Gălățeancă/brașoveancă, trăiesc de mai bine de două decenii în Sudul Floridei, împreună cu soțul meu, Dorin și fiul nostru de 18 ani, Christian. Am fost publicată în diferite reviste literare din țară, diaspora și USA. Colaborez cu două ziare din State, New York Magazin și Curentul Internațional. Textele mele (unele traduse în engleză de Adrian George Sahlean), sunt disponibile online pe Amazon.com., Barnes & Noble, BooksAMillion și în alte librării online din Statele Unite. Mai nou și pe un site românesc. Scriu din nevoia de a scrie. Dacă se întâmplă să public sau să fiu publicată, aceasta este doar un bonus. Sa fii citit, asta contează. Nu mă consider poet. Îi las pe cei care mă citesc să decidă. Sunt un om care are o pasiune. Și care nu se teme să se lase dominat de această pasiune.

13512220_10208147140611088_7000298741883499061_n

Una dintre cele mai mai frustrante relaţii este aceea în care unul iubeşte şi celălalt se lasă iubit.

Nu poţi jigni iubirea unui om. În lipsa de altceva i-o accepţi dar te vei simţi vinovat. Ajungi să faci gesturi măreţe, declaraţii, doar-doar poţi cumva, compensa lipsa de contra-iubire. Însă convingi greu sau deloc, din păcate.
Într-un târziu insatisfacţia devine intensă, oboseala palpabilă şi gradul de nemulţumire creşte proporţional cu imposibilitatea iubirii pe care te simţi dator s-o oferi.
Pentru că nu poţi şi nu te poţi minţi la infinit.

Nu-i aşa că atunci când suntem tineri jurăm că nu vom accepta jumătăţi de măsură în iubire?
Desigur…
Apoi timpul trece, iubirea s-a dovedit a fi doar iluzie pentru unii, târfuliţă ieftină pentru alţii, timp pierdut lângă un om nepotrivit de multe ori, minciună, adulter, dezamăgire, disperare, divorţ…
Şi atunci când nu mai ai nimic de pierdut, te mulţumeşti şi cu jumătăţi de măsură.
Pentru că ceva cât de mic este mai mult decât nimic, îți spui.

Dar uneori, amintirea unei iubiri neîmplinite, una care ţi s-a lipit cândva de suflet şi ţi-a rămas acolo ca o rană vie, ajunge să fie mai satisfăcătoare decât o iubire pe care ţi-o doreşti dar nu o poţi avea sau una care, vrei nu vrei, te hrăneşte continuu cu iluziile ei …
Aşa ajungi să înţelegi că nimic este mai bun decât un ceva oarecare.
Şi atunci, între singurătate şi amăgire o alegi pe prima pentru că jumătăţile de măsură nu sunt într-adevăr pentru tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *