March 28, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

O INIMĂ PENTRU CEI CE SUNT CU NOI, DAR TRĂIESC ÎN LUMEA LOR

9 min read

JANIK-L-GabrielaLigia-Gabriela JANIK

 

 

„Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat

 şi durerile noastre le-a luat asupra Lui”. (Isaia 53:4)

 

Pe doamna Müller Drude am cunoscut-o în luna februarie a.c. într-un azil din Tuttlingen. La cei 83 de ani ai săi, doamna Müller este încă o femeie frumoasă, chipeşă dar cu urmele suferinţei întipărite pe chipul ei blând. Apropiindu-mă de patul ei, în ochii mari şi adânci puteai citi tristeţe şi dezamăgire totală. Eram sigură că va înţelege ceea ce încercam să-i spun, dar nu a fost aşa. Se uita la mine cu ochi mari şi totuşi era absentă. Oare ce secret şi ce tristeţe se afla in spatele acestui chip îmbătrînit prea devreme? Oare voi afla vreodată tristeţea care îi măcinase sufletul de-a lungul anilor? Voi avea vreodată ocazia să-i aud tonalitatea vocii? Erau intrebări la care nu ştiam dacă voi primi vreodată răspuns.

 

Camera şi patul erau locul care in ultimele luni îşi petrecea timpul fiind mobilizată şi neputându-se mişca, să vorbească, să mănânce sau să ducă singură paharul cu apă la gură. Fusese o femeie puternică, remarcabilă, recunoscută în lumea medicinei şi a farmaceuticii. Dar cine s-ar fi aşteptat ca tocmai ea să fie atinsă de o boală senilă numită Alzheimer şi Parkinson? La început, am întâmpinat diferite agresivităţi cronice din partea dânsei. Au urmat clipe de luptă sufletească şi deseori eram descurajată. Dar în curând aveau să se arate primele semne de cooperare şi înţelegere între mine şi doamna Müller. Renunţând la sedativele ce o ţintuiau pe patul de suferinţă cu înlocuirea terapiei adecvate şi cu ajutorul Cuvantului lui Dumnezeu, zilnic îi transmiteam gândire pozitivă prin care faţa ei crispată de durere se însenina. Bucuria mi-a fost imensă când după multe luni, zile şi chiar nopţi nedormite începuse să mă înţeleagă şi să coopereze motoric cât şi psihic. Dintr-o dată în inima ei se născuse dorinţa de a trăi şi de a comunica cu cei din jur.

 

Într-o zi intrând în camera dânsei, am auzit o voce venind din patul in care se afla: „Mă bucur că aţi venit doamnă!”. O bucurie fără de margini cuprinsese sufletul meu nevenindu-mi să cred că cea care îmi vorbea era insăşi doamna Müller. Avea un zâmbet frumos şi faţa îi strălucea. Ochii jucăuşi ca două mărgele se uitau cu recunoştinţa la mine. De atunci am început un program intensiv prin care lucram mult împreună. O voce slăbită de boală dar suavă a continuat să silabisească cuvinte. Prin exerciţii logopedice ajunse-se să formeze fraze scurte exprimându-şi dorinţele care ani şi luni îi înăbuşise sufletul. Din camera ei de la azil, acum se află în mijlocul familiei sale bucurându-se de toată atenţia. De curând aceasta doamnă drăguţă împlinise frumoasa vârsta de 83 de ani. Îi mulţumeşte lui Dumnezeu că i-a îndeplinit dorinţa şi se află din nou in mijlocul familiei. Surprinzător este faptul că acorda o mare importanţă rugăciunii şi sufletului ei nemuritor. Împreună cu medicii s-a stabilit că, doamna Müller nu mai are nevoie de medicamente antidepresive renunţându-se definitiv la ele. Pe faţa ei crispată şi descurajată de durere uneori amestecată cu teama, acum vezi un chip frumos, liniştit şi plin de pace. Nopţile care erau adevărate coşmaruri, acum sunt liniştite şi se poate odihni.

 

La fel ca şi doamna Müller mulţi pacienţi din spitalele de psihiatrie şi azile suferă de aşa boală numită „Demenţă”. Mă uitam pe chipul  pacienţilor şi mă întrebam: „Ooare ce eşecuri ale vieţii i-au adus pe un drum fără de întoarcere”. Citeai pe chipurile lor cum se perindau rând pe rând tot felul de resentimente: mânie, ură, descurajare, dorinţa de a fi iubit, servit, şi pentru că deseori se simţeau lăsaţi deoparte atrageau atenţia prin agresivitate sau strigăte stridente.

