Curentul International

Monarhia romåna. Inceput frumos, final rusinos. (2)

Autor: Aurel Sergiu Marinescu
In final, Stalin a vazut ca si fiul poate sa-i fie folositor pentru cåtiva ani, si tot atåt de slugarnic ca si tatal asa ca l-a pacalit cu cåteva acadele numite: Ordinul Victoria, un avion mic si altele, folosindu-l atåta timp cåt a avut nevoie de el, adica de prezenta lui decorativa.
De aceea nu este deloc de mirare faptul ca azi, in scurtele sale discursuri, fostul rege Mihai vorbeste, numai despre „scumpul meu bunic Ferdinand”, numai de Hohenzollernii Regele Carol I si Ferdinand I, cunoscuti si apreciati ca fauritorii Romåniei moderne. El lasa impresia ca n-a fost procreiat de un tata care a fost Carol II despre care este constient ca a fost o catastrofa pentru tara – deci el s-a nascut ca zeii din „spuma marii”.
Dintr-o decenta nobiliara, autorul lucrarii de mai sus (Joachim von Kürenberg, mentionat in numarul precedent, n.n.) si datorita faptului ca autorului i-au lipsit informatiile despre activitatea lui Carol II in exilul sau din Spania, Portugalia, Mexic, Cuba, Brazilia si inapoi in Portugalia (cartea fiind scrisa in 1950) si deasemeni, autorul din pudoare, nu a detaliat toate aspectele imorale, ale dinastiei Hohenzollern. Ca urmare consideram ca este necesar pentru doua generatii de romåni sa cunoasca si mai pe larg ce s-a intåmplat, cu adevarat, in domniile ultimilor doi regi ai Romåniei – Carol II si Mihai I. Asta nu inseamna ca inaintasul Rege Ferdinand si mai ales Regina Maria au avut o viata model de moralitate. Sunt destule de spus despre membrii familiei Hohenzollern din Romånia (printesa Ileana, Elisabeta, printul Nicolae si altii).
Gradul cel mai inalt de imoralitate, de promiscuitate, l-a atins Carol II. Trecutul sau este extrem de bogat in fapte, impletit cu afaceri, jafuri si aventuri sentimentale. De aceea asupra acestui „tata” de care fiul sa face ca nu-l cunoaste si n-ar fi auzit de el, vom starui mai mult, deoarece se vede clar imoralitatea ce a domnit in familia regala romåna. In spatele „maretului” rege s-au ascuns toate putreziciunile, toate orgiile si toate faptele nerusinate ce se petreceau in garsoniera din strada Palatului, in vila din Aleea Vulpache si in toate castelele regale. Viitorul suveran si-a inceput cariera „sentimentala” luånd amantele tatalui sau; Mita Biciclista i-a fost initiatoare, pentru ca Lili Gheorghiade dupa ce a secatuit caseta particulara a tatalui si-a continuat opera, golind-o si pe aceea a fiului. Carol II a inceput o serie de orgii vestite in anii premergatori primului razboi mondial. Castelul sau personal de la Sosea a devenit un adevarat lupanar. Prin 1915-1916, pasiunea „cea mare” a lui Carol a fost Zizi Lambrino, cu care s-a casatorit in timpul razboiului, fugind in secret la Odessa, de la Cartierul General al armatei. Carol era ofiter romån iar fapta sa se chema tradare si oricare in locul sau ar fi fost trimis in fata plutonului de executie.

Foto.Regele Carol II cu fiul, Regele Mihai.

Carol insa a fost reprimit in armata si Zizi trimisa, impreuna cu un august vlastar (este vorba de Mircea, n.n.), nascut intre timp, la Paris, unde a ramas påna la moarte. Si pentru ca bietul Carol sa poata uita si sa se consoleze, a fost imbarcat pe un yacht si trimis sa se plimbe prin Oceanul Indian påna in Japonia. Desigur ca divertismentul regal a fost subventionat din bugetul tarii. Pe vasul de croaziera, in drum spre Japonia pentru vindecarea „bolii sentimentale a desfrånatului”, Carol s-a tinut de chefuri iar in fiecare port erau aduse la bord prostituate sau sotii de ofiteri englezi. Intors in tara, Carol a avut legaturi cu o frumoasa actrita casatorita – sotul un foarte cunoscut artist. Sotul a incercat sa demaste mocirla de la curte dar nu a reusit.
