1939-1975

1. “  Numai Harul lui Dumnezeu este suficient si pentru tine”

          Avand ca meditate; Rom.6:1.   Rev. Petru Floruta, 1975-1985

5    “ Fi, doar credincios lucrului incredintat de Domnul”

        Avand ca meditatie; Psalmul 1:3. Rev. Ioan Daduica, 1985-1991

6        “ Credinta-ti da aripi sa zbori deasupra problemelor, accept-o”

          Avand ca inspiratie; Evrei 11:1.   Rev. Mircea Filip, 1991-1996

7.  “ Cuvantul lui Dumnezeu ii legea Suprema, memorizeaza-l”

          Avand ca meditatie; Coloseni 3:16. Dr. Titus Coltea, 1996- 1997

1. “ Slujirea in imparatia lui Dumnezeu inseamna sacrificiu”

          Avand ca  inspiratie; I Cor.4:1.   Rev. Titus Mihet, 1997-2004

1. “ Pastrati credinta, care a fost data pentru  todeauna sfiintilor “

           Avand  ca meditatie; Iuda 1:3.    Rev. Dan Paul, 2004- Prezent

 

Cei  noua slujitori ai Bisericii Baptiste Romane din Cleveland, si-au slujit cu toata daruirea  biserica, ca si pastori si evanghelisti; au fost adevarati lideri, practici si autentici, astfel in cat Evanghelia lui Christos, a ajuns pana la noi. Activitatea fiecarui slujitor al Biserici este prezentata in detaliu, intr-un mic documentar istoric care se gaseste la  secretariatul biesrici: www.clevelandrbc.org

 Pentru exemplificare si autentificare din cei noua lideri practici si autentici ai Biserici Baptiste Romane din Cleveland, am ales doar unul, si anume pe, Rev. Danila Pascu, perioda slujirii anii 1939-1985.

Lidershipul practic[1], aplicativ si authentic se carascterizeaza prin cel putin trei factori:

1.Credinciosie in lucrul incredintat

2.Transpunerea mesajului Divin in viata sociala sau cu alte cuvinte Biserica in societate

3 Implimentarea si transformarea societatii prin exemplul personal.

Acesti trei factori ai lidershipului  practic, aplicativ si authentic, au fost intruchipati in personalitatea pastorului Danila Pascu, care a slujit Biserica Baptista Romana din Cleveland mai bine de 35 de ani perioada 1939-1975.

A. Danila PASCU, ca  pastor, credincios fiind lucrului incredintat si-a slujit biserica cu daruire pe toata perioda celor 35 de ani de slujire, a fost casatorit cu Marioara Pascu, o sotie binacuvantata si au avut doi copii  Fulga si Dan Pascu.

Fulga  Dan prin casatorie dupa terminarea celor doua masterate, Master in language si Master in Education, impreuna cu sotul ei Dr.Titus Emanuel Dan, slujesc la inceput pentru cativa ani Biserica Baptista Romana din Akron, apoi ca misionari in Australia. Dan Pascu, cel de-al doilea copil, dupa terminarea PhD in astrofizica, lucreaza  de peste 20 de ani ca  astrofizician, astonom la NASA.

In aprilie 1940, Rev.Pascu, infiinteaza “Ora Romaneasca de Radio” din Cleveland[2] transmisa in fiecare miercuri seara si duminica la orele,1.00 PM.Cu aceasta ocazie s-a vestit Cuvantul lui Dumnezeu, mai bine de 35 de ani. “Cuvantul lui Dumnezeu este adevarat si ramane in veac… Cuvantul lui Dumnezeu sa locuiasca pe deplin in voi si sa-i fiti recunoscatori” Isus Cristos este Calea, Adevarul si Viata”  erau cuvintele  exprimate de Pastorul Danila Pascu si transmise pe calea undelor, catre romanii din Cleveland, Akron, Canton si imprejurimi.

In anul 1943, Pastorul Danila Pascu a graduat Master of Arts de la Western Reserve University din Cleveland si tot in acelasi an a fost ales ca reprezentant cu Misiunea[3]  in cadrul Asociatiei Baptiste Romane din USA si Canada.

In vara anului 1946, Biserica Romana Baptista din Cleveland, organizeaza  un Serviciu Special de Rugaciune si Multumire lui Dumnezeu [4] in onoanea tinerilor, membri ai biserici, care s-au intors de pe front, din al II-lea Razboi Mondial, iar in luna urmatoare, intreaga biserica a celebrat din nou acest eveniment la Campusul Sharpe din Ohio. Acest eveniment, este prezentat intr-un film realizat de Biserica din Cleveland, perioada 1946 -1952.

