March 28, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Dezastrul desăvârşit al agriculturii româneşti în general, al celei maramureşene în special

7 min read

Dezastrul desăvârşit al agriculturii româneşti în general, al celei maramureşene în special

 Autor: George Petrovai (Sighetul Marmaţiei)

Nici un petec de pământ din această ţară, deci nici din economia ei, nu a scăpat de furia devastatoare a pretinşilor reformatori postdecembrişti. Totul este răsturnat, aproape tot ce mişcă-n ţara asta a fost adus în pragul lichidării de bioterorismul tâlhăriei, trădării, nepăsării şi incompetenţei, pentru ca obştile viitorului să bage la scăfârlie că viaţa încă va fi posibilă pe aceste meleaguri, natura nefiind îmbolnăvită cu radiaţiile unor bombe de mii de ori mai nimicitoare ca cele încercate pe pielea Japoniei deja culcată la pământ, dacă – desigur – se ignoră efectele mult mai năucitoare ale interminabilei noastre zavere, care zaveră a înlocuit cu surle şi trîmbiţe televizate arhiştiutul bolşevism ruinător cu vag ştiutul prezent cancerigen, întru triumful dezastrului integral şi definitiv.

Cei care cunosc cât de cât Ţara Maramureşului şi istoria sa, ştiu că ea este un ţinut de legendă şi dor („Cine-o zis dorului dor,/ N-ar putea dormi uşor,/ Nici pe cergă, nici pe ţol/, Numai pe pământul gol”, spun uluitoarele versuri ale unui vechi cântec popular), cu oameni parcă ciopliţi din piatra munţilor în care-şi proptesc neatârnarea, dar cu sufletele îndulcite în mierea datinilor şi obiceiurilor pe care le înveşnicesc cu acul şi cu dalta atât în portul popular (cămăşi, zadii, gubiţe, cioareci, prosoape), cât şi în lemnul adorabilelor bisericuţe şi al porţilor monumentale.

De asemenea, mulţi ştiu (ceilalţi ar trebui să afle) cum că maramureşenii au fost din totdeauna neîntrecuţi pomicultori şi crescători de animale, ocupaţii care, în perioada interbelică, le-au dus faima peste mări şi ţări şi le-au adus binemeritat belşug în case.

Unde sunt producţiile anului 1938, producţii record realizate cu mijloacele mult mai rudimentare de la acea vreme, dar împlinite la gust prin stăruinţă şi dăruire? Ţăranii români de astăzi, atâţia câţi au mai rămas din generaţia în vârstă, privesc cu respect până şi la producţiile raportate de activiştii regimului bolşevic şi încet-încet, împinşi de la spate de progeniturile ce slugăresc în străinătate, s-au obişnuit să-şi cumpere toate cele din supermagazine, chit că pe galantarele pline ochi cu produse impecabil ambalate, rareori mai dau peste ceva românesc.

Căci, în acele vremuri de tristă amintire, chiar şi cel mai neprietenos petec de pământ era lucrat fie din dragoste atavică faţă de el, fie din teamă faţă de dispoziţiile venite de la centru de-a nu lăsa în paragină nici o palmă de teren arabil…

Nu discutăm aici modul cum era lucrat pământul (cu toată mecanizarea şi chimizarea de care documentele partidului-stat făceau atâta vâlvă), nici de felul cum erau îngrijite vitele la foarte multe cooperative agricole de producţie (ca la indieni, era important doar numărul lor), ori de modul iresponsabil în care era adunată, transportată, depozitată şi păzită recolta. Toate astea sunt bine cunoscute şi cred că nimeni nu are interesul să nege ori să ascundă faptul că răul în întreaga agricultură românească din zilele noastre de aici îşi trage seva. Pentru că vrând-nevrând trebuie să admitem legătura strânsă şi de durată dintre distorsiunea moral-spirituală a producătorilor şi cea economică operată de regimul comunist.

Negreşit că prima dată a apărut distorsiunea moral-spirituală prin primele detaşamente de bolşevici alogeni şi de activişti. Aceştia, prin ameninţări, bătăi, arestări şi crime, i-au obligat pe gospodarii sadea, numiţi chiaburi în planul de colectivizare, să adere la crezul lor politic de forjare a omului nou după modelul lui homo sovieticus, adică în timp să devină leneşi, hoţi şi mincinoşi. Într-un cuvânt, mentalitatea le-a fost profund distorsionată (la unii ireversibil), iar ei sau, mă rog, cei mai mulţi dintre ei, ca să mă folosesc de inspirata expresie a scriitorului kirghiz Cinghiz Aitmatov, au devenit nişte veritabili mankurţi în lupta atroce pentru supravieţuire.