In sfårsit Carol a intålnit „marea pasiune”, pe Elena Magda Lupescu (Wolf). El va fi legat cu statornicie de aceasta femeie. Cu toate ca, prin viata lui s-au perindat sute de femei, acesteia i-a ramas credincios påna la moarte. Elena Magda Lupescu a exercitat o influenta deosebita asupra regelui.
In vila din Aleea Vulpache se puneau la cale toate afacerile. Intre doua jocuri de poker se formau guverne sau se ridicau oameni. Impreuna cu Carol, Elena Lupescu a facut afaceri colosale; inzestrarea armatei, timbrul aviatiei s.a.
In 1926, la 4 ianuarie, Carol este indepartat de tron si silit sa se exileze. A plecat la Paris, impreuna cu Elena Lupescu unde isi continua chefurile si unde viziteaza toate cartierele desfråului si betiilor. Numai ca viata aceasta costa bani si ex-printul i-a gasit. Pe de o parte primea din tara de la familie si de la guvern, destui bani, dar putini pentru cheltuielile lui.
Pe de alta parte a intrat in legatura cu unele persoane politice din tara care i-au promis ca il vor aduce pe tron. La guvern erau taranistii gelosi pe succesele liberalilor ce se intinsesera pe decade. In acelasi timp, a luat contact cu cercurile financiare din Paris cu care in acelasi timp trata si guvernul romån un imprumut in vederea stabilizarii. Carol a facut presiuni prin acestia pentru revenirea sa pe tronul Romåniei. Si in final a reusit, mai ales ca financiarii parizieni si londonezi il si imprumutasera cu sume substantiale. Carol le-a promis ca in cazul revenirii sale in tara le va acorda posibilitati de venituri importante ca sa le rasplateasca darnicia. Si ca rege s-a tinut de cuvånt fata de ei.
Intors in tara, ca rege (in 1930), Carol a fost si mai desfrånat. Pe långa amantele care aveau un stagiu mai indelungat, el aducea noapte de noapte, in apartamentul din spatele palatului, femei de toate categoriile. S-au perindat pe acolo, prostituate, fetiscane oarecare, fiice si sotii ale ministrilor si magnatilor. Cei din urma isi aduceau singuri femeile påna la poarta. Nu conta familia daca in joc era obtinerea de noi privilegii, avantaje financiare sau titluri – iar destrabalarea regelui era un bun prilej care nu trebuia scapat.
Regele Carol II iesea pe jos noaptea, sau la volanul masinii sale si culegea femei de pe strada. Gabriel Marinescu, prefectul politiei capitalei punea pe portiunea Sf.Ionica, Cåmpineanu, Brezoianu, cele mai frumoase prostituate. „Dl.Popescu” le ducea apoi in apartamentul sau unde urma un ceremonial tip pentru orice femeie. La plecare, femeia primea de la aghiotant un plic cu bani – ceea ce demonstra ca nu era prea darnic.
Carol mai avea si altele cu durata diferita. Era in perioada in care se lansase moda „miss”-urilor si care se practica in toate tarile. Carol insa, show-ului i-a dat o solutie practica. Organiza concursuri „miss” – cåstigatoarea devenea, din oficiu, amanta regala. Cazul cel mai cunoscut a fost al Martei Dumitrescu, pe care regele a expediat-o in strainatate. Si actritele erau „slabiciunea” augustului suveran. De la Josephine Backer si Mirna Loy, trecånd pe la artistele noastre de revista si påna la vedeta de cinema Any Ondra, „prietenele” regelui au fost felurite si numeroase. Desigur aceasta comportare era un mijloc de a sprijini cultura romåna, altfel, titlul de „rege al culturii” nu isi gaseste justificare.

Foto.Regina Ana, sotia lui Mihai.