In perioda anilor 1948- 1958, Biserica Baptista Romana din Cleveland, avea un minunat cor al biserici, condus de George Sabo, care era auzit mereu si pe calea undelor in fiecare dumineca la orele 1.00 PM, apoi “Corul Messiah” [5] incepand cu anul 1958-1971, condus de  prof.George Poenar, acompaniat la pian sau orga de Fulga Pascu, care reprezenta biserica pretutindeni in diferitele intruniri ale Asociatiei, si Comunitatii Romanesti din Cleveland si Bisericilor americane, ocazii, unde Rev.Danila Pascu, vestea Cuvantul lui Dumnezeu.

In August 1965, Teologul Dumitru Cornilescu (1891-1975), traducatorul BIBLIEI in limba ramana moderna, a fost sponsorizat[6] de  Biserica Baptista Romana din Cleveland, unde  a stat trei luni impreuna cu sotia. In aceasta perioda Biserica a celebrat a 25-a Aniversare a  Orei ROMANESTI DE RADIO din Cleveland. Cu aceasta ocazie cuvantul Domnului a fost vestit de Dr. LucK Sezonov din Chicago si Dr. Dumitru Cornilescu. Au fost prezenti congressmanul Michael Feighan si primarul orasului Clevaland, D-l  Loker, nascut in Romania.

 

B. Danila Pascu, ca mesager pentru orfani si vaduve, supranumit “tatal emigrantilor”

In anul 1948, Regele Mihai I al Romaniei a vizitat  Clevelandul. In aceasta vizita  a poposit si la Biserica Baptista Romana, scopul vizitei sale a fost sa incurajeze pe romanii din America sa sprijine Romania, care a cazut victima ocupatiei bolsevice, si totodata sa sprijine pe refugiatii romani din Europa de Vest.

Regele Mihai I, in cadrul Bisericii din Cleveland promite verbal si in scris, semnandu-si angajamentul pe Biblia de pe Anvonul Bisericii, ca va acorda libertate religioasa[7] credinciosilor baptisti din Romania, daca va reveni din nou pe tronul Romaniei.

Cu aceasta ocazie, Colonelul Vergottis, atasatul delegatiei regale, i-a impartasit pastorului Pascu mizeria si chinul in care se aflau zeci de mii de romani refugiati, in Franta.

Aceasta stire, pastorul Pascu, o raporteaza Asociatiei Bisericilor Baptiste din Cleveland.

Asociatia din Cleveland il trimite pe pastorul Danila Pascu in Franta sa analizeze situatia, si raportul sa-l inmaneze Aliantei Mondiale Baptiste de la Londra.

Conducerea Aliantei Mondiale Baptiste [8] a aprobat suma de $ 100,000.00 pentru a procura refugiatilor, hrana, imbracaminte, ajutor medical si burse de studiu.

Incepand cu anul 1949, Biserica Baptista Romana din Cleveland, a fost deschisa pentru toate etniile [9] de refugiati; romani, ucraineni, maghiari, sarbi, lituanieni si estonieni; tuturor le-a fost vestita Evanghelia, impreuna cu suportul material.

La Paris tot in anul 1949, la intalnit pe sculptorul roman Constantin Brancusi si pe filozoful roman Mircea Eliade [10] specialist in istoria religiilor. Pastorul Danila Pascu la sponsorizat pe Mircea Eliade sa vina professor la Western Reserve University din Cleveland.

Asadar Biserica Baptista Romana din Cleveland la sponsorizat pe Mircea Eliade, dar el a ales sa se mute la University of Chicago.

 

C. Danila Pascu, prieten si colaborator,  consilier al administratei americane locale si nationale.

La 28 Mai 1952, Rev. Danila Pascu, avocatul Joseph Craciun si alti funtasi romani-americani, i-au facut o vizita Presedintelui Statelor Unite [11] Hanrry J. Truman, cu scopul de-a interveni pentru libertatea religioasa si de constiinta in Romania, ca urmare a impunerii unui regim comunist stalinist in Romania.

In urma vizitei de la Washington, Cultele Protestante din Romania au capatat o oarecare libertate religioasa in perioada 1953-1956.

Incepand cu anul 1960, Rev.Danila Pascu, a fost un bun prieten si colaborator al senatorului de Ohio, Frank Laushe si congressmanului Michael Feighan, prin care a reusit sa introduca o clauza in Legea Imigrari [12] unde sa se prevada ca “intregirea familiilor sa fie o prioritate”. Aceasta propunere in anul 1965, a fost votata ca lege, de Congresul Statelor Unite si semnata de Presedintele Lyndon B. Johnson.

Multi romani si alte natii ale lumii, care au emigrat in Statele Unite pe baza reintregirii familiei, datoreaza aceasta lui Dumnezeu prin  Pastorul Bisericii Romane din Cleveland, Rev. Danila Pascu.