Trecând din cameră în cameră, am auzit parcă vocea celor condamnaţi să trăiască într-o lume paralelă, numai a lor, dar care are atâtea conexiuni cu lumea noastră. Ca într-un cor mut, vocile lor s-au unit şi se ridicau într-o spirală tremurătoare spre cer. „Am ajuns la vârsta când nu mai suntem stăpâni pe mâinile şi genunchii noştri. Simţim tremuratul mâinilor şi greu îl putem controla. Fără să vrem vărsăm supa din lingură şi ne alunecă paharul din mâini. Am ajuns la vârsta uitării, ne simţim neajutoraţi, iar cuvintele ne devin incoerente. Deseori, aceste maladii specifice vârstei înaintate ne marginalizează de restul lumii si ne etichetează ca fiind persoane cu dezabilităţi psihice.

Ne marginalizează, tocmai în momentele când tânjim după dragostea, ocrotirea si protecţia voastră.” Am răsuflat adânc şi m-am întrebat dacă nu cumva Dumnezeu tocmai încearcă să îmi comunice ceva. Iată câteva din gândurile care s-au cristalizat: Trăim într-un secol în care lumea este tot mai mult lovită şi rănită cu tot felul de boli. Dar durerea este şi mai mare când cei dragi ai noştri suferă în tăcere, neputând să-şi exprime liber dorinţele ce le macină gândul. Mă refer la cei care se confruntă cu „boli care nu sunt pomenite in cartea aceasta” după cum scrie în cartea Deuteronom: „”ba încă, Domnul va aduce (…) toate felurile de boli şi de răni care nu sunt pomenite în cartea Legii acesteia” (Deut. 28:61.)

 

Sunt persoane care au fost diagnosticate cu boala Alzheimer, sau persoane depresive, bolnave de frica, etc. Sunt persoane care suferă de aşa numita boala secolului. Demenţa. Această boală nu este menţionată explicit pe paginile Sfintelor Scripturi, dar întâlnim tot mai des persoane care se luptă cu ea si ne doare inima când vedem suferinţa acestor bolnavi. Ne abandonăm persoanele dragi care au fost lovite de această boala a uitării – Alzheimer, chiar dacă nu într-un azil, totuşi nerăbdarea noastră şi lipsa de înţelegere faţă de ei îi fac să se simtă izolaţi, marginalizaţi. Pentru cei ce au fost diagnosticaţi cu Alzheimer, epilepsie, frică, depresie sau Parkinson, ştim că nu există metodă de vindecare şi tratament mai bun decât dragostea. Aceste persoane ştiu să facă deosebirea dintre dragostea adevărată şi cea falsă. Terapia făcută din toată inima si îngrijirea lor cu toată dragostea sunt tratamentele care ridică persoana cu deficienţă mintală la rangul de rege, regină, prinţ, prinţesă. Le place să se lase răsfăţaţi de puţina dragoste care le este oferită, iar dacă cineva i-ar privi mai atent în ochi ar putea vedea cât de mult tânjesc după apreciere, cuvinte înălţătoare şi pline de încurajare.

 

Dragostea este singurul tratament care luptă împotriva sedativelor şi care pentru o perioada mai scurta sau lunga, îi ajută să-şi revină din lumea lor pentru a fi recunoscători iubirii sincere pe care o ai faţă de ei. Este o bucurie nedescrisă când aceste persoane, care, deşi după standardele societăţii moderne sunt socotite rebuturi omeneşti, încep să vorbească, străduindu-se să-şi arate recunoştinţa pentru efortul pe care îl depui cu răbdare pentru ei. Nu doresc sa intru in descrierea cauzelor si efectelor demenţei, doresc doar să scriu despre ce poate face fiecare dintre noi care are contactat cu astfel de oameni:

 

1. Tratează-i ca adulţi. Indiferent de starea psihică a pacientului, Biblia spune să cinstim şi să iubim pe toţi semenii noştri.

2. Tratează-i ca pe nişte oameni normali, nefăcând nici o aluzie la boala pe care o au.

3. Lucrează cu ei ca şi cu oricare alta persoana. Lasă-i să facă lucrurile pe care le mai stăpânesc si le plac cel mai mult, renăscând încrederea în ei înşişi.

4. Arată-le dragoste. Vorbeşte-le cu bunătate.

5. Arată-le prietenia ta sinceră şi încrederea ta în ei încurajându-i in tot ceea ce fac. Chiar dacă nu reuşesc în lucrul lor, nu-i nimic. Cu răbdare pot încerca din nou.

