Editorial – ACTA EST FABULA

Autor: Maria Diana Popescu

Horă mare la poalele Bucegilor! Alteţa sa, Franks, cu căciulă şi manta românească, s-a lăsat dus la un chef cu lăutari. Şi cu ce spor muşca din miel şi cu ce rîvnă bătea hora noastră! M-am prins de unde erau găurile de aerisire în tălpi. O clipă mi-a trecut prin minte că lupul cu blană de oaie se va îndrăgosti de spiritul românesc, şi, dat afară de mai marii lumii pentru obrăznicie, va cere cetăţenie română şi-l vom vedea curînd în Piaţa Universităţii scandînd: „afara cu F.M.I. şi cu mafia financiară!”. Cei care moşesc finanţele în ţara noastră au fript un miel la proţap, au tăiat un porc, au adus cea mai curată ţuică. Şi dă-i şi petrece sub căciula cu urechi, în timp ce criza gazelor a prins guvernul în pantaloni scurţi, poporul flămînd şi desculţ, cu perspectiva unui trăi în iurte, ca eschimoşii. Cine a achitat nota de plată a conferinţei pe teme culinare? Statul, Franks sau boss-ul de la taxe? F.M.I.-ul, care trebuie să comunice strict instituţional cu guvernul, a fost compromis prin gestul alteţei sale. N-a fost suficientă gaura din pantof, ne-a arătat acum şi o ruptura în cotul moralei.

Ce mai contează?! ACTA este fabula! Furnici pe carîmbul unei cizme, sînt de veacuri, aceiaşi, românii spectatori. Şi am impresia că pentru actori şi sufleori, la sediul suprem, de unde se iau deciziile în numele umanităţii, etnobotanicele şi alcoolul se găsesc gratis lîngă automatele de cafea. Nu prea am înţeles de ce ACTA fără plebicist. Oricum, cu sau fără vreun acord, în România cei interesaţi pot afla de cîte ori ai respirat într-o zi. Avem cele mai multe servicii secrete din Europa şi, pentru că sînt secrete, nu le ştim numărul. Nimic nu le scapă acestor urechi sofisticate care ascultă şi îndosariază. Să o luăm metodic: ministere, interne, externe, armată, poliţie, procuratură, investigaţii fraude, securitatea datelor, a transmisiilor, învăţămînt, sănătate, crima organizată, economia, societatea civilă, statistica, notariatele, administraţiile locale, consiliile judeţene, comunale et caetera, atît de multe sînt, încît nişte poliţai în plus la internet sînt floare la ureche. Cu atîta securitate acasă, nu-i mare lucru încă o aderare (semnată cu degetul, ca neştiutorii de carte), care se ocupă cu datul muştelor afară din grădină. Sau poate că ACTA, cea mai recentă găselniţă poliţienească, declanşează urmărirea celor care urmăresc. În fine, capitalismul are foarte multe piste de exterminare, după cum se reflectă în traiul nostru. Dictatorii fac ce vor cu ţara şi cu lumea. De ce n-ar fi dictatură şi în lumea virtuală? Lipsa transparenţei în jurul acordului, precum şi unele prevederi abuzive, au stîrnit deja reacţii şi proteste vehemente în rîndul societăţii civile şi pe-fir. Olanda, Estonia, Cipru, Slovacia şi Germania au refuzat semnarea tratatului. România a pus degetul de la mîna unui funcţionar pe blat, fără să ştie cu ce se mănîncă. Întrebat de presă ce cuprinde, ministrul nostru a afirmat că nu ştie. Să nu fi aflat că este un pericol la adresa libertăţii individului şi a democraţiei? Ca orice acord, va conţine capitole pozitive, la vedere, dar va lăsa loc şi multor abuzuri. ACTA le va da dreptul să verifice dacă programele care echipează calculatorul sau telefonul mobil au licenţă, pretext sub care unei autorităţi i se conferă dreptul de a pătrunde în intimitate, fără mandat. Înseamnă că se vor crea noi locuri de muncă, cele despre care tot aminteşte premierul, adică specialiştii în abuzuri. ACTA, cumva un frate mai mic al lui SOPA, este un proiect internaţional ce prevede reguli stricte şi absurde cu privire la libertatea din spaţiul internetului.

Lumea digitală va fi verificată la sînge, bun-înţeles, cu urmări grave: amenzi sau privare de libertate. Orice element copyrighted prezent în fotografii, imagini, filme, melodii, va fi protejat. În concluzie, „Ant Counterfeiting Trade Agreement”, semnat de mai multe ţări, pune în pericol libertăţile universale şi cea mai rapidă şi utilă cale de informare – internetul. Aşadar, guvernul a dat clic pe latinescul ad acta (de spus la dosar) şi pe cîteva măsuri populiste de batjocură pentru popor, care nu vor reduce sărăcia. Este ca şi cum m-aş duce la o benzinărie şi acolo mi-ar umple rezervorul cu văzduh. În România, pe lîngă hrană, pînă şi medicamentele se cumpără pe datorie. Bătrînii şi bolnavii cronici se milogesc prin farmacii ca să ia raţia de pastile pe caiet, pînă cînd soseşte poştaşul cu pensia umilitoare. Doctorìi tot mai scumpe, oameni tot mai săraci şi bolnavi tot mai mulţi din cauza sărăciei. Că românii nu mai au bani să se trateze, reiese din faptul că aproape 2000 de farmacii din ţară sînt în faliment sau insolvenţă. Că sărăcia vieţuieşte în bună regulă în ţară, o spun statisticile, din care reiese că avem cele mai multe persoane care se hrănesc la cantinele pentru săraci.

Morala? Feriţi-vă de cei care ies la horă îmbrăcaţi în manta de oaie jupuită!

„Cînd mantaua domnească este din piei de oaie,/ Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.”