Secretul surprizei de la Golden Globe

Secretul surprizei de la Golden Globe

Autor: Grid Modorcea (New York)

Gala Golden Globe Awards ne-a prezentat in finalul unui maraton de trei ore o imagine antologica: monstri sacri Steven Spielberg, Quentin Tarantino, Ang Lee, Cathryn Bigelow, Tom Hooper au ramas cu gura cascata cand au vazut ca Marele Premiu nu a fost acordat unuia dintre filmele lor cotate cu sanse, ci filmului Argo, al tanarului actor Ben Affleck (n. 1972, California), care, putin mai devreme, la alta categorie-cheie, obtinuse si mult ravnitul premiu pentru cel mai bun regizor. Intr-adevar, uluitor! Care sa fie misterul acestei surprize de proportii?

Dar daca ati urmarit cu atentie gala, ati observat ca langa Ben Affleck a stat toata seara, la aceeasi masa, George Clooney. Si in acest fel o parte din mister se explica. Pasionatii de film cred ca isi aduc aminte ca anul trecut Marele Premiu a fost obtinut de “The Descendants”, in care Clooney detine rolul principal, care i-a adus un Gloden Globe. Anul trecut, cei care au ramas cu gura casacata au fost Woody Allen, Martin Scorsese, Roman Polanski si Pedro Almodovar.

Iar acum trebuie sa stim ca Argo este produs de George Clooney! Indiscutabil, asa cum spuneam si atunci, George Clooney se dovedeste cel mai abil sforar, care a invatat lectia fratilor Weinstein, producatori care stiu ca nimeni altii sa-si apere vantul.

Semnalez aici o alta explicatie venita de la Brooks Barnes, corespondentul ziarului “New York Times” la Hollywood. El scrie, in numarul din 12 ianuarie, negru pe alb despre juriu, respectiv Foreign Press Association: “The group’s 84 voting members, givers of the Golden Globe Awards, insist, for instance, that they are impartial journalists. Yet they mostly write for obscure publications like Ogoniok, a Russian magazne and they allow studios to court them agressively” (Grupul celor 84 de membri cu drept de vot, care acorda Premiile Globul de Aur, insista, de exemplu, că ei sunt jurnaliști imparțiali. Cu toate acestea, ei scriu, in cea mai mare parte, in publicații obscure, cum ar fi Ogoniok, o revista rusească și ei permit studiourilor sa-i curteze agresiv). Barnes dezvaluie si alte dedesubturi, cum ar fi faptul ca mesele le sunt oferite de cei interesati sa ia premii: “Lunch courtesy of Harvey Weinstein”. Si deja Weinstein are 14 Globuri! Cu un cuvant, Globurile de Aur “are not taken seriously as artistic milestones, especially compared with the Oscars” (nu sunt luate in serios ca repere artistice, mai ales in comparatie cu Oscar). Dovada si audienta, care e in scadere, de la 55 de milioane in 1998 la 30 milioane, cat este acum. Insasi presedinta juriului, Aida Takla-O’Reilly, nascuta in Egipt, e persiflata fiindca publica la reviste obscure din Dubai. O fi si ea vreo Voda prin loboda, asa cum si la noi presa sau juriile festivalurilor sunt pline de asemenea amatoare.

In fine, o alta cheie de desfacut misterul poate veni si din partea lui Bill Clinton. Ce cauta el acolo? Toata sala cu vedete s-a ridicat in picioare cand fostul presedinte al SUA a aparut la microfon si a prefatat videoclipul filmului Lincoln, facand un scurt elogiu lui Lincoln, “datorita caruia suntem noi toti aici”, fiindca el nu a facut compromisuri, iar  Daniel Day-Lewis a realizat un rol mai convingator decat legenda. Mai apoi actorul avea sa ia premiul pentru cea mai buna interpretare.