N.B.Iată ce mi-a povestit un venerabil şi distins intelectual din zonă despre planul de colectivizare şi metodele întrebuinţate de activişti pentru realizarea, ba chiar pentru depăşirea acestui plan: Ţăranii insensibili la insistenţele şi ameninţările activiştilor, erau mai întâi bătuţi, apoi legaţi de mâini şi aşezaţi pe un scaun în faţa mesei pe care se afla cererea lui de înscriere în colhozul românesc (viitoarea cooperativă agricolă de producţie). Menţionându-se în cerere că-i neştiutor de carte, pe nasul ţăranului îndărătnic se punea tuş, capul acestuia era aplecat de o gorilă deasupra cererii şi o altă gorilă îi aplica un pumn după ceafă, astfel că la contactul violent al nasului cu hârtia rezulta o pată de tuş asemănătoare cu amprenta degetului mare…

În raportul dintre elementele binomului distorsiunii, mult mai importantă şi mai periculoasă decât stabilirea primatului mi se pare a fi persistenţa schilodirii mentale şi sufleteşti. S-au împlinit 25 de ani de la Decembriadă şi viaţa grosului românilor este departe de a intra pe un făgaş normal, necum să ia un curs ascendent: de la o lună la alta, în pofida angajamentelor pe care şi le-au luat şi continuă să şi le ia aleşii, sărăcia, şomajul şi nesiguranţa zilei de mâine tind statornic spre cotele disperării, iar speranţa şi încrederea majorităţii românilor în şansa noastră de redresare, spre cele ale dezamăgirii depline.

Ce-i de făcut, în condiţiile în care agricultura românească este plânsă şi nu prea de oficiali pentru milioanele de hectare lăsate în paragină, dar este evident că-i dusă la groapă de resturile ţărănimii îmbătrânite, şi în condiţiile în care însăşi România a intrat în groapă cu multele miliarde împrumutate pentru cumpărarea alimentelor de bază? Căci la mijloc nu-i doar o banală manevră politică de felul panem et circenses, adică umplu maţul poporului şi-i ofer circ (cel mai adesea la televizor) pentru a mă lăsa să-mi fac mendrele, chipurile că în acest mod ticălos şi primitiv îl conduc. În joc este viitorul acestei naţii şi imaginea României, aşa cum este ea percepută de străini – drept o ţară înzestrată de Dumnezeu cu toate darurile Sale (România era numită Grădina Maicii Domnului de către papa Ioan Paul II), însă populată, dar mai ales condusă de nişte lichele care se zbat din răsputeri să o stoarcă de vlagă. Cândva, un oficial european făcea următoarea afirmaţie despre România, locuitorii şi conducătorii ei: „Aveţi o ţară atât de frumoasă şi bogată, încât oricât vă străduiţi nu puteţi s-o distrugeţi”…

Răul din minţi, prin urmare, este adevărata cauză a jalnicului paradox cu care se confruntă România şi care o aşază la coada ţărilor din Uniunea Europeană – atâţia oameni săraci într-o ţară încă aşa de bogată!

În aceste condiţii, în atenţia guvernanţilor ar trebui să stea politicile grabnice şi realiste pentru întinerirea forţei de muncă din agricultură prin înfiinţarea de cât mai multe microferme, fie prin investiţii autohtone (desigur, cu largul sprijin al Executivului, cam aşa cum au demarat japonezii în 1867 formidabila lor Restauraţie Meiji), fie prin atragerea investitorilor străini (dar îngreunând până la imposibil pentru străini procesul de cumpărare al pământului românesc!), fie – procedeul cel mai rentabil – urmând ambele căi.

Agricultura din Maramureşul Voievodal poate şi trebuie să fie pusă pe picioare prin protejarea livezilor care au mai rămas şi prin extinderea acestora, respectiv prin apariţia de noi ferme de animale (cornute, cabaline, ovine, porcine) şi a fabricilor pentru procesarea cărnii şi laptelui. În paralel trebuie luate măsuri pentru îmbunătăţirea fondului genetic, astfel încât să crească numărul exemplarelor valoroase de lapte, carne, lână şi ouă, acţiune care trebuie condusă cu multă atenţie, altminteri se distruge fondul genetic al şeptelului autohton, fireşte, dacă acesta nu-i deja distrus (aşa ca în Apusul Europei) prin frecvenţa şi intensitatea încrucişărilor.

Precizez că la Sighetu Marmaţiei era cu ani în urmă, mai exact până la Decembriadă, o modernă Staţiune pentru Cercetarea şi Ameliorarea Rasei Brune, singura de acest tip din ţară şi, după părerea specialiştilor, unicat în Europa. Din păcate, aşa ca multe alte staţiuni pentru ameliorarea şi adaptarea soiurilor de plante şi a raselor de animale la condiţiile climaterice din ţara noastră, şi staţiunea sigheteană a fost mătrăşită de elanul devastator al „revoluţionarilor” puşi pe căpătuială…

Petrovai-4_opt

Foto.George Petrovai

(Sighetu Marmaţiei, 18 feb. 2015)

1 thought on “Dezastrul desăvârşit al agriculturii româneşti în general, al celei maramureşene în special

  1. Domnule Petrovai,comunismul a creat oameni rai dar neocomunismul de azi a creat mutanti genetici carora nu le pasa de tara si neam ci doar de ei si de neamurile lor!Suntem fruncea la distrugeri si la hotii!Puii comunistilor si securistilor sunt mai rapace decat inaintasii lor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.