La Elena Lupescu, in Aleea Vulpache, aveau loc jocuri de carti si betii montruoase. Acolo au mers, de obicei, oamenii de banca si magnatii industriei care erau fericiti sa lase in punga regala cåteva milioane, ceea ce insemna noi si mari avantaje ce urmau sa le fie acordate. La masa de poker se faceau afacerile dar se formau si guvernele. Acolo a fost aranjat guvernul Goga si tot acolo, mai tårziu, numirea lui Armand Calinescu. Nelipsiti la partidele de joc, erau rivalii Max Auschnit si Nicolae Malaxa. Si acest imoral si vicios monarh a domnit timp de zece ani, lingusit de ministrii si magnatii industriei si finantelor, storcånd mereu banii poporului.
Iata cum Carol II a condus tara „fara preget si fara odihna”, „cu cea mai desavårsita dragoste”, pentru „binele Romåniei”! Nu pare hazliu?
Mirror Magazine din New York, datat 12 februarie 1961, intr-un articol intitulat „Lupta salbatica pentru averea lui Carol”, descrie actiunile intreprinse de fostul rege Mihai, primul fiu al ex-regelui Carol, numit „printul Carol” si Elena Magda Lupescu, fosta Tåmpeanu si fosta sotia unui locotenent, devenita amanta lui Carol, pentru mostenirea averii ramase dupa moartea sa – ea fiind casatorita oficial cu Carol.
Revista face afirmatia ca cea mai dezordonata Casa Regala a tuturor timpurilor este aceasta „casa regala” a Romåniei, dupa ce descrie intreaga viata a fostului rege aventurier Carol; dezertarea, abdicarile de la tron, casatoria cu Elena a Greciei, nasterea fiului, amanta Lupescu de o viata.
Se apreciaza ca lupta pentru averea sa ramasa – bani, bijuterii, proprietati si obiecte de arta, inseamna lupta pentru 90 milioane dolari (la nivelul 1961 valoarea dolarului – probabil azi in 2007 ar fi 200 milioane).
Deasemeni, ca o noutate, articolul precizeaza ca dupa 37 de ani de lupta, in 1957, la 4 ani dupa moartea mamei Zizi Lambrino si moartea singurului ei barbat, Carol, un tribunal portughez a hotaråt ca Mircea este primul fiu legitim al fostului rege si are dreptul sa se numeasca Printul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Si justitia franceza s-a pronuntat in acelasi sens. Ceea ce a convins ambele tribunale a fost prezentarea a peste 1.000 de scrisori de dragoste scrise de Carol lui Zizi, in care ii declara dragoste chiar si casatorit cu Elena de Grecia, mama celui de al doilea fiu al sau (Mihai).
Presa europeana a avut un subiect suculent si ziarele, revistele au scris numeroase reportaje cu privire la regele Carol II si viata sa.
De exemplu, la 27 iunie 1930, confidential, de la Legatia romåna din Lisabona, a fost expediata o corespondenta (nr.297) direct prof.G.G.Mironescu, atunci Ministrul Afacerilor Straine, cu urmatorul continut: „Domnule Ministru, avem onoarea a trimite alaturat Excelentei Voastre, in original si traducere, o corespondenta din Bucuresti aparuta in „Diario de Lisboa” din 24 iunie 1930. „O drama de dragoste. Poporul romån asteapta impacarea printesei Elena cu regele Carol“. „Bucuresti, iunie – publicitatea si opinia publica formeaza legenda despre Majestatea Sa, printesa Elena si secretul vietii sale. A existat si un anunt ca ea s-ar fi impacat cu sotul ei si ca ea a decis sa stearga trecutul cu buretele. Altii afirma contrariu, asigurånd ca impacarea nu se va face niciodata, ca printesa Elena asa distanta si asa ascultatoare la sunetul inimii, niciodata nu va fi atrasa de pasinile politice.
Adevarul este ca „regina“ continua sa locuiasca in palatul ei din Kisselef iar regele in resedinta din Cotroceni. Ei nu s-au intålnit decåt de doua ori dupa revenirea lui Carol. Ultima oara a fost la un prånz la printul Nicolae. Ceea ce se poate spune ca lucrurile nu sunt asa de bune cum se crede.