In perioada anilor 1965, pentru mai multi ani, Rev.Danila Pascu a fost vicepresedintele lui Cleveland Cultural Garden Fondation [13], prietenul apropiat si colaboratorul primarului de Cleveland, Mr.Locher, nascut in Romania si venit la varsta de 13 ani in America. Mr.Locher vorbea perfect romaneste, si se identifica ca roman-german-american.

In perioada 1965, Pastorul Danila Pascu a fondat Cleveland Romanian Garden, de la Case Western Reserve University. Din Romania a adus statuia lui George Enescu, ca un prestigios simbol al Culturii Romanesti pe pamantul american.

Rev.Danila Pascu, in cei 47 de ani in Cleveland, si-a slujit ca pastor, cu toata daruirea biserica, a simtit cu cei in nevoi, fiind supranumit [14]”tatal emigrantilor” si deasemenea a ramas in memoria romanilor de pretutindeni ca un  proeminent lider al Comnunitatii Romano-Americane care isi sfarseste alergarea in dimineata zilei de 23 Martie 1986, plecand la cele vesnice, dupa cuvantul Scripturii, “Ferice de cei ce si-au spalat hainele in sangele Mielului, ca sa aiba drept la pomul Vietii si sa intre pe porti in cetate” (Apoc.22:14).

Peter Cocirteu, Cleveland, Ohio

 

---

 1 Romania Viziune Fapta si Cunostere, Petru Cocirteu, George Florescu 2006

 2 Ziarul, Plain Dealer, Cleveland. 4 Iunie 1965

 3 Istoria Baptistilor Romani din America Vasile W.Jones Detroit 1953

 4.Film Documentar, BBRC, perioada 1946-1952

 

 

  

[5] Insemnari, Marioara Pascu. Cleveland 1962

[6] Ziarul Plain Dealer, Cleveland  Sept. 12,1965

[7] Agenda Regele Mihai I, Danila Pascu, Cleveland. 1948

[8] Jurnal misionar, Conventia Baptista de Sud; Roy Stormer  Londra. 1948.

[9] Cleveland News, July 24, 1948

[10] Note – Refugiatii romani la Paris, Danila Pascu. Cleveland  1949

11 Agenda Casei Albe, Washington. 28 Mai 1952

12 Congress of the United States, Michael Feighan. 1965

 

[13] Raport of Mayor Locher, Cleveland 1965

[14] Ziarul America, Cleveland  3 aprilie 1986

Popularity: 8% [?]

Lectia de limba romana (2)

Autor: Gabriela Petcu

                                          

Lecţia 2

Grafia

Câţi „i”?

 „noştrii, voştrii”

Unde sunt tinerii noştrii?

 De ce nu e corect?  

                   Adjectivul posesiv de persoana I plural are forma de singular nostru.  Pentru a obţine forma de plural, adăugăm desinenţa „-i”, pentru că al doilea „i” ar fi articolul, care nu se poate ataşa adjectivelor pronominale.

                                       greşit                                                                corect

                      Unde sunt tinerii noştrii?                                            Unde sunt tinerii noştri?

                      Părinţii voştrii sunt sănătoşi.                                     Părinţii voştri sunt sănătoşi.

                      Suntem mândrii de rezultate.                                    Suntem mândri de rezultate.

                     O situaţie în care adjectivul mândrii se scrie cu doi „i” este cea în care adjectivul precedă un substantiv, preluând de la acesta articolul:  Mândrii sportivi câştigau medalii. În acest caz, primul „i” este desinenţa de plural, iar al doilea, articolul hotărât.

                     Membru. Obţinem forma de plural adăugând desinenţa -i (membri). Dacă avem nevoie de forma de plural articulată, trebuie să adăugăm încă un -i (membrii)

                     Suntem membri ai acestui grup.  sau   Suntem membrii acestui grup.

                     De cele mai multe ori, greşeala este provocată şi de faptul că formele cu un „i” şi cu doi „i” se pronunţă la fel.

„copii săi”

De ce nu e corect?

Forma de singular a substantivului din exemplul nostru este copil. Deci primul „i” face parte din rădăcina cuvântului. Prin adăugarea celui de-al doilea „i”, obţinem forma de plural, nearticulată, a substantivului. Al treilea „i” reprezintă articolul hotărât, care ar fi trebuit să fie prezent şi în structura substantivului din exemplul de mai sus.

                                                     Forma corectă este  copiii săi

Problema scrierii cu un „i” sau doi „i” apare şi la infinitivul unor  verbe de conjugarea a IV-a (sau la alte moduri şi timpuri care îl conţin).  Apar greşeli ca în următoarele enunţuri:

                                 greşit                                                              corect

                     Nu pot citii atât de mult.                                        Nu pot citi atât de mult

                     Vei ştii când vine.                                                 Vei şti când vine.