 

Pacienţii cu boli psihice de obicei nu au încredere în nimeni (nici măcar in ei înşişi), considerându-i pe cei din jur duşmanii lor. De aceea arată deseori agresivitate faţă de cei ce le sunt aproape. Dacă îi vei trata după aceste simptome agresive, niciodată nu vei reuşi să-i ajuţi spiritual si moral. Majoritatea acestor persoane au suferit un şoc puternic în viaţă, un eşec, o durere imensă la nivelul psihicului, care au rămas nevindecate iar cu vremea s-au cicatrizat formând sechele sufleteşti. Consilierea neadecvată si tratarea cu superficialitate a acestor răni sufleteşti netratate la timp, împing astfel de persoane ajunse în pragul disperării să-şi pună capăt zilelor sau să fie închişi pentru totdeauna intr-un azil destinat persoanelor cu deficientă mintală.

 

Aceste consecinţe ale demenţei sunt arme cu care Satan atacă mintea şi sufletul omului. Deseori se întâmplă ca datorită unor păcate ascunse şi nemărturisite, Satan să preia controlul asupra minţii lor aducându-i în stare de inconştientă (starea de a nu mai şti ce se întâmplă în jurul lor sau chiar cu ei înşişi), furându-le pacea şi liniştea lăuntrică, aducându-i în pragul disperării. Dar sunt veşti bune si pentru aceste persoane. Dumnezeu dă o şansa fiecăruia, pentru că Evanghelia lui Hristos a fost adusă la orice făptură, de orice neam, si orice seminţie, indiferent de limbă, cultură, studii, religie. În timp ce sedativele si tratamentele adorm creierul pacientului făcându-l inactiv, dragostea lui Dumnezeu prelucrează mintea bolnavului, făcându-l conştient că există un Dumnezeu care Şi-a dat Fiul să moară răstignit pentru păcatul lor. Printr-o atitudine corectă şi prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu poţi ridica astfel de persoane şi poţi să le smulgi sufletul din locuinţa morţilor şi din ghearele lui Satan.

 

Deşi statisticile spun că cei mai mulţi din aceşti pacienţi sunt irecuperabili, Cuvântul lui Dumnezeu spune că Domnul Isus a murit pentru fiecare persoană, indiferent de starea pe care o are. Dacă Dumnezeu poate vindeca cancerul şi poate ierta păcatul, pentru El nu este greu să vindece o persoana bolnavă psihic. De aceea trebuie avuta o mare grijă pentru aceste persoane, deoarece nu ştim în ce moment Dumnezeu îi va conştientiza de prezenţa Lui în viaţa lor. Nu poţi şti dinainte momentul in care Dumnezeu le va oferi clipa de luciditate pentru a-i sensibiliza la Cuvântul Său şi inima lor va fi prelucrată de Duhul Sfânt şi predată Dumnezeului Celui Viu. Dintr-o persoană frământată sufleteşte şi psihic, vei vedea o persoană cu chipul blând, de pe care radiază pacea lui Dumnezeu. Dacă fiecare persoană, consilier, terapeut, psiholog, creştin, ar pătrunde în sufletul lor prin raza iubirii divine ar vedea cu uimire că sub amprenta demenţei există strigătul lor plin de durere. O durere imensă, o durere sufleteasca plină de disperare. Este mesajul care îl vezi în fiecare pacient, chiar dacă acesta nu poate vorbi: „Iubiţi-ne, respectaţi-ne şi trataţi-ne ca pe nişte fiinţe umane create de acelaşi Dumnezeu care v-a creat si pe voi”.

 

In fiecare persoana umană există dorinţa lăsată de Dumnezeu de a fi iubită, înţeleasă, respectată, tratată cu bunătate. Cu atât mai mult în inima acestor persoane se zbate acest strigat dureros „Scoateţi-ne de sub robia diavolului prin dragostea voastră!”. Şi oare nu aceasta este menirea noastră? Oare nu la aceasta am fost chemaţi? Să avem dar dragoste unii faţă de alţii şi în smerenie să dăm întâietate unii altora. Să avem dragoste faţă de toţi oamenii şi să ne punem în slujba lui Dumnezeu iubind necondiţionat aceste persoane care, la fel ca şi noi, sunt unice.

 

Ligia-Gabriela JANIK

Aldingen, Germania

10 iunie 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.