Poporul romån continua sa creada in viitor impacarea definitiva a sotilor regali, reluarea vietii conjugale care va marca solutia politica si morala.
Intre timp asteptånd reintoarcerea sa pe tron, printesa Elena nu conteneste de a domni asupra inimii poporului. Operele de caritate sunt dragostea ei care o absoarbe in mod complet. De doua sau trei ori pe saptamåna ea viziteaza Dispensarul Sfånta Elena care a fost fondat de ea. Bolnavii, doctorii, infirmierele o adora ca pe un idol, ca pe o sfånta. Este o femeie care sufera si totusi te simti bine in anturajul ei.
Departe de privirile indiscrete, printesa Elena se refugiaza in umbra manastireasca a palatului Kisselef, care se inchide ca un mormånt, in timp ce ea intra pentru a se ruga. Poporul romån se roaga cu ea, pentru ca viata lui sa suråda din nou – la fel ca si dragostea”. Si Carol a expulzat-o pe Regina Elena.
Dupa Diktatul de la Viena (30 august 1940), situatia regelui Carol al II-lea a devenit imposibila. Poporul romån indurerat si revoltat il acuza in gura mare de incapacitatea sa politica ce dusese tara la dezastru. Acuzatiile erau profund indreptatite fiindca regele, dupa ce l-a demis pe Nicolae Titulescu in 1937, a luat asupra sa responsabilitatea politicii externe care s-a soldat cu sfårtecarea tragica a statului. Romånia a pierdut intr-un an, Basarabia, Bucovina de Nord, tinutul Hertei, Ardealul de Nord si cele doua judete din sudul Dobrogei. Tot valul de nemultumiri acumulate in 10 ani de jaf tålharesc si destrabalare fara fråu, ce facusera din palatul regal un tripou si un lupanar, se ridica furios impotriva tronului, si regelui acum cånd dictatura sa si a camarilei sale nu mai avea puterea sa il inabuse.
Guvernul Gigurtu, care avusese sarcina de a lichida politica nefasta, a demisionat. Carol, izolat si unanim acuzat, si-a vazut colacul de salvare in generalul Ion Antonescu – scos, spre uimirea politicienilor – din domiciliul fortat de la Bistrita olteana, unde il internase peste capul si fara stirea guvernului Gigurtu. A face dintr-un adversar ambitios, un salvator, era solutia disperarii. Ion Antonescu voia sa alcatuiasca guvernul cu Iuliu Maniu si Dinu Bratianu. Acestia i-au oferit colaborarea daca obtine de la rege puteri dictatoriale.
Carol, incoltit din toate partile, a suspendat Constitutia si l-a numit dictator pe Antonescu, prin decretul din 4 septembrie 1940. Acest decret era semnalul totalei infrångeri a aceluia care timp de 10 ani a fost satrapul Romåniei, pe care a jefuit-o in mod barbar.
Cei doi sefi de partide compromise i-au conditionat noului conducator, colaborarea, de abdicarea regelui. Ion Antonescu s-a executat si in noaptea de 5 spre 6 septembrie, Antonescu a obtinut abdicarea. Dar Carol in mijlocul dezastrului tarii, s-a tocmit ca un geambas. El a cerut ca despagubire pentru renuntarea la tron, suma de 24 milioane lei/aur, platibila in interval de doi ani, cu care Antonescu a fost de acord. Cånd a venit in discutie succesiunea la tron a lui Mihai, Elena Lupescu, concubina lui Carol, furioasa pe tara care ii scapa din gheare, s-a opus cu inversunare. Voia sa ia in strainatate si progenitura regala. Ion Antonescu a infruntat-o, iar Carol i-a cedat, in speranta ca lasa in urma un agent docil, in fiul sau. Ce rezulta de aici? Ca viitorul rege al Romåniei, Mihai I, desi in acel moment, major, n-avea niciun pic de personalitate sau de vointa proprie. El era un simplu obiect pasiv in mijlocul tårguielii. Daca Elena Lupescu ar fi biruit, el s-ar fi supus orbeste cocotei regale si ar fi plecat tot asa cum s-a supus parerii adverse si a ramas; Mihai a fost o papusa in måinile celor ce se tårguiau pe soarta tarii.