                     M-aş întâlnii cu el.                                                M-aş întâlni cu el.

                                                                   Cratima

„ma lovit”

Cratima trebuie să lege două cuvinte: pronumele personal în acuzativ, forma neaccentuată mă şi verbul auxiliar a, indicând şi căderea vocalei finale a pronumelui (m-a lovit).

„mini-vacanţă”

De cele mai multe ori, prefixele şi prefixoidele (care sunt nişte prefixe mai bogate ca sesns şi mai „lungi”) – a-, dez-, maxi-, mini-, ne-, non-, post-, pre-, pseudo-, super-, supra-, ultra- etc. – nu se despart prin cratimă de cuvântul bază. Trebuie să fim atenţi la scrierea cuvintelor care-l conţin pe ex- (ex-ministru, ex-preşedinte), care constituie o excepţie, scriindu-se cu cratimă.

                                    greşit                                                  corect

                          mini-vacanţă                                              minivacanţă

                          media multi-anuală                                     multianuală                       

                          multi-media                                                 multimedia

                          post-comunist                                            postcomunist

Adverbele compuse (azi-dimineaţă, după-amiază, ieri-seară, poimâine-noapte etc.) se scriu cu cratimă.

                                   greşit                                                    corect

                             azi dimineaţă                                         azi-dimineaţă

                                                                                                                                       Va urma.

 Gabriela Petcu

Popularity: 10% [?]

Despre festivaluri, selecţioneri şi altele despre teatru…

Autor: Mihaela Dordea

SCRISOARE DESCHISA A REGIZORULUI CLAUDIU GOGA, DIRECTORUL TEATRULUI « SICĂ ALEXANDRESCU » DIN BRAŞOV, ADRESATĂ DIRECTORULUI FESTIVALULUI NAŢIONAL DE TEATRU, CRISTINA MODREANU

            De mulţi ani încerc să fac cunoscute anumite tendinţe, asta ca să nu spun «năravuri», în ceea priveşte modul de organizare a unor festivaluri de teatru din ţărişoara noastră dragă, România, arătându-mi nemulţumirea şi da, indignarea, în anume împrejurări, pentru decizia – a cui oare? – de a numi un selecţioner unic, de obicei acelaş, persoană cunoscută, mon cher, persoană despre care se discută în cercuri tot mai lărgite, dar care este împodobită cu o anumită aură de imunitate dată, din nou întreb: de cine?! şi care, în loc să fie pusă cumva la punct, urcă într-un ritm ameţitor pe scara posturilor de decizie.

Dacă am «vorbit» despre aceste lucruri, eu, naiva, am cam fost sărită de pe listele de protocol de la Festivalul Naţional Timişoara, de la FNT-ul de anul trecut din Bucureşti, văd că şi unii dintre cei dragi mie, pe care îi bănuiam de corectitudine, mă cam lasă pe hold.

            Este unul dintre motivele importante pentru care nu mai sunt atât de prezentă pe scena criticii de teatru.

            Mulţi dintre apropiaţii mei, oameni care chiar au legătură cu teatrul (cine are urechi de auzit) – mi-au spus că de una singură nu am să pot schimba lumea. Din fericire, iată că lucrurile strâmbe nu sunt durabile, şi astăzi se doreşte a fi auzită încă o voce importantă în teatrul românesc, şi nu numai, regizorul Claudiu Goga, directorul Teatrului «Sică Alexandrescu» din Braşov.

            Cu o mare speranţă în îndreptarea unor situaţii cel puţin ciudate, reproduc scrisoarea deschisă a lui Claudiu Goga, la rugămintea sa. Apropo: sunt curioasă câţi dintre confraţi o vor face!

Mihaela Dordea

„Scrisoare deschisă adresată Cristinei Modreanu,

selecţioner al Festivalului Naţional de Teatru

M-am gândit mult dacă merită să-ţi scriu această scrisoare.

Stând cu stiloul în mână şi cu  hârtia albă în faţă mi-am dat seama că mai fusesem  în această ipostază  de trei ori în ultimii 3 ani. De fiecare data voiam sa te întreb acelaşi lucru. De fiecare dată am renunţat. Ce rost avea? În haosul ăsta? În confuzia, delirul şi lipsa de valori cu care ne confruntăm? Acum era, deci, a patra oara şi aproape renunţasem când mi-a venit în minte o imagine – o bucătărie mică, ora 5 dimineaţa, un bărbat singur fumează aplecat peste un text. Deodată îi ţâşneşte sângele pe nas… O să-ţi developez mai târziu această fotografie.