Dar prezenta lui Clinton a mai insemnat ceva pentru cunoscatori si anume ca de numele lui este legata desecretizarea documentelor privind misiunea Argo, cum vom vedea. Prezenta lui Bill Clinton a iscat si o gluma, care a aparut a doua zi in toata presa americana. Dupa ce Clinton si-a terminat cuvantul, in timp ce iesea de pe scena, prezentatoarea Amy Pochler l-a privit din urma si a spus: “Oh my God. What an exciting special guest! That was Hillary Clinton’s husband”. Multi au comentat ca e o aluzie la episodul de la Casa Alba, din Salonul Oval, cu Monica Lewinski.

Se petrec si astfel de derapari la o prestigioasa gala, care, de altfel, a fost pigmentata non-stop cu momente de umor, fie ca veneau de la cele doua prezentatoare (a doua, Tina Fey, la un moment dat a aparut in travesti), fie de la monstri sacri ca Sylvester Sallone si Arnold Schwarzenegger, fie de la Sasha Cohen Baron sau alti comici americani.

Se spune ca Golden Globe pregatesc premiile Oscar. Desigur, altfel nu ar mai avea nici un farmec daca Golden Globe ar fi mers acum la Lincoln sau premiul de regie la un monstru sacru. Asa, nimeni nu se supara ca marele premiu a ajuns la un tanar ambitios, inzestrat sa fie un star hollywoodian.

O alta surpriza de proportii a fost premiul “Cecil B. DeMille”, care anul trecut a fost acordat lui Morgan Freeman, iar anul acesta actritei si regizoarei Jodie Foster, flancata pe parcursul intregului eveniment de Mel Gibson, care a jucat rolul principal in ultimul ei film, The Beaver (2011). Si se spune ca prin acest rol ea l-a scos de la dezalcoolizare pe Gibson, redandu-i viata filmului. Ba s-a si vorbit o vreme de o relatie intre cei doi, desi Jodie Foster, in pateticul ei discurs de premiere, a spus ca e singura (“I am single”) si asteapta un fluierat din sala.

In stilul ce caracterozeaza valorile americane, ea a uimit prin sinceritate, aratand ca factorul principal in viata si arta il constituie iubirea, sa inveti sa iubesti oamenii, pe cei cu care colaborezi. De pilda, ea are un agent cu care lucreaza de 38 de ani. Jodie arata splendid, ca imaginile din filmele ei, de cand a jucat in Taxi Driver pana la The Beaver. Are si doi baieti frumoasi, care ii seamana, fiind prezenti si ei la gala.

Indiscutabil, fidelitatea este un sentiment plenar, care lipseste adesea in relatiile dintre oameni. Actorii americani premiati, care au vorbit, au facut elogiul prieteniei, al iubirii, al fidelitatii. Cel mai mult ei apreciaza prietenia. Oamenii sunt prea singuri.

*

Dar poate ca secretul incununarii cu Best Picture sta chiar in valoarea filmului Argo, in valoarea lui politica, in mesajul lui plin de speranta. Juriul a dat un semnal adversarilor Americii. Pe de alta parte, subiectul este o ingenioasa suprapunere dintre un thriller politic si un film de arta. In Argo se poate vedea ce miracol este filmul, o artă care poate salva vieţi omeneşti!

Vă mai aduceţi aminte de cazul diplomaţilor americani luaţi ostatici în timpul marii revoluţii iraniene sub ayatollahul Khomeiny? La data de 4 noiembrie 1979, când revoluția iraniană atingea punctul său critic, militantii au atacat ambasada americană din Teheran, luând 52 de ostatici. În mijlocul acestui haos, sase americani reusesc să scape si să se ascundă în casa ambasadorului canadian, Ken Taylor. Ei sunt căutaţi, ameninţaţi cu moartea, de aceea atât guvernul american, cât si cel canadian roagă CIA să intervină. Agenţia apelează la specialistul de top în „exilări” Tony Mendez, cerându-i să vină cu un plan ca să-i scoată în sigurantă pe cei şase din tară. Şi el face un plan cu adevărat incredibil, rupt din filme.