Toate aceste informatii si cele ce urmeaza au fost scrise de Nichifor Crainic, fostul ministru al propagandei, in guvernul Antonescu; informatii pe care le-a aflat direct din gura maresalului Ion Antonescu, la un ceas de cånd s-a produs scena abdicarii.
In dimineata zilei de 6 septembrie, la ora 5, a sosit la palatul Cantacuzino, unde se afla sediul Consiliului de Ministri (Guvernul din acel timp, n.n.) si generalul Antonescu, care de fapt se afla singur, Mihail Manoilescu, girantul Ministerului de Externe (desi Guvernul Gigurtu demisionase, ministrii ramasesera giranti). El nu a adus scrisoarea de abdicare a lui Carol care era asteptata conform intelegerii, in schimb aducea scrisoarea de garantie prin care tara trebuia sa-i plateasca lui Carol cele 24 de milioane de lei/aur, pretul abdicarii. Astfel regele trebuia sa se asigure intåi de bani si numai dupa aceea sa renunte formal la tron. Antonescu i-a citit-o lui N.Crainic apoi injurånd a semnat-o.
Tot ce se petrecea atunci in tara venea din porunca si sub vigilenta germana; legatia germana i-a interzis generalului Antonescu sa faca un guvern cu I.Maniu si Dinu Bratianu si i-a impus sa i-a la cårma tarii pe Horia Sima si pe legionari.
Scrisoarea lui Carol de abdicare a sosit cu intårziere, adusa de un functionar al palatului. Dupa citirea ei, Antonescu a hotaråt sa-l instaleze pe rege (Mihai,n.n.). Vasta sala a tronului era goala. Toate lichelele si afaceristii camarilei unei domnii tålharesti disparusera. Intr-un colt girantii Justitiei, Externelor si Internelor; la mijloc Ion Antonescu, Gh.Lupu, presedintele Curtii de Casatie si Patriarhul Nicodim; in ungherul din dreapta casa militara si civila reprezentate de circa 20 de persoane.
Cånd Mihai – viitorul rege a intrat in Sala tronului, Patriarhul i-a inmånat o hårtie pe care era scris juramåntul format dintr-o singura fraza, compusa de generalul Antonescu. Mihai, bålbåind fiecare cuvånt, nu a jurat pe Constitutia tarii – care era atunci suspendata de tatal sau – ci el ca rege a jurat lui Ion Antonescu credinta – celui care era atunci „seful statului”.
Dupa acest act caraghios, I.Antonescu in cåteva cuvinte a cerut noului rege sa respecte legile tarii. Nimeni din cei prezenti nu era reprezentant al poporului. Poporul romån a fost absent la inscaunarea lui Mihai. El era simbolizat prin golul enorm al salii pustii a tronului. Nici tronul din fundul salii nu a fost atins de rege care insa, intr-o tacere rece, a dat måna cu fiecare participant, iar cånd a trecut in grupul casei militare si civile a izbucnit un plåns general, plångeau cu totii ca la o inmormåntare. Usa prin care intrase Mihai a ramas intredeschisa si prin deschiderea ei – ca o crapatura – fostul monarh alaturi de cocota Elena Lupescu asistase la instaurarea fiului sau, odrasla unei familii intrata in putrefactie. Asa ca a asistat si Elena Lupescu care a fost unul din groparii dinastiei Hohenzollern.
Cånd la 14 septembrie 1940, Antonescu si-a format noua echipa guvernamentala, a convocat pe giranti (fostul guvern Gigurtu) pentru ramas bun. Facånd expunerea evenimentelor, el a cautat sa mentioneze ca nu a patat „Tronul Tarii cu nici o picatura de sånge” si a incheiat cu cuvintele: „Astfel am ridicat in fruntea tarii pe idiotul asta!”. Desigur era vorba de Mihai caci cu infantilismul lui cerebrar, iremediabil, Mihai a fost ridicat nu din vointa poporului romån care nu l-a confirmat niciodata. El a fost un simplu manechin regal expus in vitrina statului.
(va urma)

Popularity: 28% [?]