Trebuie să ştii că fac parte dintre regizorii care nu dau prea mare importanţă felului cum îşi manageriază spectacolele după premieră. Deşi mi-e clar că greşesc, continui să o fac. Pe de-o parte, dintr-o imensă timiditate, iar, pe de altă parte, pentru că nu mă interesează premiile, festivalurile, box-office-ul şi astfel de chestii. Asta pentru că am senzaţia că la noi onorurile în teatru spun foarte multe despre cei care le acordă şi nu spun aproape nimic despre cei care le primesc.

Ca director de teatru, însă, sunt condamnat să mă intereseze ce se întâmplă cu spectacolele teatrului meu, cine, cum şi unde le vede, cine şi cum apreciază munca actorilor şi a întregului colectiv. Pe scurt, sunt obligat să-mi pese dacă Teatrul „Sică Alexandrescu” participă sau nu la Festivalul Naţional de Teatru (care se vrea, sper, o ramă a tuturor celor mai bune spectacole din ţară). Pentru cine nu ştie, trebuie să spun că Teatrul „Sică Alexandrescu” a participat din anul 2002, de când am devenit directorul său, la toate ediţiile Festivalului Naţional de Teatru, cu excepţia uneia (selecţioner era, atunci, Marina Constantinescu).

Revin. Director fiind, eram obligat să urmăresc cu atenţie selecţia la Festivalul Naţional de Teatru, gândirea teatrală a selecţionerului şi întotdeauna am avut senzaţia că am înţeles-o (poate cea mai transparentă a fost cea a Marinei Constantinescu).

Prima dată când n-am înţeles ideea, gândirea teatrală a selecţionerului a fost în primul an în care tu ai devenit selecţioner. Atunci a fost şi prima dată când am vrut să-ţi scriu, când am vrut să te întreb – ce vrei? cum gândeşti? care-ţi sunt criteriile? Am renunţat.

Anul trecut, Teatrul „Sică Alexandrescu” a fost selecţionat în Festivalul Naţional de Teatru cu spectacolul „Lapte negru” în regia mea, dar nici atunci n-am înţeles cum s-a făcut selecţia. A fost a doua oară când am vrut să-ţi scriu, când am vrut să te întreb – ce vrei? cum gândeşti? care-ţi sunt criteriile? Am renunţat.

Aş dori să observi că nu aş putea fi acuzat că aveam vreo nemulţumire personală, ca regizor, din moment ce tu selecţionasei chiar spectacolul meu.

Anul acesta nu ai selectat nici un spectacol al Teatrului „Sică Alexandrescu”. Întrebarea mea este aceeaşi: ce vrei? cum gândeşti? care-ţi sunt criteriile?

Este adevărat că, în acest an, în plină campanie de selecţie pentru Festivalul Naţional de Teatru, mi-ai trimis şi am primit în calitatea mea de senator UNITER un e-mail în care propuneai Senatului UNITER criteriile de selecţie pentru Festivalul Naţional de Teatru. Nu ştiu dacă Senatul le-a votat sau dacă măcar au fost supuse dezbaterii (nu am putut fi prezent la toate şedinţele Senatului). Atunci a fost a treia oară când am vrut să-ţi scriu. Am renunţat. De aceasta dată am renunţat din jenă. Deşi din decenţă n-am să reproduc aici e-mail-ul (poate cu altă ocazie), era evident ca acele criterii erau făcute pe genunchi şi că nu făceau decât să legitimeze un „anume” fel de selecţie. Erau exact ca acele caiete de sarcini care se fac la licitaţii astfel încât să câştige cineva anume. Dar poate greşesc, poate între timp criteriile tale s-au schimbat şi atunci revin cu întrebarea: ce vrei? care sunt criteriile de selecţie? Cum gândeşti tu teatrul şi un Festival Naţional?

Şi de ce un spectacol precum „Puterea obişnuinţei” de Thomas Bernhard nu face parte din această selecţie? Ce criterii nu a îndeplinit? Te rog şi te provoc să facem în mod public o analiză a spectacolului, cât mai amănunţită şi în toate compartimentele lui. (Te rog să începi prin a te documenta asupra lui Thomas Bernhard, pentru că, mi-ai mărturisit că nu ştii nimic despre el şi a trebuit să-ţi povestesc biografia lui.)

Mi-ar plăcea ca discuţia (publică) să fie una profesionistă şi decentă, dacă poţi (spun asta pentru că am văzut că în alte dispute publice, cu criticii Alice Georgescu şi Mircea Morariu limbajul tău a fost departe de decenţă.).

Repet – vrând să preîntâmpin ideea că sunt nemulţumit că nu ai selecţionat spectacolul meu „Puterea obişnuinţei” – această scrisoare ţi-o adresează directorul teatrului şi nu regizorul Claudiu Goga.