Dosarul a fost desecretizat de Bill Clinton şi el a devenit baza acestui film senzaţional, Argo (2012), produs şi realizat de Ben Affleck, care deţine şi rolul principal, Mendez. Ben Affleck este câstigător al premiului Oscar pentru filmele The Town si Good Will Hunting, aceste din urma ivit dintr-o colaborare cu Matt Damon. Iata, o noua generatie de actori, ma gandesc si la Clooney, la Brad Pitt si Angelina Jolie, care devin producatori, scenaristi si regizori. 

Drama prezentata in Argo a inflamat spiritele. Însuşi preşedintele Carter cere să se găsească o soluţie. Sunt mai multe propuneri, dar proaste. O soluţie mai bună a găsit-o Tony Mendez, în timp ce vedea cu băiatul lui filmul Planeta maimuţelor. Şi se gândeşte să apeleze la un prieten de la Hollywood, autor de măşti SF.

Mendez s-a gândit la realizarea unui fals film, la înscenarea unui film SF. Însă avea nevoie de un producător credibil de la Hollywood, pe care il găseste, apoi de un scenarist, alegând din zeci de proiecte scenariul Argo, cuvânt care vine de la argonauţi, eroii antici care s-au aventurat dupa Lana de aur. A mai ales un regizor, actori, costume, a realizat cât a putut de repede această echipă, a avut loc şi o lectură cu actorii în faţa ziariştilor, totul a fost înregistrat, popularizat. Între el şi prietenii lui s-a creat un dialog special, în care expresia „spargo” (adică să-i spargem!), a devenit laitmotiv.

Astfel pregătit, Mendez porneşte în acţiunea „spargo”, ajunge în Iran cu scopul să facă prospecţii pentru filmul Argo.

Cei şase diplomaţi care trebuie scosi din Iran sunt „distribuiţi” în roluri de regizor, scenarist sau secretară de platou, iar Mendez de producător executiv. Au şi făcut o prospecţie în bazarul de la Teheran, cel mai mare din lume, unde au avut parte de multe emotii. Totul este palpitant, culminand cu cererea Washington-ului de a se opri actiunea. Dar Mendez risca si merge pana la capat, reusind sa-i scoata pe diplomati din Iran cu o cursă de Zürich. Toată această aventură se petrece pe fondul celei mai isterice atmosfere, a urii fără margini a iranienilor împotriva americanilor, care nu-l extrădau pe şahul Reza Pahlavi.

Însă incredibilul a fost real, aşa ceva s-a petrecut în realitate, în perioada 1979-1981. Ostaticii au petrecut 444 zile de coşmar, la limita dinte moarte şi evadare, într-o tensiune tipic islamică.

Dar Affleck s-a oprit numai la cazul celor sase diplomati. Iar filmul s-a dovedit a fi calul troian care i-a scos din cetate, care le-a salvat viata. In acest fel, Argo este o arta poetica. Poate de aceea la Bucuresti ruleaza cu doi spectatori in sala, cum l-am vazut eu la “Patria”, in timp ce aici a depasit pana acum de trei ori investitia. Sigur, e o drama americana. E un  film politic. Intotdeauna calul troian al filmului american s-a dovedit a fi filmul politic. In competitia din acest an sunt trei astfel de filme nominalizate si la Oscar, Lincoln, Zero Dark Thirty si Argo. La Golden Globe a castigat unul dintre ele. Asa cum se va intampla si la Oscar, unde sigur va castiga Lincoln. Acum e Argo, cu un subiect dramatic, tensionat, pe muchie de cutit, care ii priveste in primul rand pe americani, dar situatia e generala, se poate intampla oricui, oricarei tari europene, de pilda, cu ambasade in tari musulmane. Mai mult, Argo poate fi o metafora a existentei, a carei natura face din oameni, mai mult sau mai putin, niste argonauti.

Grid Modorcea

Corespondenta de la New York