Dacă lucrurile ar sta altfel, atunci ţi-aş fi reproşat că nu ai selecţionat spectacolul meu de la Teatrul Naţional Cluj „Un caz clinic”, sau ţi-aş fi reproşat că nu ai fost să vezi la Iaşi „Made în Est” sau (absolut inadmisibil!!!) nu ai fost nici măcar la Teatrul Mic în Bucureşti să vezi „Hamelin”. Nu e asta treaba selecţionerului să VADĂ spectacole? Şi pentru că a venit vorba de reproşuri pe care nu ţi le fac – aş putea să ştiu de ce e nevoie întotdeauna de nenumărate insistenţe ca să vii la Braşov să vezi spectacole pentru Festivalul Naţional de Teatru? Nu asta e obligaţia unui selecţioner? Şi de ce, de fiecare dată în cei 3 ani ai amânat venirea după ce, în prealabil, făcusem programul teatrului după programul tău?

Am rămas dator cu developarea imaginii care m-a făcut să-ţi scriu (imaginea aceea este imaginea lui Marius Cordoş, protagonistul din „Puterea Obişnuinţei”, într-una din nopţile de dinaintea premierei – povestită de el însuşi). Vreau să spun cu asta că artiştii, creatorii adevăraţi muncesc până la limita sacrificiului iar de munca lor nu ar trebui să-şi bată joc nimeni, nici din rea credinţă, nici din incompetenţă sau superficialitate.

Închei, spunându-ţi că în cazul în care nu voi primi răspuns la întrebările mele, îmi voi răspunde singur (dar public) şi mă voi vedea silit să nu-ţi mai acord prezumţia de bun simţ şi de competenţă.

 

 

Claudiu Goga,

Directorul Teatrului „Sică Alexandrescu”,

regizor şi membru în Senatul UNITER”

 

Popularity: 8% [?]

Albastrul vis…

Autor: Ana Munteanu Drăghici

Plouă  lin cu flori de tei

Aurind înmiresmare

Celui fără de plecare

Luceafăr între Corifei …

Trunchi înnobilat de vreme

Înverzească în cuvinte

Spre aducere aminte

Cântecele să recheme…

EMINESCU în adieri

Pe cărările ştiute,

În  ecouri străbătute

Dincolo de revederi…

Candelabre înfloreşte

Troienind însingurat

Al aleii împărat

Teiul ce în suflet creşte…

Vis senin de floare-albastră,

Te bolteşte peste fire

Întru veşnică rostire-

Zbor către fiinţa noastră!

Ana Munteanu Drăghici

Chicago       

Popularity: 3% [?]

 Cum se rateazã un critic lefegiu

POLEMOS:

“În ultimii ani am citit mai mult de o mie de cãrți proaste”, Alex Ștefãnescu în volumul sãu “Cum te poți rata ca scriitor”

 Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)          

DRAGÃ DOMNULE ALEX ȘTEFÃNESCU,

            Mã aflu în România. Printre cãrțile primite și discutate cu amicii mei se aflã și volumul DVS despre ratați prin ratãri, cunoscându-mi-se atracția fațã de critica argumentatã obiectiv și polemica picantã, indiferent din ce domeniu. Volumul DVS m-a interesat mult, chiar dacã sunteți doar un critic literar, deci un intermediar limitat, limitat în aria literaturii, vã apreciez, dar în același timp simpatia mea fațã de DVS este doar din compasiune, adicã milã mai pe românește, acum, când înțeleg ce traumã neuropsihicã v-a cauzat citirea a o mie de cãrti proaste în ultimii ani. O adevãratã torturã a scoarței cerebrale, ce vã poate chiar deregla definitiv, pentru cã din punct de vedere neurofiziologic o mie de cãrți proaste citite, una dupã alta, va poate prosti definitiv. S-a întâmplat și cu alții mai mari.

 Deasemenea, amicii mei sunt îngrijorați de consecințele acestei actiuni neglorioase – cum o numiti – dar profund dãunãtoare intelectului DVS de mare critic literar, când împreuna am analizat intensitatea cu care v-ați autoflagelat neuronii. Am calculat, e drept cu aproximație, cã ații citit o carte proastã la douã zile și în a treia zi, ați scris despre ea cât vi s-a pãrut de proastã, în conformitate cu standardele personale de critic cu vechime la Nicolae Manolescu. Astfel, iatã, acoperim timpul ultimilor ani, cuprinzând aproape un deceniu, ținând cont cã, oricât de mare critic marathonist ar fi cineva, cineva ca DVS, are nevoie de timp și pentru altele, cel puțin pentru necesitãțile fiziologice (necesitãțile fiziologice nu sunt numai cele de la WC, cum știu criticii literari).

Sãracu’ domn‘ Alex, a fost concluzia amicilor mei din jurul unei mese de terase unde ne aflam și cu toții am ridicat paharul, compasional, în sãnãtatea lui domn’Alex, saracu, cum s-a nenorocit el citind o mie de cãrți proste, jerfindu-se pentru prestigiul literaturii!! Unul dintre noi v-a comparat cu un veritabil Don Quijote de București, care nu se luptã cu învechite mori  de vânt, ci cu o maree neagrã pe hârtie. Tulai Doamne, ce critic titan! Din aceastã stare de compatimire admirativa sau de admirație compãtimentoare, s-a iscat o nedumerire: cum a știut el cã sunt o mie de carți proaste dacã nu a citit și o mie de carți bune? Lipsesc elementele necesare de comparație!! Poate ca a citit și o mie de cãrți bune în același timp și-a dat unul dintre noi cu pãrerea, nefastã, pentru cã imediat a fost penalizat sã plãteascã, peste  rând, la toți de fațã un alt rãnd fiindcã îi lipseau argumentele: nu se putea citi în același timp și o mie de cãrți bune din douã motive. Unul era timpul, celãlalt cãrțile bune. Timpul era potrivnic: nu-i mai rãmânea nici de necesitãtile fiziologice. Cel ce trebuia sã plateascã având dreptul la apãrae, a  replicat cã marii critici bucureșteni nici nu citesc, ca lumea, cãrțile pe care le recenzeazã  doar le rãsfoiesc superficial, apreciazã subiectiv în fucție de bisericuțe și clanuri literare, obligații, simpatii și antipatii. În acestã manierã de criticã literarã bucureșteana Alex Ștefãnescu poate digera douã cãrți pe zi: una buna și una rea, deci poate compara. Astfel, de dragu’ lu’ domn’ Alex s-ar putea înghesui rãsfoirea a douã mii de cãrți în ultimii ani.  Aiurea, dar toleranți fiind, l-am lãsat sã vedem cât se va zbate sã dovedeascã ca s-au scris o mie de cãrți bune în ultimii ani. Amicul nostru s-a chinuit adunând la un loc “ușa” lui Liiceanu cu “femeile iubite” de Cãrtãrescu cu “îngerii” lui Pleșu și “prezervativele” supleantului Petre Popescu. Degeaba! Nu s-a lãsat, a mai adãugat și pe cei ce îi perie cu lauda criticã domn’ Alex: Patapievici & ICR company, Manolescu & USR company, Tismaneanu & Bãsescu company. Tot degeaba, deși am acceptat și gogoașa cã și Bãsescu are multã literaturã buna de sertar, rãmasã prin sertare, dosare și în  groapa de la Berevoiești!! În aceastã hilarã eferveșcența, în care încercam sã adunam o mie de carți bune pentru comparație, aflu cu stupoare, cã domn Alex, dupã douãzeci de ani de redactorie la Romania Literarã a zburat de acolo la Cultura lui Gusti Buzura. Argumentul a fost: s-a prostit!! Era  previzibil  dupã ce citise o mie de cărți proaste. Chestie de cauzã și efect, pe care o cunoștea și dobașul din Dorolea, numai marele critic de Romania Literarã habar nu avea. A avut totuși noroc, putea fi mai rãu, în literatura de specialitate a psihiatriei se dau cazuri de tâmpenie definitivã dupã lectura doar a câtorva cărți proaste. Si norocul nu l-a pãrăsit din moment ce a ajuns la baciu Gusti, care o fost mare doctor pe la clinicile cele mari ale Clujului, îl va ține sub observație. Noi, însã, înlocuim  Manolescu & USR company cu Gusti & cultura.

Ne-am posomorât, privind cu scepticism prognosticul și viitorul criticului Alex Ștefãnescu, care s-a ratat datoritã lecturilor proaste sau doar rasfoind-le și nu a mai ramas redactot-șef pânã la sfârșitul vieții precum rãmân papii, rabinii sau patriarhii, sã pãstoreasca dupã canoanele sale critice  literatura românã. Ce soarta paradoxalã; acum când toți cititorii de rând se lumineazã citind, numai domn Alex s-a întunecat, s-a prostit  citind și a fost trimis la plimbare. Ce soartã de ratat!

Pe undeva, mã simt și io jenat având in vedere ca printre cele o mie de cãrți proaste a trecut și POLEMOS, volumul meu de pamflete și polemici, ce ar fi contribuit la deteriorarea neuropsihicã a marelui critic. Îmi pare rău, maiestre dacă e așa, dar, trebuie sã recunoașteți, cel puțin în sinea DVS, cã și în cazul meu ați dat în gropi!! Întâi, io nu-s scriitor înregimentat, dar am dreptul sã scriu ce vreau io, cum vreau io!! Dacã credeți cã am sãvârșit o infractiune chemați-mă în instanțã, mi-ați face mare placere!! Dupã pãrerea DVS sunt nepriceput, rudimentar și agramat, se prea poate, dar trebuia sã știți pânã acum, cã și noi, aștia, cu un IQ mai mititel facem parte din marea democrație care stã pe buzele elitelor literare bucureștene la TV prin singtama libertatea de expresie garantatã! Bunã glumã.  Al doilea, prin acest op de 250 de cãrți proaste, printre care ati afișat și volumul meu POLEMOS, pentru cã l-am criticat argumentat pe Roman Patapievici, ați dat dovadã de superficialitate în lecturã și gândire, subiectivism de trupã mãruntã și de slugarnicie cât vi se pretinde. Vã întreb: dacã îl lãudam pe Patapievici și Tismaneanu era o carte bunã, îmi dãdea-ți și-un  premiu, îmi punea-ti poza la gazetã?!? Știu cã nu raspundeți, v-am mai scris o scrisoare foarte deschisã, despre folosința inteligenței în diferite scopuri, a fost  publicatã. Ați tãcut, ca struțul  african  în anumite situații, poltron!

În volumul pe care-l discutãm, Cum te poți rata ca scriitor, vã erijați în mare maiestru al criticii literare, judecator de drept divin, când în fapt un critic literar nu este mai mult decât un intermediar oarecare între cel ce scrie ce vrea, cum poate și cititorul ce își alege ce vrea, ce-i place lui. Gusturile-s pe mãsura fiecãruia, zice și Mãtușa Augustina din Prundul Bârgãului. În opul DVS, cântăriți și judecați poeții și scriitorii mai abitir decât în  judecata de apoi pictatã de Michelangelo în Capela Sixtina. Bravo domn Alex! Sunt convins ca știți prea bine cã în restul lumii critica literarã nu se face precum la București, unde vã comportați ca niște sfinți ortodocși cu  sufletele sãrmanilor condeieri, care vor și ei sã ajungã mai aproape de altarul literaturii române pe care s-au așezat cu curul boierii minții dâmbovițeni: Pata, Preșu, Lichi, Cârta. În al treilea rând, mulți cititori români se întreabã între ce fel de cãrți veti așeza și volumul  POLITICE  a lui Roman Patapievici, care a scris: “Pututuroșenia  abisalã a sufletului românesc¼, spirocheta romaneascã își urmeazã cursul pânã la erupția terțiarã, subreptice, tropãind vesel într-un trup inconștient, pânã ce mintea va fi în sfârșit scobitã, inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” – pag.49, ediția 1996. Aud, maiestre, rãspundeți?!? Roman Patapievici, nu scrie asta despre Ion Iliescu cum îl scuzați in notița DVS. Ce nu spune omul la nervi ci despre sufletul românesc, adicã al nostru, al romanilor. Am impresia că DVS, pânã  acum la 63 de ani, cât și aveți, nu vă este clara noțiunea noastrã de suflet românesc, pe care o persiflați precum Roman Patapievici, pe care l-ați uns drept unul dintre cei mai inteligenți români. Prostituție literarã, maiestre!! Iar prostituția asta nu vi se trage de la lecturi proaste, are cauze mult mai adânci, mai grave, incurabile.

În încheiere, vreau sã vã spun; prin acest volum ați ratat sã fiți un onest critic literar, și nu numai în cazul meu. Subliniez,  în cazul meu, ați coborât la nivelul unui vardist intermediar viclean ocãrându-mã pe mine și aparându-l pe Roman Patapievici care a denigrat/denigreazã românii, țara, limba și cultura lor. Nu ne dați un exemplu asemãnãtor cu el din Israel, Rusia sau Anglia?!? Cât privește ratarea mea ca scriitor pentru cã l-am criticat pe patibularul patapievici sã nu țopãiți de bucurie, nici sã vã doarã în olecran. Ceea ce scriu rãmâne absolut la latitudinea și judecata cititorului, pentru el scriu, nu pentru intermediarii critici de azi care nu se deosebesc cu nimic de cei de dupa 23 August  1944. 

Reamintiți-vã, maiestre, unde sunt laudãtorii si laudații literaturii dintre 1945 și 1965 de pe malul bucureștean al Dâmboviței?!? Acolo veți fi și voi, cei de azi, în urmãtorii douazeci de ani. Parol!!

              CORNELIU  FLOREA      

             Mai  2010,  Casa cu Flori – România

Popularity: 6% [?]